Iain Reid, Ne răspîndim, traducere de Ludovic-Ștefan Skultéty - fragment

22 august 2023
image

Un necunoscut pare s-o pîndească de pe trotuarul de vizavi, din apartamentul de alături, care ar trebui să fie gol, se aud discuții aprinse, iar electricianul se comportă suspect. I se spune că soțul ei, mort de mult, a aranjat să fie dusă la un azil de lux. Ajunsă acolo, la reședința din mijlocul unei păduri, totul devine și mai straniu. Cît din ce se întîmplă este real și cît e rodul spaimelor unei bătrîne care a trăit zeci de ani singură? Inspirat din experiența de viață a bunicii lui Iain Reid și narat la persoana întîi, romanul Ne răspîndim ne introduce în mintea unui personaj fragil, bîntuit de amintiri și coșmaruri, spunînd o poveste care ne dă fiori și totodată ne trezește o profundă compasiune față de cei care se află la capăt de drum.

IAIN REID este un scriitor de origine canadiană. A început prin a scrie articole şi rubrici pentru diverse publicaţii naţionale. Lucrările de nonficțiune i-au adus aprecierea criticilor, precum şi premiul RBC Taylor Emerging Writer Award, în 2015. Mă gîndesc să-i pun capăt este romanul său de debut. În 2020 a avut parte de o ecranizare pentru Netflix în regia lui Charlie Kaufman. 

Subiectele pe care le abordează nu sînt dintre cele mai confortabile, însă tocmai aceasta este intenția lui Reid. Singurătatea, întunericul, teama, atmosfera claustrofobică din scrierile lui, toate au drept sursă de inspiraţie copilăria petrecută la ferma familiei sale, într-o regiune rurală a Canadei.

Ne răspîndim e infinit mai mult decît o simplă poveste de groază. Stilul său înșelător de simplu și de impasibil e ca un ecran în spatele căruia se ascund cu ingeniozitate multiple interpretări și posibilități, deopotrivă firești și înspăimîntătoare.“ – The Guardian

„O carte care îi face pe cititori să-și contemple viața și moartea și să vadă sinistrul adevăr din spatele lucrurilor banale. Această scufundare în frica de bătrînețe și de pierdere a controlului este imposibil de uitat.“ – Publishers Weekly

„Plin de suspans, filozofic și extrem de curajos atît ca temă, cît și ca voce narativă, Ne răspîndim este un thriller care captivează printr-o proză lucidă și explozivă.“ – David Chariandy

***

O altă zi vine și pleacă. O altă noapte pe care trebuie s-o îndur în pat. O bătaie în perete, ușoară, aproape imperceptibilă. Doar una. Cu toate astea, tresar. De cîte zile aud zgomotele astea? Două? Trei? O săptămînă? 

În întuneric, bătaia din perete pare cumva să mi se adreseze, ca și cum cineva din apartamentul alăturat, bărbatul, cred, ar vrea să‑mi spună ceva, să‑mi transmită un avertisment. Mă aplec și bat și eu, foarte ușor. Nu se aude nimic. Bat din nou, cu mai multă forță. Aștept, sperînd la un răspuns, cînd o zonă uscată din gît mă face să tușesc. Mă gîdilă și, în ciuda dorinței mele de a nu face gălăgie, situația se înrăutățește. 

Îmi pun papucii în picioare și, cînd ajung în bucătărie, tusea e în punctul culminant. Mă țin de blat, mă aplec peste el. Cînd în cele din urmă tusea cedează, scuip în chiuvetă. Un firicel de salivă mi se leagănă de pe buze. 

Lîngă chiuvetă, un cartof, unul singur. Stă aici de cîteva săptă­mîni, poate chiar de cîteva luni. Îl scosesem ca să-l gătesc. Acum a înmugurit. E ceva viață în acest cartof simplu, așa cum stă, nemiș­cat. Mugurașul va continua să crească și se va orienta spre fereas­tră, spre lumină și nu se va opri. 

Nu mai devreme de azi‑dimineață, în timp ce îmi făceam ceai, am ascultat la radio un interviu cu o profesoară, o botanistă. M‑am gîndit la tata. Era fascinat de natură și de biologie. Cînd eram mică, îmi spunea tot felul de lucruri despre copaci și plante, cît de rezistente și de zdravene sînt, extraordinare. Am stat lîngă radio și am dat sonorul mai tare, cu gîndul la tata. 

Profesoara vorbea despre un experiment cu două plante care au crescut împreună și au ajuns, la nivel celular, să preia una de la cealaltă cantități semnificative de ADN. Era fascinant. Ascultam, vrăjită. A explicat că transferul orizontal de gene nu este ceva anormal la bacterii, fungi, nici chiar la plante. Se întîmplă atunci cînd un organism îi dă altuia, care nu e neapărat progenitura sa, din materialul său genetic. 

Plantele urmăresc supraviețuirea, cu orice preț. Am hotărît să‑mi notez ce zicea profesoara. 

Transfer orizontal de gene. 

