"Înainte de toate, sînt îndrăgostit de cuvinte"

- interviu cu Daniel BOYACIOGLU -

A jucat pentru principalele teatre suedeze: Dramaten şi Riksteatern, a scris un libret de operă, pus în scenă de Opera Regală din Stockholm, a înregistrat cîteva albume de hip-hop şi a colaborat cu o trupă de jazz. A mai publicat şase volume de versuri, apreciate de critica literară pentru stilul narativ şi ritmic, datorat pasiunii pentru muzică şi scenă. Anul trecut, Daniel Boyacioglu (n. 1981) a fost invitatul Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti.

Pare că ești peste tot, am găsit chiar și un ton pentru telefoane făcut din muzica ta…

Pe asta n-o știam.

Pe Google e primul link care apare la căutarea numelui tău. Cum de faci atîtea lucruri?

Poți generaliza și spune că sînt două moduri în care ești poet – ambele în sensul în care ești nerăbdător să scrii poezie și cum îți cîștigi existența. Unii poeți petrec 15 ani ca să fie publicați, merg la lecturi de poezie și serate literare, poate fac cursuri de scriere creativă…

Tu ai făcut așa ceva?

Nu. Ei aparțin acestei lumi, tînjesc să aparțină acestei lumi și într-un final vor fi publicați, fiind deja încadrați în structură dinainte să fie publicați; de fapt, din acest motiv sînt publicați. Și ei nu își cîștigă existența din poezie, ci din bursele pe care le primesc pentru că sînt formați în gustul general și în ideea a ceea ce este arta și poezia pentru marele public.

Cum ai început să scrii poezie?

Am început într-un mod foarte diferit. Nu mi-am dorit să fiu poet. Nici nu știam cum ar trebui să fie structura scrisului atunci cînd am început să scriu. Îmi place la nebunie să scriu. Îmi place la nebunie să cînt rap, să interpretez, și îmi place la nebunie să spun adevărul cum știu mai bine. Îmi place să fiu un martor a ceea ce observ.

Ai început cu muzica?

Cu amîndouă, dar poezia, cînd eram tînăr, era mai degrabă un secret și rap-ul era ce se știa oficial. Dar asta s-a schimbat cînd mi-am dat seama că nu sînt atît de multe diferențe între cele două; am început să explorez cum le-aș putea face în același timp. Asta mă transformă cumva într-o persoană greu de acceptat de către ceilalți. Trebuie să fac ce știu mai bine într-un mod diferit. Voi fi mereu curios în ceea ce privește alte lucruri și nu o să îmi pese cum cred alții că ar trebui să fie un poet. De asemenea, nu pot să îmi cîștig existența luînd în serios ce părere au ei despre mine; nu-mi pot hrăni tînjirea pentru explorarea poeziei sau să supraviețuiesc, economic vorbind, luînd în serios ce cred ei că este poezia. Poezia nu se creează stînd acasă și așteptînd o bursă sau un premiu, ci fiind undeva, performînd, predînd într-o școală, ținînd un discurs sau colaborînd cu Opera, de exemplu.

Ai scris un libret pentru o operă. Cum așa?

Totul e de fapt același lucru. În ambele exemple mereu spun că sînt bun la două lucruri: cuvintele și ritmul. Cînd scriu o carte de poezii, cînd cînt rap sau compun un libret pentru operă, explorez cît de „fizice” sînt cuvintele; e ceea ce m-a interesat dintotdeaua. Și cînd eram rapper credeam că asta e ceea ce îi lipsește scenei muzicale, iar eu am încercat să introduc asta în peisaj. Ca poet, cred același lucru despre scena literară – îi lipsește „fizicalitatea” cuvintelor. Asta explorez, asta mă interesează, asta e știința mea. Am petrecut 10.000 de ore explorînd acest aspect și de fapt asta este tema – aspectul fizic al cuvintelor.

Ai cuvinte preferate?

