Freddie Mercury: o biografie intimă

Peter FREESTONE
Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Freddie Mercury: o biografie intimă jpeg

Peter Freestone (n. 1955) a fost asistentul personal al lui Freddie Mercury în ultimii 12 ani ai vieții artistului. A locuit cu el la Londra, München şi New York, fiindu-i alături în momentul morţii. În anii ’70 a fost angajat cu jumătate de normă la Royal Opera House, apoi garderobier cu normă întreagă la Royal Ballet, unde l-a întîlnit, în 1979, pe Freddie Mercury. În prezent trăieşte în Cehia şi călătoreşte în toată lumea pentru a susţine cauza conştientizării SIDA, dar şi pentru a participa la întrunirile cluburilor de fani Queen. Fragmentul de mai jos este o avanpremieră la biografia aflată în curs de apariţie la Editura Publica. 

Înregistrările pentru albumul Barcelona cred că evidenţiază cel mai clar personalitatea şi metoda de lucru a lui Freddie, deoarece munca la acest material nu a fost deturnată în nici un fel de opiniile şi implicarea celorlalţi membri Queen. Acest album, mai mult decît oricare altul, există pentru că el şi-a dorit să existe. Nu l-a creat pentru eventuale încasări consistente, ci din pură delectare, aşa că nu i-a păsat nici o clipă către ce se îndrepta cu acest material. Trebuie să ţinem cont de faptul că Freddie avea deja oarece suspiciuni cu privire la starea sănătăţii sale, deşi nimeni altcineva nu bănuia încă nimic. Îmi amintesc că, adesea, spunea că Barcelona ar putea fi ultima lui creaţie.

Deşi mare parte din munca lui a fost considerată apropiată de operă, el ştia de fapt destul de puţine despre operă şi încă şi mai puţine despre soliştii de operă, cu toate că, pe tot parcursul muncii la acest album, eu am observat multe asemănări între diva operei şi diva rock’n’roll-ului. Pînă în 1981, Freddie făcuse o oarecare pasiune pentru vocile tenorilor, în special pentru vocea lui Luciano Pavarotti. Era fascinat de maniera în care tenorii ştiau să-şi controleze vocile, acesta fiind singurul aspect al interpretării de operă care îl interesa pe atunci. Înţelegea că acest control era rezultatul multor ani de pregătire şi aprecia enorm rezultatele, în special felul în care unii tenori reuşeau să emită extrem de delicat note înalte. Asta i se părea într-adevăr o chestiune de control. Pînă în ianuarie 1981, ascultase vocea lui Pavarotti doar pe discuri şi casete, şi uneori la televizor. Cînd am aflat că Pavarotti urma să cînte la Royal Opera House, în Covent Garden, l-am convins să cheltuiască nişte bani cu folos şi să cumpere bilete, ceea ce a şi făcut.

Am ajuns la Operă îmbrăcaţi corespunzător, în haine de gală. Cît ne-am căutat locurile şi ne-am instalat în ele, i-am povestit pe scurt intriga din Bal mascat de Giuseppe Verdi. El era încîntat să-şi audă pe viu idolul. Era obişnuit să înregistreze, apoi să plece în turneu şi să reproducă înregistrările. Queen erau foarte atenţi ca reprezentaţiile live să fie cît mai uşor de recunoscut şi cît mai apropiate de versiunile de studio. Era curios dacă şi la operă se întîmpla la fel. La piesa asta, luminile se sting la început, iar tenorul interpretează prima lui arie importantă din prima scenă. Lui Freddie i-a plăcut la nebunie. În pauza dintre acte i-am explicat că acţiunea urma să se mute în tabăra unor ţigani ghicitori, unde apare prima dată eroina, în căutarea unor ierburi care să o ajute să nu mai sufere din dragoste.

„Mie sigur nu-mi trebuie ierburi din astea“, am auzit o voce ca un tril lîngă mine. Începe scena şi soprana îşi face intrarea neanunţată. O apariţie absolut impresionantă, deşi bucata interpretată e doar un mic moment de trio. Freddie privea şi asculta fermecat. Vocea sopranei plutea şi se avînta, iar bucata muzicală scotea în evidenţă amploarea şi forţa acesteia. La final, cînd eroina a dispărut de pe scenă, Freddie aplauda frenetic, cu gura căscată. După aplauze a încălcat orice tradiţie a operei şi a început să vorbească, întrebîndu-mă: „Cine este femeia asta? Cum o cheamă? Spune-mi!“ Era atît de entuziasmat încît vorbele i se rostogoleau din gură. M am uitat încă o dată în program, ca să fiu sigur. Era, într-adevăr, aşa cum ştiam – Montserrat Caballé.

