Noul val văzut din culise
Turnarea unui film e o adevărată aventură. Uneori, aventura e chiar mai pasionantă decît filmul în sine. Fotografiile cu/despre filmări aduc o mărturie cu atît mai interesantă cu cît devin, cu timpul, documente de neînlocuit în istoria cinematografiei. Mai ales în cazul unor fenomene importante, care nu pot fi studiate exclusiv prin formele de manifestare cele mai evidente. Dacă n-ar fi existat fotografiile lui Raymond Cauchetier, filmele din nouvelle vague nu şi-ar fi păstrat, şi astăzi, la cincizeci de ani de la apariţie, aceeaşi strălucire. „Fotograful trebuie uitat. El e ca o umbră. Munca lui va căpăta valoare doar mult mai tîrziu, poate ani şi ani după filmare. Atunci va deveni memoria acelui film“ – scrie Raymond Cauchetier undeva.
Galeria independentă „James Hyman“ din Londra prezintă – pentru prima dată reunite într-un eveniment de o asemenea amploare – o expoziţie cu cele mai reprezentative imagini cu şi despre filmele noului val al cinematografiei franceze. Raymond Cauchetier – care împlineşte anul acesta 90 de ani – a urmărit, ca fotograf, numeroase producţii cinematografice din anii ’50 şi ’60. Nu a făcut fotografii convenţionale gen making-of, cu actorii aliniaţi frumos, la cadru, şi cu luminile bine aranjate (ar fi fost mult prea simplu şi, pînă la urmă, chiar împotriva ideologiei experimentaliste propuse de cineaştii din nouvelle vague), ci un fel de imagini documentare, fotoreportaje „adevărate“, în spiritul noului cinema. Fotoreporter de război în Indochina, fotograf comercial, reporter, Cauchetier a ajuns să fotografieze scene de film, din întîmplare. O întîmplare i-a marcat definitiv cariera: a devenit fotograful de referinţă pentru filmele lui Jean-Luc Godard şi ale lui François Truffaut. O parte dintre aceste fotografii – distribuite, în chip de teaser, agenţiilor de presă, au ajuns imagini-emblemă ale acelui deceniu nebun în care s-au reinventat actorul, scenaristul şi regizorul de film.
Lucrările sale oferă un clin d’oeil asupra acestui şantier agitat, asupra condiţiilor de lucru (low-budget era şi atunci un termen actual), a relaţiilor dintre artişti, a tehnicilor de filmare etc.
O cameră mobilă montată pe capota unui Citroën 2CV. Uşile maşinii au fost demontate, tehnicianul de sunet stă agăţat, acrobatic, aproape atingînd asfaltul, de nişte bare, alţi tehnicieni îl susţin, iar cameramanul s-a strecurat prin trapă şi filmează. Toţi sînt înghesuiţi, încordaţi, dar zîmbitori: se filmează! Altă imagine: Jean-Luc Godard vorbeşte la o masă de cafenea cu actorii. Din fotografie nu-ţi dai seama dacă e o discuţie între prieteni, la o cafea, sau dacă e vorba de ultimele indicaţii înainte să se strige „motor!“. E un pic din ambele: regizorul nu ţinea la respectarea dialogurilor din scenariu (de altfel, construia linia generală a dialogului în seara dinaintea filmării secvenţei respective), aşa că probabil le explica ce urmează să se întîmple. În altă fotografie apare Jean Seberg în prima zi de filmări pentru À bout de souffle. Îl priveşte cu scepticism pe Godard – e clar, nu are încredere în metodele lui de lucru. E pentru prima dată cînd lucrează cu el (lîngă ea, Belmondo priveşte mult mai relaxat), înainte de Godard lucrase cu „tiranicul“ Otto Preminger, un regizor de şcoală veche, aplicat şi sever. Undeva, pe fundal (şi „tăiat“ din cadru) se vede alura unei persoane care citeşte Positif – revista concurentă a găştii care-i susţine pe cineaştii din nouvelle vague, Cahiers du Cinéma. Uneori, aceste fotografii vorbesc şi despre latura ascunsă a regizorilor: Truffaut e mereu pe fază, mereu în mişcare; Godard apare mereu în umbră, aproape nevăzut, ca şi cum ar spiona propriul platou de filmare.
Fotografiile lui Cauchetier nu sînt doar mărturii intime despre atmosfera din platourile de filmare şi din jurul lor. Marea artă e că arată scene care nici măcar nu apar în film, dar care totuşi surprind spiritul noului val şi pe cel al unei epoci. Imaginea iconică e cea în care apar Jean Paul Belmondo şi Jean Seberg plimbîndu-se pe Champs-Élysées. Amîndoi energici şi hotărîţi, el – aproape plutind, cu un picior în aer.
Fotografie preluată de pe site-ul galeriei James Hyman.