Da, am. Îmi plac cuvintele scurte cu multe fațete. Nu știu cum e în engleză, dar în suedeză e un verb – „liksom”, „a plăcea”, dar poate fi folosit în slang și foarte colocvial, depinde de propoziție. Îmi plac cuvintele care au tonalități, culori diferite, care sînt deschise pentru sugestii, nu sînt fixe. Cuvintele mai lungi sînt mai degrabă fixe sau specifice, nu ești foarte liber în relație cu ele. Mă interesează și să le provoc, nu doar să le folosesc în propoziții simple. Toate cuvintele sînt interesante, numai că trebuie să găsești o nouă abordare pentru ele.

De ce scrii în suedeză? Mi-a fost aproape imposibil să găsesc traduceri ale poeziilor tale în engleză…

Pentru mine nu s-a pus niciodată problema să scriu într-o altă limbă. Am două limbi materne – aramaica și araba, pentru că sînt de origine siriană. Dar ca să poți scrie poezie trebuie să deții o limbă, să fii un soi de șeful limbii respective, angajatorul numărul unu. Probabil că aș putea să scriu o scrisoare sau un articol în engleză, nu sînt sigur. Dar să scriu un poem - nu m-aș putea bucura de acest act într-o altă limbă.

E greu pentru cititorii care nu vorbesc suedeza…

Știu, dar nu am în plan să îmi fac o carieră din asta, ci doar să hrănesc o curiozitate și să văd ce pot face cu cuvintele. Nu uita că înainte de toate sînt îndrăgostit de cuvinte, nu de limbajul așezat în propoziții, nu de argumentele politice sau de ideea de a-mi construi un renume. Nu sînt nici împotriva acestor lucruri, dar eu sînt îndrăgostit de cuvintele simple; asta explorez și de asta sînt legat de limba suedeză.

Scrii despre anumite teme?

E mai simplu pentru ceilalți să definească ce fac, decît pentru mine, care mă aflu mereu în mijlocul procesului. Mi-e mai ușor să vorbesc despre ce am făcut decît despre ceea ce fac. Am explorat de-a lungul timpului diferite moduri de expresie. Cînd simt că am reușit cu o anumită temă să exprim ce căutam, întrebarea este – bun, acum ce urmează? Nu mă întreb niciodată cum aș putea continua în ideea respectivă.

„Dreptul de a fi apolitic”

Ai terminat cu rap-ul?

Am terminat cu cîteva zeci de moduri de a face rap. Am terminat cu tipul ăsta de a scrie poezie; cred că toate cărțile mele de poezie sînt diferite. Dacă o să compari prima mea carte cu cea de-a cincea o să crezi că sînt scrise de poeți diferiți. Eram și foarte tînăr atunci cînd am scris prima carte de poezii. Dar tot cred că o să mă schimb pe parcurs. Probabil cea de-a zecea carte nu va avea același stil cu cea de-a cincea. Pentru unii, a-și păstra stilul este o provocare la fel de mare ca oricare alta, pot spune că timp 30 de ani au reușit să facă asta - în literatură se apreciază păstrarea stilului. E bine, e o provocare, dar eu nu am ajuns la acel punct în care să rămîn la o singură întrebare sau la un singur subiect timp de 30 de ani. Poate nu am o astfel de problemă sau poate chiar asta e întrebarea mea - timp de 12 ani, ce pot să fac cu cuvintele. Poate dacă îmi dau seama de acest lucru, ca punct principal de cercetare, îl pot numi subiectul meu. Dar sînt lucruri care îi fac pe oameni să mă vadă diferit față de cum mă văd eu. Nu sînt ceea ce poate fi definit de normă în Suedia – sînt considerat un imigrant. Așa că dacă scriu un poem despre doi copaci dansînd în vînt, care se iubesc, or să îl interpreteze drept un poem politic, iar pe mine, drept un poet activist politic.

Ai scris poezie politică?

Fiecare poem e politic. Nu e nimic care să nu fie politic. Dar sînt poeți care sînt considerați mai politici decît alții, chiar dacă ei aleg așa sau își doresc asta.

