"În Spania, poeţii nu sînt împărţiţi pe generaţii"

interviu cu poetul Jesús MUNÁRRIZ Institutul Cervantes a organizat marţea trecută atelierul de traducere "Creaţie/recreare, poezie/traducere", unde, pe lîngă renumiţi hispanişti români - Ileana Scipione, Tudora Şandru-Mehedinţi, Ioana Zlotescu, Sorin Mărculescu, Radu Niciporuc ş.a. -, invitaţi speciali au fost Jesús Munárriz, poet şi director al Editurii Hiperión din Madrid, şi poetul Florin Iaru . Aici, în România, ne-am obişnuit să ne lamentăm că poezia a ajuns o Cenuşăreasă a literaturii. Care e starea poeziei în Spania? Şi la noi poezia este, să spunem aşa, minoritară, dar există un public suficient de numeros pentru a ne permite nouă, editorilor, să publicăm în continuare colecţii şi ediţii de poezie. Hiperión, editura pe care o conduc, publică în cea mai mare parte cărţi de poezie. Avem în Spania în jur de 50-60 de mii de cititori interesaţi de marile titluri de poezie, editorii îngrijesc colecţii foarte frumoase, atrăgătoare, se dau şi numeroase premii, prestigioase şi consistente în bani, care îi încurajează pe scriitori să scrie poezie, iar suplimentele literare ale cotidianelor se ocupă constant de poezie, şi asta în ciuda faptului că altele sînt genurile literare care aduc astăzi şi bani. Care sînt "trucurile" editorului spaniol de poezie pentru a atrage cititorii? Cel mai bun "truc" este însăşi poezia bună. Chiar dacă e dificilă, îşi găseşte pînă la urmă cititorii. Apoi, există şi la noi mode poetice, scriitori cu un anumit prestigiu, fie cîştigat în timp prin cărţile lor, fie pentru că sînt actori, cîntăreţi sau jurnalişti cunoscuţi, toate acestea, dar şi alte aspecte cresc audienţa cărţilor de poezie. Din păcate însă, poeţi foarte mari contemporani nu prea sînt. Se citeşte în continuare mult Ovidiu, Shakespeare, Homer... Eu sînt editor de poezie de peste 30 de ani şi pentru mine a devenit un stil de viaţă. Fără îndoială că e dificil, dar e posibil să publici poezie. E-adevărat însă că în Spania avem şi marele avantaj al limbii. Spaniola se vorbeşte în majoritatea ţărilor continentului american, aşa că multe dintre cărţile noastre sînt exportate în America latină, tirajul fiind, astfel, cu mult mai mare. Ce mode poetice sînt acum în Spania? Sînt mai multe, dar cred că în ultimii ani se poate vorbi despre un triumf al poeziei realiste, al poeziei cotidianului, scrisă într-un limbaj simplu, obişnuit, uneori chiar facil. Există însă şi o reacţie la această poezie. Este vorba de poezia aşa-zis metafizică, abstractă, mai dificilă, care nu se naşte dintr-o relaţie directă cu realitatea, o poezie a ideilor şi de viziune, inspirată de creaţia unor Paul Celan sau René Char, de pildă. Dar, sigur, există şi alte tendinţe. Oferta poetică e bogată, astfel că cititorii pasionaţi de poezie au de unde alege, chiar dacă gusturile lor variază foarte mult. Unde vă situaţi dvs. în acest peisaj? Ca poet, cred că sînt diferit: am de la fiecare cîte ceva, dar sînt şi foarte personal. Poezia mea e greu de clasificat. Ca editor însă, ţin să-i public pe toţi. Atîta timp cît poezia respectivă e valoroasă, mă interesează toate formulele şi şcolile poetice. Fără diferenţieri. Există vreun conflict între poeţii tineri şi cei consacraţi? Nu, "conflictele" sînt concepţiile poetice în sine. Şcolile de poezie sînt "militante" prin simplul fapt că îşi promovează propriile