Îi datorez lui Montserrat dragostea mea pentru operă, întrucît pe ea am văzut-o pe scenă, în rolul Leonora din Trubadurul, în prima mea seară de lucru la Royal Opera House, pe 22 aprilie 1975. Coincidenţa a făcut ca aria favorită a lui Freddie să devină „D’Amor Sull’ Ali Rose“, de pe unul dintre discurile timpurii ale lui Montserrat. Îndrăgostit de vocea ei, îi plăcea să ia cu el discul la studio, să-l pună la un pick-up şi să dea volumul la maximum. Îl amuzau grozav zgomotul scaunelor orchestrei şi al foilor partiturilor. „Doamne Dumnezeule, cît de adevărat! Nu poţi falsifica sunetele astea!“

Aşa i-a descoperit vocea, pentru că înainte de seara de la Operă nu fusese deloc interesat de voci feminine. Pasiunea lui pentru vocea ei nu s-a diminuat niciodată de-a lungul anilor, dar abia în 1986 a declarat-o public, la un post de radio spaniol, în timpul unui turneu în Spania. Bănuiesc că atunci cînd l-a întrebat care era vocea lui favorită, intervievatorul se aştepta să audă un nume ca Aretha Franklin, Michael Jackson sau Prince. Toată lumea a fost surprinsă să audă că vocea lui preferată era cea a lui Montserrat. Și a insistat că nu spune asta doar pentru că era catalană şi interviul avea loc la un post de radio din Barcelona.

Voiau să îl întrebe pe Freddie cum i s-ar părea ideea de a compune un imn pentru Jocurile Olimpice din Barcelona pe care să-l interpreteze Montserrat. La început, Freddie a reacţionat foarte nesigur, poate chiar un pic speriat. I se propunea să compună ceva pentru o persoană pe care o admira enorm, de multă vreme. Dar era şi un nou tip de provocare, pentru că ar fi trebuit să compună pentru altcineva, ba încă cineva cu care nu mai lucrase niciodată.

A cedat greu, presat de Jim Beach şi de sîcîielile mele. Ideea iniţială a fost să compună un single intitulat „Barcelona“, care să poată fi folosit ca imn al jocurilor, cîntat la deschiderea acestora. Cerinţele nu l-au împiedicat să vină cu idei dincolo de strictul necesar solicitat. A fost aranjată o întîlnire în care Freddie să-i prezinte cîteva idei lui Montserrat. Îi cunoştea bine capacităţile din discurile pe care le ascultase, dar după ce s-a bătut palma în privința proiectului, Montserrat a fost într-atît de amabilă încît să-i trimită nişte înregistrări video indisponibile publicului larg, la care Freddie i-a răspuns cu un pachet conţinînd toate lucrările lui, inclusiv cele mai recente, printre care reinterpretarea piesei rock clasice „The Great Pretender“.

Freddie a ştiut de la bun început ce voia să scoată de la ea. Îşi propusese să o împingă către limitele ei, dar în cel mai bun sens posibil. A avut la dispoziţie cîteva săptămîni pentru a pune pe bandă cîteva idei cu care să mergem la Barcelona, unde era stabilită întîlnirea. Și pe atunci, la fel ca azi, orice proiect care o implica pe Montserrat trebuia să ţină cont în primul rînd de programul ei, întrucît diva ajungea extrem de rar pe acasă. Cine o caută pe Montserrat trebuie să traverseze adesea tot globul. După cum veţi afla imediat, Montserrat era o împătimită a muncii, aşa cum era şi Freddie.

Mai mult decît o regină

Primul personaj cooptat în proiect a fost Mike Moran. Relaţia la care ajunseseră făcea extrem de uşoară colaborarea cu acest domn genial. Implicarea lui i-a luat de pe umeri lui Freddie o parte din complicaţiile stufoase ale organizării orchestraţiei. Colaborarea iniţială cu Mike a rezultat într-o casetă cu trei piese neprelucrate. Una dintre acestea a devenit „Exercises In Free Love“, transformată în „Ensueño“ pe albumul Barcelona. Celelalte două au reprezentat baza pentru „The Fallen Priest“ şi „Guide Me Home“, asamblate de Mike cu vocea falsetto a lui Freddie, pentru a se apropia cît mai mult de interpretarea ei.

