Hardcore Eminescu

interzis minorilor Joi, 12 ianuarie, în Club A are loc un nou episod al Poeticilor cotidianului, Eminescu interzis minorilor, prezentat de poetul Răzvan Ţupa. Intrarea este liberă . "Pe la genitale e centrul de gravitaţie. Ele se dezvoltă mai întîi la foetus..." Credeţi sau nu, acesta este un citat din Eminescu! Sigur, nu e aşa greu de crezut, în fond acesta nu este decît un preambul pentru versurile "grele". Şi totuşi urechile majorităţii publicului din România s-ar putea să nu fie pregătite să audă cuvintele crude pe care clasicul nu le-a ocolit. A fost nevoie de mai bine de jumătate de secol pentru a se ajunge la o primă formă a operelor complete rămase de la autorul Scrisorilor. Şi, între timp, au mai apărut caiete, manuscrise misterioase... O întreagă aventură, dar o aventură de specialitate, prea puţin pasionantă pentru altcineva decît pentru un cercetător. Şi totuşi, un fir a rămas dezlegat din scrierile lui Eminescu. Este vorba despre ceea ce s-ar numi poeziile licenţioase descifrate în manuscrisele eminesciene. N-aş putea să spun acum pe cine am auzit prima dată vorbind despre asta. Formula "dar nu pentru asta e important Eminescu" închide cu succes orice discuţie pe tema de faţă. Şi totuşi, Creangă a putut să fie acceptat, şi povestirile sale licenţioase sînt destul de cunoscute. Lui Eminescu, în schimb, posteritatea i-a refuzat poemele în care a folosit vorbe care nici azi nu sînt trecute în dicţionarele limbii române. "În spirit romantic, Eminescu abordează tema iubirii dintr-o dublă ipostază. Prima este aceea a iubirii imposibile, a incompatibilităţii dintre fiinţa comună şi geniul creator. A doua ipostază o reprezintă iubirea pur spiritualizată, evocată sau invocată prin amintire ori vis. Absenţa femeii (căutată, moartă, pierdută, interzisă, aşteptată) este o condiţie de i-realizare a imaginii ei, de transformare a imaginii în icoană..." Iată un pasaj copiat dintr-un referat de pe Internet despre cum au fost plictisite generaţii de elevi prin comentariile obligatorii. În volumele publicate (Opere, Fragmentarium), în care au apărut o parte dintre poemele eminesciene riscante pentru urechile mai fragede, cuvintele crude erau prescurtate. Nu este locul aici pentru o înşiruire a cuvintelor masacrate prin grija savanţilor care au alcătuit ediţiile eminesciene. Cu toate acestea, Eminescu folosea cuvintele întregi, chiar dacă astăzi, la mai bine de un secol de la moartea poetului, pe care ne-am obişnuit să îl tratăm drept clasificat, cuvintele cu pricina sînt exilate în dicţionarele de argou. Hardcore este un cuvînt ataşat manifestărilor violente, extreme sau formulărilor cu sens sexual explicit. Şi, surpriză! În cazul lui Eminescu nu este nici o metaforă. Nu spun că poemele cu pricina ar trebui studiate la şcoală, ci doar că pot fi găsite. Nicolae Ţone, editorul şi poetul care mi-a pus la dispoziţie textele folosite la Poeticile cotidianului în Club A, aşteaptă de cîţiva ani buni un moment în care să publice la Editura Vinea volumul de texte eminesciene "delicate". Scrise sau culese pe o perioadă ce se întinde cu puţin peste 20 de ani, textele licenţioase însoţesc, aşadar, toate perioadele creaţiei eminesciene: cele mai vechi sînt scrise prin 1871, cele mai "recente" datează de prin anii 1882-1883. "Nu sînt ale lui, sînt culese de el" - este un alt refren prin care se refuză, de obicei, poeziile în care destinatarul discursului eminescian nu mai era deloc "moartă, pierdută, interzisă, aşteptată", dimpotrivă... Dar acest lucru nu se potriveşte clişeelor sigure şi aseptice în care trebuia împachetat un clasic pentru a fi folosit la orice. Manuscrisele şi variantele poemelor îi contrazic. Poate nu sînt singurele lucruri definitorii pentru poetul "naţional", dar, cu siguranţă, sînt piesele lipsă dintr-un Eminescu viu. Cei care se aşteaptă să găsească nişte exerciţii de stil în textele crude scrise de mîna lui Eminescu, vor fi dezamăgiţi în aceeaşi măsură în care erau dezamăgiţi fanii coregrafiilor de arte marţiale de înfruntările scurte şi violente din Cei şapte samurai. Dar, ca şi în filmul lui Kurosawa, frumuseţea se întinde mult dincolo de momentul înfruntării. Ca şi vulgaritatea, frumuseţea s-ar putea să se afle în ochiul spectatorului mai mult sau mai puţin "hypocrite".