„Filmul e mai puternic decît teatrul“ – interviu cu actrița Julieta SZÖNYI

Publicat în Dilema Veche nr. 818 din 24-30 octombrie 2019
„Filmul e mai puternic decît teatrul“ – interviu cu actrița Julieta SZÖNYI jpeg

Pe Julieta Szönyi o asociem mulţi cu Otilia, actriţa din filmul Felix și Otilia, sau cu Adnana din Toate pînzele sus. Puţini dintre noi au văzut-o pe scena Teatrului Mic în spectacolul Lolita al Cătălinei Buzoianu. Regizorul Corneliu Porumboiu o readuce pe ecran oferindu-i un rol important în filmul La Gomera, rol care i se potriveşte mănuşă. Charismatică, riguroasă şi plină de umor. Aşa cum am cunoscut-o eu. 

La Gomera s-a lansat la Cannes şi a circulat mult prin ţară. Care a fost reacţia publicului?

Eu nu am fost la Cannes, dar la Cluj, la TIFF, pot confirma că a fost foarte bine primit filmul. Erau şi foarte mulţi studenţi şi tineri, şi La Gomera a fost un film aşteptat, iar la finalul proiecţiei nu se mai terminau aplauzele. A plăcut şi eu cred că cea mai pretenţioasă sală a fost cea de la premiera din Bucureşti, unde sînt şi cei mai mulţi cunoscători. Publicul a fost surprins în sensul bun, iar regizorul a făcut un salt faţă de el însuşi, fiind foarte bun şi înainte.

Cum vi s-a părut scenariul la o primă lectură?

Mi s-a părut foarte straniu şi interesantă încîlceala policier-ului noir, fără să reuşesc să-l înţeleg pe de-a-ntregul. După ce am văzut filmul mi-am dat seama că naraţiunea curge într-un fel, umorul de asemenea. Mi se pare că e aproape involuntar la Porumboiu, în acelaşi timp într-un film dur nu poţi să nu ai nişte momente în care spectatorul trebuie să se relaxeze. Chiar şi în orice tragedie e nevoie să laşi spectatorul să respire, să şi zîmbească.

Ce credeţi că îi lipseşte filmului românesc?

Cred că e o goană după aşa-numitul „firesc“ care nu are nici o legătură cu firescul. Tocmai pentru că e forţat, nu mai e firesc. Cîrjele acestui chin de a fi adevărat sînt limbajul vulgar. Au senzaţia asta că urîtul îi ajută să fie adevăraţi. Or, nu i nevoie de aşa ceva, sînt regizori care caută să spargă cu ceva capetele oamenilor şi, în loc să-şi caute cărarea în ei înşiși, îşi caută cîrje.

Ați declarat la un moment dat, vorbind despre spectacolul Lolita pus în scenă de regretata Cătălina Buzoianu, că fiecare rol îşi are vîrsta lui. Există un rol pe care v-aţi fi dorit să-l interpretaţi?

Cătălina Buzoianu a fost printre ultimii mohicani din teatru, a fost o foarte mare regizoare și lucra enorm cu actorii, era o persoană foarte profundă şi cultă. O creatoare. După 1990 nu îmi mai doream să joc nimic din ceea ce se punea în scenă. Am refuzat telefonic mai multe roluri. Impresia mea era şi este că se merge foarte mult pe facil. Cătălina Buzoianu, că tot vorbeam de ea, ne povestea despre autor, despre istoricul piesei şi despre ce avea de gînd să facă cu textul şi, chiar şi aşa, la repetiţii ne surprindea cu ceva nou.

Şi atunci cum de v-a convins Corneliu Porumboiu să jucaţi în La Gomera?

