Herta Müller cere un Muzeu al Exilului

Publicat în Dilema Veche nr. 389 din 28 iulie - 3 august 2011
Fenomenul BD jpeg

Cultivarea memoriei e o misiune asumată cu sinceritate şi pragmatism în Germania: războaiele, comunismul şi mai ales fascismul, experienţa totalitară, represiunea, viaţa cotidiană în comunism, poveştile cu spioni şi turnători – toate aceste episoade din istoria ultimului secol sînt studiate în şcoli, centre de cercetare şi, nu în ultimul rînd, în muzee şi locuri memoriale. La Berlin, istoria recentă e aproape contemporană: urmele vechiului zid care despărţea oraşul şi lumea sînt vizibile la tot pasul, casele evreilor deportaţi sînt marcate cu plăcuţe memoriale, fiecare loc în care s-a întîmplat ceva semnificativ pentru istoria mare sau mică e însemnat. E şi firesc să se întîmple asta într-o ţară care a trecut prin două dictaturi. Exilul face parte tot din această istorie – însă el nu este studiat cum se cuvine, crede Herta Müller. Scriitoarea i-a solicitat recent cancelarului Angela Merkel să încuviinţeze deschiderea unui Muzeu al Exilului.

„În timpul săptămînii Premiului Nobel de la Stockholm am fost întrebată, nu o dată, despre ceilalţi autori germani distinşi cu Nobel. Am amintit atunci de destinul tragic al lui Nelly Sachs, ajunsă la disperare după ce a emigrat la Stockholm şi care – la fel ca Thomas Mann şi Hermann Hesse – n-a mai putut şi n-a mai vrut să se întoarcă în Germania după încheierea războiului, deşi devenise cetăţean de onoare al oraşului Berlin. Vizite scurte – da, asta puteau toţi trei. Şi Konrad Merz putea, care fugise încă din 1934 în Olanda, unde a reuşit să supravieţuiască ocupaţiei germane, ascuns într-un dulap. Am apucat să mă întîlnesc cu el, l-am invitat, şi am văzut cum pe bătrîn îl podideau lacrimile atunci cînd se gîndea la tinereţea lui berlineză şi la pierderea oraşului său de baştină. Dar nici el nu s-a putut întoarce. Konrad Merz, care pe atunci se numea Kurt Lehmann, a fost probabil unul dintre primii emigranţi care, în plus, a scris primul roman despre viaţa în exil. Titlul e: Ein Mensch fällt aus Deutschland (Un om cade din Germania). Exilul e o consecinţă a primei prigoane din Germania. Scriitori, muzicieni, pictori, arhitecţi, dar şi medici, jurişti şi bineînţeles politicieni au fost alungaţi din cel de-al Treilea Reich sau arestaţi şi ucişi în lagărele de concentrare. Doar foarte puţini dintre cei plecaţi s-au decis după 1945 să se întoarcă în Germania de-acum democratică. Nu o dată s-a întîmplat să fie înjuraţi de cei rămaşi. Şi mă gîndesc aici la apariţia lui Paul Celan sau a lui Albert Vigoleis Thelen în Gruppe 47. Însă în cazul celor mai mulţi e un lucru ştiut: după război, nimeni nu mai vroia să audă de ei.“ 

Herta Müller are cel puţin două lucruri în comun cu Nelly Sachs şi Thomas Mann: toţi trei sînt laureaţi ai Premiului Nobel; toţi trei au trecut şi au fost marcaţi de experienţa exilului. Nelly Sachs şi Thomas Mann au părăsit Germania din cauza nazismului, Herta Müller a părăsit România natală din cauza comunismului. 

În România există deja un Institut Naţional pentru Memoria Exilului care are ca obiect de activitate culegerea, arhivarea şi publicarea documentelor referitoare la exilul românesc din perioada 1940-1989, precum şi rezolvarea unor probleme pendinte legate de fostul exil. Pe cînd şi un Muzeu al Exilului Românesc care să recupereze, printre altele, şi destinul unor Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Herta Müller?

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

arbore jpg
Stăpânul din umbră al Moldovei și soarta sa dramatică. Motivele misterioase ale uciderii unuia dintre cei mai mari oameni de stat din istoria românilor
Unul dintre cei mai influenți și puternici boieri din istoria principatelor române a avut parte de o soartă tragică după ce a slujit sub trei domnitori și a devenit cel mai puternic demnitar al Moldovei medievale, un „Richelieu” românesc.
image png
Cum să-ți organizezi viața în fiecare zi. Trucul simplu care te ajută să scapi de haos și să fii mai productiv
O listă zilnică de activități te poate ajuta să îți stabilești prioritățile, să reduci amânarea și să îți formezi obiceiuri mai sănătoase. Secretul nu este să faci cât mai multe lucruri într-o zi, ci să îți împarți obiectivele în pași mici, pe care îi poți îndeplini fără să te simți copleșit.
set bijuterii jpg
Cum cureți bijuteriile din aur acasă, fără să le zgârii. Trucul simplu care le redă strălucirea
Bijuteriile din aur își pot pierde aspectul strălucitor în timp, chiar dacă sunt purtate cu grijă. Vestea bună este că le poți curăța acasă cu doar două ingrediente, fără produse costisitoare
14364322 jpg
46 de goluri în Liga Campionilor, Real Madrid a reușit remontada la Roma
Seară nebună în Liga Campionilor Europeni la fotbal. În cele 9 meciuri din această seară s-au înscris 46 de goluri. În condițiile în care ieri, în tot atâtea partide, s-au dat 32. Meciul serii s-a jucat la Manchester, acolo unde PSG s-a impus cu 4-2 în fața lui City.
Recoltă tradițională la vie Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Vrei să faci vin acasă în 2026? Cum alegi echipamentele potrivite fără să cheltuiești inutil: 9 modele de luat în calcul
Faci vin acasă? Descoperă 9 echipamente de vinificație care îți ușurează munca, modelele care merită luate în calcul și cum alegi inteligent, fără să cheltuiești inutil.
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
Când se face revizia centralei termice de apartament. Cât costă și ce verificări sunt obligatorii
Revizia centralei și verificările tehnice ale instalației de gaze trebuie efectuate periodic, pentru siguranța locuinței și buna funcționare a echipamentelor.
oi si miei judetul olt, bobicesti   foto ionelia nuca (13) jpeg
Cum s-a ajuns ca zeci de mii de animale să figureze în baza oficială de date, dar să lipsească din ferme. „Anul trecut n-au avut bani de inspecții”
Într-un singur județ, la controalele în exploatațiile de ovine și caprine s-au constatat neconcordanțe foarte mari între numărul de animale înscris oficial în baza națională de date (BND) și animalele efectiv existente în ferme. Există explicații, există și implicații.
Incoronarea Regelui Ferdinand viziteaza alba iulia jpg
15 octombrie: Ziua în care Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați ca suverani ai tuturor românilor la Alba Iulia
Pe 15 octombrie 1893 s-a născut Carol al II-lea, regele României între 1930 și 1940. În aceeași zi, în 2011, au avut loc proteste în 951 de orașe din 82 de țări, împotriva inegalităților economice și a influenței corporațiilor asupra deciziilor politice.
perne pexels jpg
Cum să speli corect pernele pentru a le face din nou parfumate, pufoase și fără alergeni
Pernele curate contribuie la un somn odihnitor, însă spălarea lor este adesea trecută cu vederea. În timp, acestea acumulează transpirație, sebum, celule moarte și praf, iar umplutura își poate pierde volumul.