"În teatru, nu te mediază nimic, eşti tu şi publicul, atît" - interviu cu Andreea BIBIRI

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
"În teatru, nu te mediază nimic, eşti tu şi publicul, atît"   interviu cu Andreea BIBIRI jpeg

E genul de actriţă pe care trebuie neapărat s-o vezi pe scenă ca s-o descoperi cu adevărat. Caută, experimentează, ştie ce-şi doreşte. E exigentă cu ea însăşi şi incomodă pentru că spune apăsat ce gîndeşte. Nu face nişte roluri, ci le trăieşte.


Ai spus de mai multe ori că teatrul e marea ta dragoste. Eşti actriţă la Bulandra, ai jucat mult, ai primit premii UNITER şi cronici entuziaste, în aceşti ani. După proiectele recente, În derivă sezonul 1 şi 2 şi Despre oameni şi melci, s-a schimbat ceva în relaţia ta cu filmul?

Probabil că ar trebui să am sentimente mai bune pentru cinema, dar nu am. La teatru mă întorc. De fapt, nu plec niciodată de acolo. Consider că asta fac cu foarte mare pasiune şi acolo îmi găsesc confortul. În film, se pare că nu reuşesc să mi-l găsesc…

De ce nu-ţi găseşti locul pe un platou de filmare?

În primul rînd, cred că e şi o mare doză de egoism. Nu-mi place să mă refer la mine ca la o artistă, dar, în acelaşi timp, am avut, odată cu vîrsta, mai multe răbufniri, dorinţa de a spune lucruri. Motivul pentru care fac această meserie nu e nici faima, nu sînt nici banii. Probabil că e ceva în mine care trebuie să iasă. Şi, odată ce „îmbătrînesc“, devin din ce în ce mai stăpînă pe ce vreau să spun şi dorinţa de a spune creşte şi ea. Sper din tot sufletul să nu se transforme în frustrare (rîde). Deci, simt că am nevoie de spaţiul meu de exprimare. În film, nu-l ai. Sînt actori care regizează, care capătă destulă greutate, încît părerea lor să fie luată în seamă de către regizori, dar, la noi, din păcate, nu se întîmplă prea des asta.

De exemplu, la filmarea unui serial, mă tot duceam la monitor şi mă comentam pe mine, nu eram mulţumită de ce iese şi aveam tot felul de remarci de genul „nu-mi place, nu e bine, mai trebuie să tragem o dată“ etc., aşa că, pînă la urmă, mi-au interzis să mă mai duc la monitor, ceea ce a fost şi comic, şi frustrant (rîde).

Ţine de ritm? De concentrare, de faptul că nu deţii controlul situaţiei?

Am mult mai multă experienţă în teatru şi mi-am găsit formule prin care să pot exprima anumite lucruri. Dialogul cu regizorul e iarăşi foarte important, pentru că, în teatru, nu prea ai încotro; dacă tu, ca actor, nu eşti de acord cu un lucru sau nu îl simţi într-un fel, trebuie să ajungi la o soluţie de compromis, în care şi regizorul trebuie să exprime ce are de exprimat şi trebuie să obţină ce vrea să obţină de la tine, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie conştient că, forţat, actorul nu poate să facă nimic pe scenă.

În film, se mai poate. Poţi să duci actorul undeva, să facă ceva pe moment, dar, după ce s-a dat stop, actorul poate să leşine, să şi moară, că nu mai contează, tu ţi-ai tras cadrul, nu te mai interesează. La teatru, joci spectacole ani de zile şi eşti tu acolo, oamenii pe tine vin să te vadă şi tu trebuie să susţii toată relaţia asta. E foarte diferit de film, cînd camera e la doi metri de tine şi tu spui ceva, mai mult sau mai puţin, din vîrful buzelor. Cînd joci în faţa oamenilor, corpul tău trebuie să fie în comunicare continuă cu mintea ta, cu sufletul tău. Actul teatral te prinde în diferite stări, ipostaze, şi, dacă tu nu deţii foarte bine controlul a ceea ce trebuie să faci pe scenă, îţi scapă şi poţi s-o iei razna, îi derutezi şi pe ceilalţi. De aceea, mulţi actori de cinema nu pot să joace pe scenă, „nu trec rampa“, cum se zice, în sensul că nu au forţa necesară să ajungă la oameni. Nu te mediază nimic, eşti tu şi publicul, atît. Unii sînt la doi metri de tine – alţii la mama naibii şi trebuie să te şi audă şi să te şi simtă, să-i şi zgudui, să-i şi zgîlţîi sau să-i trezeşti.