Mike Moran, Freddie, eu, Jim Beach şi Terry am zburat la Barcelona cu o zi înainte de mult-aşteptata întîlnire din martie 1987. Ne-am cazat la Ritz. Vă puteţi imagina că discuţiile de la cină nu au deviat prea mult de la subiectul Montserrat. „Oare ce face acum?“ Angajaţii hotelului au instalat un sistem obişnuit de boxe hi-fi în salonul Garden Room, unde, într-un colț, se afla un pian de orchestră. După o noapte agitată, ne-am adunat în camera lui Freddie. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Freddie mai agitat ca în dimineaţa aceea. Cînd am ieşit din cameră să coborîm în restaurant pentru întîlnirea de la masa de prînz, părea un deţinut scos din celulă. Ba chiar, la un moment dat, a spus – şi nu ştiu nici pînă în ziua de azi dacă glumea sau vorbea serios: „Hai să fim serioşi. Nu pot continua chestia asta. Să mergem acasă!“

Prînzul fusese stabilit pentru ora 13. Probabil că am ajuns cu cinci minute mai devreme. Ne aştepta o masă circulară, de mari dimensiuni, cu un stativ central din cauza căruia cei ce stăteau în linie directă nu se vedeau unii pe ceilalţi. Stativul a fost eliminat imediat. Freddie şi-a ales un scaun şi nu s-a mai mişcat de pe el. Eu am avut grijă să aibă la el două pachete de ţigări, pentru că fuma destul de mult pe-atunci. Nu inhala foarte mult, dar i se părea că ţigara e soluţia perfectă pentru a-şi ţine mîinile ocupate. Eu nu am apucat să mă aşez, deoarece din două în două minute mă trimitea să văd dacă nu vine Montserrat. A treia oară cînd am ajuns la uşă am avut parte de o imagine minunată. Fără să intenţionez să fiu lipsit de respect faţă de Montserrat, scena îmi amintea de versurile unui cîntec vechi, interpretat de multe ori de Joyce Grenfell, care încep cu „Venea spre noi, maiestuoasă ca un galion…“

Pe măsură ce se apropia grupul ei, oamenii le deschideau calea. Se dădeau la o parte. Trebuie să înţelegeţi că, mai ales în Catalonia, Montserrat era mai mult decît o regină. Ea reprezintă simbolul suprem al culturii catalane. Era îmbrăcată într-o rochie pînă la genunchi, ale cărei culori şi imprimeuri aminteau de o perfectă vară spaniolă. Alături de ea erau Carlos, Pino Sagliocco, iniţiatorul proiectului, şi Montsy, nepoata ei, perechea mea atît în alaiul ei, cît şi la masă, unde mi s-a permis în cele din urmă să iau loc. Freddie nu ştia ce să facă.

Cu Michael Jackson, pe care îl respecta, nu avusese nici o problemă să se întîlnească. Cu toate că era el însuşi un star uriaş, eu nu cred că Freddie a depăşit vreodată timiditatea inerentă pe care a purtat-o cu sine toată viaţa. Știu sigur că la cămin nu are nimeni timp să se ocupe de frica elevilor de a fi ei înşişi în public. Timiditatea poate fi un handicap, iar Freddie i-a simţit din plin efectele. Îi înţeleg sentimentul, deoarece după toate videoclipurile şi toate marile nume ale rock-ului pe care le-am întîlnit, cineva mi-a făcut în cele din urmă cunoştinţă cu o artistă britanică de operă, destul de celebră, aş zice, a cărei carieră o urmăream de mult. Cînd am ajuns în prezenţa ei, m-am emoţionat de n-am mai ştiut să vorbesc. Am reuşit să mormăi doar un „A fost genial“.

Freddie îşi întîlnea acum idolul. Un moment incomparabil, pentru care nimic nu l-ar fi putut pregăti. A intrat impunătoare în cameră pe uşa dublă. Freddie a sărit în picioare şi, după ce şi-au strîns mîinile, a condus-o către scaunul ei, aşezat lîngă al lui. I-a spus pur şi simplu: „Bună, sînt Freddie Mercury şi asta e. Începem!“, după care s-a aşezat.

Jim Beach şi Carlos conversau lejer, pentru că făcuseră cunoştinţă înainte de prînz, dar lui Freddie şi lui Montserrat le-a luat cîteva minute pînă să se privească în ochi. Însă, odată gheaţa spartă, nu le-a mai stat nimic în cale, cu atît mai mult după un pahar de şampanie Louis Roederer Cristal. Văzînd cît de mult i-a plăcut această şampanie pe care el i-a prezentat-o, Freddie i-a trimis o cutie întreagă la următoarea ei zi de naştere.

Odată depăşită stînjeneala începutului, le-au trebuit cam cinci minute să descopere că împărtăşeau un simţ al umorului caustic şi au început să vorbească repede unul cu celălalt, fără oprire. Ce nu apucau să spună în cuvinte exprimau prin chicote şi semne. Au înghesuit în trei ore tot ce le-ar fi plăcut să spună în trei luni. Montserrat a fost amabilă şi i-a spus lui Freddie din timp că avea doar trei ore la dispoziţie înainte de a pleca spre repetiţia la care era aşteptată.

traducere de Florin TUDOSE

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.