Te schimbi de la o carte la alta, cauți mereu altceva. Privind retrospectiv, sînt teme care nu te mai reprezintă?

Tot ce nu este munca mea cea mai recentă nu mă mai reprezintă. Dar reprezintă persoana care am fost.

Așa ești și ca persoană, nu doar ca poet?

Nu, mie nu-mi place să mă schimb. Dacă apare ceva bun, sînt nerăbdător să fac o schimbare. Sora mea m-a ajutat foarte mult; cred că trebuie să ne bazăm pe oamenii din jurul nostru. Nu cred că m-am schimbat totuși atît de mult în ceea ce am creat, pentru mine e același lucru, și opera și rap-ul. Joc un rol în acest spectacol de operă, chiar cei de la Operă mi-au propus asta, iar producătoarea mi-a atras atenția că e foarte greu să interpretezi pe o astfel de muzică. M-am gîndit însă că nu poate fi mai greu decît rap-ul. Le spunem diferit, dar toate stilurile și toate tehnicile pe care le știu de cînd aveam 12 ani țin de ritm, nu de tonalitate.

De asta ai ales rap-ul la început?

M-am îndrăgostit de muzica rap cînd aveam nouă ani. Era o melodie a celor de la Naughty by Nature – „OPP / Other People’s Property”, care era despre furat. Aveam nouă ani și nu înțelegeam ce înseamnă, dar muzica asta mi se adresa. Mama a înțeles și mă lăsa să mă uit toată ziua la un program pe MTV – „Yo! MTV Rap”, era prin ’88-’89. Și m-am îndrăgostit într-o clipită. Aveam un afiș cu trupa ținînd o bîtă de baseball, ei toți îmbrăcați în haine militare și asta mă fascina. Simțeam că mă reprezintă. Mi-era clar că aveam aceeași viziune despre lume. Asta și pentru că eram un copil care nu accepta răspunsurile facile. Întrebam mereu dacă nu îmi convenea răspunsul. La grădiniță părerile erau împărțite - mă plăceau pentru că eram drăgălaș, dar eram și foarte enervant. Puneam multe întrebări și ei nu-mi puteau da toate răspunsurile. Înțelegeam răspunsul pe care mi-l dădeau, dar voiam să știu de ce e așa, nu care e răspunsul.

Încă faci asta?

Cred că da. A fi poet conține această problematică: mi-e și mai greu să mă adaptez; cu cît petrec mai mulți ani scriind poezii, cu atît devin mai handicapat în termeni de adaptare în societate. Nu aparțin nici unui sistem, nu am un angajator, nu știu ce crezi despre mine, nu trebuie să ne vedem mîine din nou. E și o situație nefericită să fiu poet într-o societate în care ideea de poezie modernă nu este foarte importantă. În cazul spectacolului de operă, de exemplu, nu mă vor judeca în termeni de cît de modernă e poezia, ci dacă am livrat bine. Însă ultima ideea pe care o am e să devin cît mai liber cu putință lucrînd cu alte forme de exprimare și poezia să fie numai pentru timpul liber.

Să scrii poezie e un soi de libertate?

A fost, acum e o închisoare. Această libertate poate fi, de fapt, o închisoare.

Te-am auzit spunînd că nu suporți violența. Consideri că poezia și cuvintele au o oarecare putere? Nu le răspunzi oamenilor prin violență, dar folosești cuvintele în astfel de scopuri…

Nu sînt împotriva violenței. Dacă cineva îi face rău mamei mele și singura opțiune e violența, o voi folosi. Dar nu fără costuri. E la fel ca atunci cînd rîzi la o glumă proastă. Dacă tu ești o persoană importantă și spui o glumă care nu îmi place, dar rîd la ea numai ca să fim prieteni, e la fel de greșit cu a lovi pe cineva pe care nu-l plac. Sînt multe forme de violență, cea fizică e numai una dintre ele. Ca să-ți răspund la întrebare - cred într-o violență adecvată cauzei.