Cum poţi să joci un personaj timp de zece ani?

Pentru asta nu te pregăteşte nimeni şi nimic. Descoperi singur, pe propria-ţi piele. Am spectacole pe care le-am jucat mai mult de zece ani: Căsătoria (care încă se mai joacă) şi Unchiul Vania. E foarte interesant ce se întîmplă cu tine, de unde ai pornit şi unde ai ajuns cu un personaj şi cum ai momente în care vezi spectacolul altfel. Şi partenerii se schimbă, şi atitudinea ta faţă de subiectul piesei, de asemenea.

Ce înseamnă pentru o actriţă exigentă, perfecţionistă şi neliniştită să facă film de televiziune?

Din televiziune ai destul de mult de învăţat. Şi din ce în ce mai tare se simte în lucrul din teatru, în repetiţii, şi faptul că se imprimă ritmul din televiziune. Cei care au lucrat în televiziune au început să-şi grăbească ritmul, să-şi scurteze timpul de reacţie la ce li se cere să facă, au o durată de răspuns mult mai mică. Şi asta, într-un fel, ajută. Nu ştiu cît de tare îi ajută, însă, cînd e vorba de o mai mare implicare, pentu că limitarea pe care ţi-o dă sistemul de televiziune te face să fii destul de lipsit de atitudine, de iniţiativă şi de responsabilitate. Iar în teatru e din ce în ce mai mare nevoie de oameni care să fie conştienţi de cum funcţionează şi alte departamente. Pentru că nu mai e ca pe vremuri cînd actorul venea, alţii se ocupau de lumini, constume etc. Din ce în ce mai mult, spectacolele se bazează şi pe ce propui tu, ce muzică vrei, cum îţi vezi costumul etc. Sînt, de asemenea, foarte muţi actori care îşi regizează spectacolele, îşi scriu textele. În teatrul independent, actorii fac singuri totul.

În serialul În derivă, Ruxandra, personajul pe care îl joci, a divorţat, iar problemele de cuplu îl afectează pe copil. Ce relaţie ai cu acest personaj?

Situaţia personajului meu a coincis cu momentul prin care treceam eu la data filmărilor. După ce s-au despărţit, cei doi întîmpină problemele unui cuplu care nu ştie ce să facă cu copilul afectat. La mine, nu a fost chiar aşa, dar sînt probleme extrem de actuale şi cred că multă lume se află în situaţia asta, de aceea cuplul Ruxandra-Tudor a fost o situaţie extrem de generoasă.

Rolul de mamă l-ai făcut tot în teatru prima dată. În serialul În derivă şi în filmul lui Tudor Giurgiu eşti şi mamă, dar şi o soţie cu probleme în cuplu. Există vreo legătură între aceste roluri?

Cred că n-aş fi putut să joc aceste personaje înainte. Sînt mamă, am fost şi soţie, deci nu e greu. Dar nu mă gîndesc la mine. Sigur, s-ar putea să mă ajute şi experienţa mea, dar, pentru mine, e un salt în vîrsta personajelor. Şi mă bucur că am început să joc problemele şi situaţiile vîrstei mele. În acelaşi timp, e destul de riscant pentru că trebuie de fiecare dată să nu influenţez foarte tare lucrurile, să nu fiu subiectivă, să fie alt personaj acolo şi să încerc să înţeleg lucrurile ca şi cînd nu mi s-ar întîmpla mie. Cred că aşa e profesionist, nu vorbeşti despre tine, ci despre ce ai vrea tu să spui.

a consemnat Ana Maria SANDU

Poster orizontal 14 12 2023 Craciun jpg
4 CONCERTE SPECIALE DE CRĂCIUN, LA SALA RADIO
„Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, în aranjamentul inedit în ritmuri de jazz conceput de Dave Wolpe.
1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.