stiluri. Poeţii nu sînt împărţiţi pe generaţii. În fiecare şcoală există poeţi în vîrstă, recunoscuţi ca maeştri, în jurul cărora cresc cei tineri. Polemici deschise, publice, nu există. Mai degrabă e vorba despre inacţiuni mafiote, ca să zic aşa. Dacă unul dintre aceşti poeţi este publicat sau dă un interviu într-o revistă culturală sau într-un supliment literar, el nu-i vorbeşte de rău pe ceilalţi, nu vorbeşte deloc despre ei. (Rîde.) Fiecare face ceea ce poate, ceea ce vrea şi ceea ce iubeşte cu adevărat, fără să-i împiedice pe ceilalţi să facă la fel. Iar aceasta ţine de însăşi viaţa poeziei. Poeţii spanioli contemporani sînt de formaţie filologică? Nu. De pildă, cel mai cunoscut poet al şcolii realiste a studiat Dreptul, a fost apoi funcţionar de stat, pentru ca la 50 de ani să devină profesor universitar. Celălalt "şef" de şcoală poetică, Antonio Ramoneda, a fost şi el funcţionar la Primărie, apoi bibliotecar... Majoritatea poeţilor din generaţia mea au fost sau sînt profesori universitari sau de liceu. Se traduce şi se citeşte poezie străină în Spania? Da, chiar foarte mult. Se traduce mult şi din toate limbile. Există numeroase ediţii bilingve şi oamenii apreciază aceste cărţi în care pot urmări, prin comparaţie cu versiunea originală, inclusiv arta traducerii. Se traduce din multe limbi, dar, aşa cum unele ţări sînt puteri politice şi economice, există şi puteri literare. De pildă, se traduce mult din poezia nord-americană. Din literatura rusă s-au tradus poeţii moderni: Esenin, Maiakovski, Ahmatova, Mandelştam, Ţvetaeva... Din păcate, Evtuşenko cred că e cel mai tînăr poet rus tradus în spaniolă, deşi, cu siguranţă, există poeţi contemporani ruşi foarte buni care ar merita şi ei cunoscuţi. În general, există o piaţă bună pentru poezia străină, nu foarte mare, dar oricum satisfăcătoare. Unele ediţii de traduceri au mare succes, se reeditează de mai multe ori, iar cărţile se găsesc tot timpul în librării şi se vînd ani în şir. Poezia românească? Nu prea. S-au făcut cîteva traduceri din Marin Sorescu şi cred că există şi o antologie de poeţi contemporani. Necunoscînd limba, nu m-am interesat de poezia românească la fel de mult cum am făcut-o cu cea franceză, pe care o ştiu foarte bine. Fără îndoială, ar trebui să se traducă mai mult şi, mai ales, poeţi contemporani. Există o ediţie Eminescu, dar aceasta n-a stîrnit interes. Se iveşte însă şi aici o problemă. Nu ştiu dacă e mai bine să se traducă o carte bună şi substanţială a unui singur poet sau dacă nu cumva e mai importantă o antologie cu mai mulţi poeţi, dar cu mai puţine poeme. Nu ştiu ce-ar trebui făcut mai întîi în cazul poeziei româneşti. Sînteţi pentru prima dată în România? Cum vi s-a părut atelierul de poezie? Am mai fost în România o singură dată. Acum opt ani am fost invitat de Uniunea Latină în Bucovia, am vizitat mînăstirile şi Cernăuţiul. Atelierul de creaţie a fost foarte interesant, pentru că am găsit soluţii bune pentru probleme de traducere punctuale, dar complicate. Am căutat mult să găsim cuvintele potrivite, exacte, dar şi muzicale. Toată lumea a fost entuziastă şi plină de idei. Iar poemul lui Florin Iaru a fost şi el magnific. Eu nu citisem nimic din acest scriitor înainte să vin aici, iar acest poem - Către energie - e puternic, amuzant şi imaginativ, cu un final litanic, muzical şi în spaniolă. E un poem foarte viu.