Mica Jeanne d’Arc

Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
Mica Jeanne d’Arc jpeg

 Jeannette, l’enfance de Jeanne d’Arc / Jeannette, copilăria Ioanei d’Arc (Franța, 2017), de Bruno Dumont. 

În cuvintele lui Bruno Dumont, Ioana d’Arc este figura mitologică centrală a Franței. Însă interesul cineastului nu îmbrățișează în Jeannette aura monumentală a personajului – documentată în repetate rînduri, cele mai cunoscute exemple aparținînd lui Carl Dreyer sau Robert Bresson. Dumont optează pentru o narațiune care să pună în valoare întocmai fragmentele din viața eroinei care au rămas în umbră: cînd Ioana d’Arc nu era decît Ioana, o copilă dintr-un cătun izolat din Lorena secolului al XV-lea, care se ocupa cu păstoritul.

Jeannette (proiectat în deschiderea Bucharest International Experimental Film Festival) vorbește așadar despre anii de formare a viitoarei conducătoare de trupe. Subiectul filmelor lui Dreyer și Bresson, procesul (și destinul) aproape hristic al Ioanei d’Arc, pica la fix în contextul orientării catolice a celor doi cineaști. Dumont însă e ateu, el vizează altceva: să dea personajul jos de pe soclu, să-i înlăture aura și să-l umanizeze. În acest scop, francezul se bazează pe două texte ale lui Charles Péguy, în care scriitorul, deși creează operă dramatică, fuzionează proză și poezie. E o intuiție interesantă a lui Dumont, căci versul liber al lui Péguy se dovedește propice by default ambianței lirice care cadrează povestea. Pentru a da un echivalent cinematografic poeziei, cineastul francez, care își continuă reconfigurarea estetică începută cu miniseria P’tit Quinquin și continuată cu Ma Loute – în care deturna convențiile burlescului – recurge în Jeannette la musical; dar nu e vorba doar de un gest gratuit sau de o nouă provocare stilistică. Comedia muzicală, în versiunea Dumont, n-are prea multe în comun cu marile coregrafii hollywoodiene. Filmul nu e o experiență facilă: mare parte din dans se sprijină pe gesturi reduse la minimalism pur, care păstrează un rest din acrobațiile majoretelor sau din headbanging. E evident că logica burlescă a regizorului, pe care o exploata savuros în precedentul Ma Loute, nu s-a stins – de aceea, suprapunerea pieselor compuse de artistul Igorrr, variațiuni rock sau electronice, și a cuvintelor încărcate de speranță și evlavie ale Ioanei n-ar trebui să mire.

Însă spre deosebire de Ma Loute, unde caricatura era subliniată în fel și chip, Jeannette pare mai reținut; parodia există în continuare, dar nu mai alunecă atît de ușor în ridicol – iar efectele comice se limitează fie la behăitul inopinat al unei oi din apropiere, fie la prezența aproape incongruentă a unchiului Ioanei, un tînăr stîngaci care tot alunecă sau cade de pe cal. Dumont documentează două perioade din copilăria Ioanei, dar, în comparație cu piesa lui Péguy Le Mystère de la charité de Jeanne d’Arc, întinerește personajul cu cîțiva ani. Cineastul are fler cînd vine vorba de tineri debutanți (a demonstrat o în Ma Loute, unde a dirijat un minunat și ambiguu cuplu de adolescenți), dar în acest caz e dezlănțuit: Ioana-cea-de-8-ani (Lise Leplat Prudhomme, o revelație) e, grație danturii inegale și privirii pline de candoare, o prezență atașantă; în cele mai bune momente ale filmului uităm că o avem în față pe viitoarea Ioana d’Arc și ne încredem în șarmul păstoriței conștiincioase care își iubește țara cu patos. Al doilea pasaj ilustrat în film survine cîțiva ani mai tîrziu, cînd Ioana își ia destinul în mîini: Jeanne Voisin, la rîndul ei debutantă, reușește să inspire personajului delicatețe, șarm și hotărîre. Împreună, cele două actrițe încarnează două avataruri greu de uitat.

În aparență, filmul mizează pe o austeritate a mijloacelor, însă pare că niciodată Dumont nu s-a regăsit mai generos ca în povestea tinerei. Înainte să fie un film despre copilăria Ioanei d’Arc, Jeannette e un film al lui Bruno Dumont: îi poartă patina inconfundabilă. Cineastul își continuă munca în Nordul natal al Franței în care a filmat de la început (cu mici excepții, dintre care cea mai notabilă e povestea nihilistă de amor din Twentynine Palms, turnată în America); opera lui – nici pe departe atît de eclectică pe cît s-ar putea crede – poate fi reactualizată ca un amplu documentar despre evoluția (sau – din fericire – încremenirea) unei regiuni din Franța „profundă“. Într-adevăr, peisajul natural din Jeannette e paradiziac, iar planurile lungi ale filmului integrează bogăția reliefului; și, chiar dacă ținutul nu are nimic de-a face cu Lorena în care a copilărit Ioana, puțin contează, atîta timp cît filmul nu se plasează nicidecum într-o logică realistă. La fel ca în alte creații dumontiene (Hors Satan se ocupa cu o serie de minuni dintr-o zonă rurală; în Ma Loute anumite personaje levitează), și în Jeannette sacrul penetrează subit constructul narativ: o măicuță se dedublează, anumite figuri religioase apar deasupra unui pîrîu, camera filmează de la mare altitudine, ca un echivalent al privirii demiurgice.

Universul filmului, care înglobează firesc sacrul și bizarul (unchiul Ioanei face rap), e ceva mai ermetic decît Ma Loute; acesta din urmă pare un film mai „plin“. Fabula, în Jeannette, e epurată, redusă la cîteva elemente disonante. Am spus că filmul nu se preocupă de logica realistă, dar parcă nicăieri în filmografia lui Dumont elemente ca behăitul oii, curgerea unui pîrîiaș limpede, fluctuația luminii naturale sau vocea tremurîndă a unei copile (căci regizorul a dorit sunet în priză directă, și nu playback) nu ne-au izbit cu atîta forță. Filmul e traversat de astfel de indicii subtile ale vieții care pulsează neîntrerupt; și pot să pariez că, văzîndu-le, pînă și unui teoretician scrupulos al realismului cinematografic ca Siegfried Krakauer i-ar fi scăpat un zîmbet.

973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.