Spuneai mai sus că toată poezia e politică…

Da, ca orice lucru care poate provoca. Pentru mine, a-mi asuma dreptul de a fi apolitic este probabil cel mai politic lucru pe care îl pot face. Știi, toată lumea care scrie despre mine și poezia mea o să menționeze că Bob Dylan e un foarte mare compozitor. Ăsta e gustul lor. Eu îl prefer pe Biggy, pe care îl consider unul dintre cei mai mari experți literari în afara literaturii. Nu sînt singurul care crede asta, dar sîntem dintre cei care nu au puterea să exprime acets gînd dincolo de scena hip hop-ului.

Mă gîndeam la recentul conflict din Siria…

E o mare provocare pentru mine, pentru că toți prezintă situația de acolo prin ochii lor de oameni albi, toți vor un sistem politic pentru Siria asemănător celor occidentale, avîndu-l pe Bob Dylan în minte, dar asta e ceva greșit. Poate că le voi schimba părerile dacă repet că Biggy e un autor mai bun decît Dylan, decît să scriu un poem despre Siria. Asta de fapt nu înțeleg oamenii – modul nostru de a vedea lucrurile nu e mai superficial doar pentru că susținem structurile pe care ei vor să le demoleze. E mai simplu pentru ceilalți dacă scriu un poem despre Siria și îmi las cititorii să îl vadă cum au făcut-o și pînă acum. Dar de fapt trebuie să le schimb vocabularul și modul de abordare al problemei.

Ce muzică asculți acum?

Multă muzică – jazz din anii ’50-’60. Am petrecut atîția ani încercînd să descifrez ce e jazzul, dar ascult și operă, și muzică contemporană, și hip hop. Lucrez la un album de hip hop, mai degrabă decît să scriu o nouă carte. E o provocare – cum să fac rap și să fie interesant pentru un public nou. Explorez și îmi place la nebunie. Am cîteva manuscrise de poezie, dar nu mă mai încîntă. Cea de-a șasea carte este una educațională.

Predai?

Țin prelegeri.

Poate fi învățată poezia?

Da, sigur.

Ești un iubitor de cuvinte. Te definește unul anume?

E greu să vorbesc despre mine. Cred că sînt un om bun și vreau să fiu cît mai bun – ca fiu, frate, viitor soț și tată. Și cînd îmi iese ceea ce îmi propun, mă simt bine. Ce mă definește – nu știu. Conștiința de sine poate fi problematică pentru un poet – să știi ce vrei să comunici lumii literare o să te facă să scrii poezie care va împlini acest lucru și de aici rezultă un tip de poezie plictisitor. Cred că trebuie mai întîi să scrii ca să vezi cine ești; ești definit de ce faci, nu faci ce te definește.

Cred că toată lupta care a fost în anii dinaintea mea – pentru definirea stilurilor (modernism, dadaism) a fost ca eu ca poet să pot fi liber; să am o hîrtie albă în față și să nu fiu constrîns să scriu în vreun anume fel, împotriva sau pentru ceva. Am și eu contextele mele, dar cînd scriu vreau să mă simt liber.

Poate că sînt leneș și nu îți răspund la întrebare, sau nu am un răspuns. Am încercat, dar tot e ciudat cînd îi ascult pe alții spunînd foarte exact ce fel de artă fac. Se poate, cred, dar trebuie să joci un rol. Acum facem acest interviu pentru că sînt poet. Acest limbaj e necesar în scris. De ce e nevoie în răspunsuri – trebuie să îmi iau o altă haină și să îți dau răspunsuri ușoare. Mi-e greu. Pe scenă, dacă e un rol, o pot face, dar în ceea ce scriu mi-e greu să rîd la glume proaste sau să am răspunsuri facile. Nu are de-a face cu poezia, poezia nu se scrie așa.

Eu cred că te-ai descris bine, că ești un om bun.

Cred că înainte de toate ești un om bun și abia apoi ești un poet bun. Așa ar trebui să fie, altfel te vor prinde toate din urmă. Oricum, oricît de importantă e arta, viața e și mai tare.

a consemnat Cătălina MICIU

Foto: Claudiu Popescu