Supraviețuirea, cu orice preț.

Chiar cînd las pixul jos, telefonul de pe perete începe să sune și mă face să tresar. În ultima vreme sună rar și niciodată la ora asta. Telefonul e lîngă fereastră și, pînă să ajung la el, se oprește din sunat. Rămîn acolo și mă uit la strada scufundată în întuneric. Doi oameni se plimbă cu un cîine. Trec mașini. 

Cînd dau să mă întorc, observ o siluetă vizavi. Are o pălărie și jachetă. Fața nu i se vede. Spre deosebire de ceilalți trecători și de mașini, stă complet nemișcată. 

Mă apropii și mai mult de fereastră. Silueta nu se clintește. Cum poate să stea cineva așa, absolut nemișcat, așa de concen­trat? Pare să se uite spre fereastra mea. Spre mine. Nu‑i văd fața. În atitudinea sa e un soi de calm, de netulburare. De ce mă face să mă simt aiurea? De ce mă sperie? Mă simt supravegheată, violată. 

Mă dau într‑o parte, mă ascund. Aștept pînă apar luminile unor faruri de mașină ca să‑mi fac curaj și să mă uit din nou. Cînd o fac, silueta de pe stradă nu mai e acolo. 

În cardiganul meu lălîu, cu mînecile suflecate, stau aplecată asupra unuia dintre portretele mele neterminate. Știu că e lucrarea mea. Sînt sigură de asta. Dar nu simt nicio legătură, niciun atașament. Mă uit la ea și nu simt nimic. O bătaie în ușă, puternică, venită ca de nicăieri mă face să tresar. 

Ajung în fața intrării și aștept încă o bătaie înainte să mă uit pe vizor: un bărbat chel, într‑o uniformă albastră și cu o cutie de unelte în mînă. 

– Da? zic eu prin ușa încuiată. 

– Cu verificarea tehnică. 

– N‑am chemat pe nimeni. 

Îl văd cum își dă ochii peste cap. 

– S‑a făcut programare acum cîteva săptămîni, spune el. 

Nu știu ce altceva aș putea să fac, așa că trag zăvorul, scot lan­țul și îl las să intre. Își pune geanta de piele pe jos și aruncă fugitiv o privire prin cameră.

– E o verificare de rutină. Facem asta la toate apartamentele. 

– Mike ar fi trebuit să‑mi spună, zic eu. Ar fi trebuit să fiu avertizată în prealabil. 

– Se presupune că a anunțat pe toată lumea. 

– Ei bine, n‑a făcut‑o! răbufnesc. 

Începe să scoată niște unelte. 

– Aveți priză în cameră? 

– Lîngă pat, spun eu. Și una în debara. Dar vă rog să nu atin­geți nimic acolo. 

– Nu ating nimic, zice. Mă întorc imediat. 

Mă lasă acolo, în sufragerie, stînd în picioare. Mă apropii de perete și trag cu urechea la acest străin care trebăluiește în dormitorul meu. Se aud un burghiu și niște ciocănituri. Apoi se întoarce și își adună uneltele. 

– Văd că aveți centrală termică, spune el. Funcționează? E cam răcoare aici. 

– Caloriferele? 

– Da. 

– Funcționează. Dumneavoastră erați cumva noaptea trecută pe stradă? 

Se oprește din ce face și se uită la mine. 

– Pe stradă? 

– Dumneavoastră erați acolo… uitîndu‑vă la mine? 

– Am venit să schimb prizele. N‑aveți de ce să vă faceți griji. 

– Ați fost acolo? întreb arătînd spre peretele care separă apar­tamentul meu de cel de alături. 

– Am verificat acolo înainte să vin la dumneavoastră. 

– Ați vorbit cu ei? 

– Cu cine? 

– Cu chiriașii. 

– Nu locuiește nimeni acolo. E gol. Ascultați, mai am o mul­țime de apartamente de verificat. 

Simt cum mi se urcă sîngele în obraji. 

– Vă simțiți bine? Vă vede cineva din cînd în cînd? 

Nu răspund imediat. 

– Sînt… bine, zic. 

– OK. Aveți grijă de dumneavoastră. 

După ce pleacă, o iau pe urmele lui pînă la ușă și o deschid cît să pot arunca o privire afară. Îl urmăresc străbătînd holul. Nu se oprește la nicio altă ușă. Ajunge în capăt, așteaptă liftul și pleacă fără să se uite în urmă. 

Îmi dau seama că nu i‑am cerut să se identifice. Asta trebuie să faci cînd îți vin musafiri nepoftiți. Mă las în genunchi pe podeaua din dormitor și cercetez cu atenție priza cea nouă. Arată ca înainte. Nu e nicio diferență evidentă. Oare chiar a înlocuit‑o? 

Dacă nu a înlocuit priza, ce‑a căutat în apartamentul meu? Ce făcea în camera mea?

image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg
image png
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil.
1019 16 coperta muscatura de mar jpg
p 17 2 jpg
Spiritism viral
Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.