Cînd am primit invitaţia de a merge la o discuţie cu Corneliu am mers fără nici o aşteptare. Apoi, cînd mi-a spus că e vorba de rolul unei mame din film, m am speriat şi mai tare, gîndindu-mă la interpretările stas din toate filmele astea. „Ce aş căuta eu acolo?“, mi-am spus. Dar tot el mi-a explicat că nu vrea ceva standard, dimpotrivă. La mine totul, dar totul a fost întîmplare. Cum eram şi în anul I de facultate, fericită că sînt în sfîrşit şi eu studentă, pentru că atunci erau șapte locuri la actorie şi era o concurenţă maximă, din cîteva sute de candidaţi trebuiau aleşi șapte, îi înţelegeam şi pe profesori cît era de greu de ales. În plus, repertoriul era cam acelaşi. Cînd am dat prima dată la IATC abia m-am auzit, vorbeam foarte încet, dar apoi am lucrat la voce şi am reuşit. În anul I se făcea un fel de practică, cu roluri mici, şi am nimerit la un regizor francez foarte bun, la Jean-Paul Rappeneau care, imediat ce m-a primit, m-a întrebat dacă ştiu să fac o scenă de isterie. Cu inconştienţa şi entuziasmul vîrstei am făcut, cum mi-a trecut mie prin minte, o scenă de isterie. Am trecut proba şi am jucat alături de Belmon­do în filmul Mirii Anului II. A fost extraordinar, dar mi-a fost mai greu pentru că era o scenă în care trebuia să dau cu pumnii şi cu picioarele în el şi eu nu îndrăzneam. Şi el spunea „Dă, dă cu toată puterea!“ şi îmi lua mînile ca să-mi arate cum să lovesc.

Îl ştiaţi pe actorul Vlad Ivanov din filme sau din piesa Caroussel care se joacă la Teatrul Bulandra?

Nu îl ştiam. Am avut o surpriză extraordinar de plăcută cu Ivanov. În cinematografie, oamenii se sprijină unii pe alţii, şi cu el am avut această bucurie să simt că e acolo, că e prezent, că în scenele în care el nu era în cadru îmi dădea replicile. Avea aceeaşi intensitate în privire, nu dădea replicile din off, cum se spune, ca să scape de ele. Ne-am înţeles foarte bine şi îl găsesc un om extraodinar. Pe cît e de dur în film, pe atît e de cald şi drăguţ în viaţa de toate zilele.

V-a lăsat Porumboiu să improvizaţi sau e genul de regizor care respectă cu stricteţe scenariul?

Este genul de regizor care aşa, pe nevăzute, pe nesimţite, te duce unde vrea el, îţi cere ce vrea el, fără să te sufoce. Adică cumva îţi lasă personalitatea să apară, e ca o „boare“ care vine pe lîngă tine şi îţi spune care este direcţia. E un regizor extraordinar, din punctul ăsta de vedere şi din multe altele, e o plăcere să lucrezi cu el. E foarte atent la fiecare nuanţă pe care o faci.

Şi aş vrea să spun neapărat că am stat într-o seară foarte tîrziu la o emisiune TV şi am văzut-o pe Catrinel Menghia şi mi a plăcut foarte mult. M-au cucerit felul ei de a vorbi, modestia ei, se simte că e cineva care încearcă să acumuleze, să înveţe, să facă cît mai mult. Ne-am înţeles foarte bine la filmare, cu ea şi cu Vlad Ivanov am fost parteneră directă. Catrinel (Menghia, n. red.) este mult mai mult decît ceea ce se ştia despre ea.

Teatrul v-a adus mai multă satisfacţie în comparaţie cu filmul?

Nu ştiu, într-un fel da, deşi în ultimul timp nu prea am mai jucat la Teatrul Mic, dar per total da, am lucrat foarte mult şi în teatrul TV, şi la debutul meu, la Teatrul din Baia Mare, unde m-am simţit extraordinar de bine.

Dar, din păcate, că tot vorbeam de Cătălina Buzoianu, generaţiile care vin vor auzi despre o mare regizoare, Cătălina Buzoianu, care a pus în scenă piesele X, Y şi Z, în care joacă X, Y şi Z, care de fapt sînt mari actori, dar nu vor putea vedea spectacolele acelea pentru că nu există înregistrări sau, dacă sînt, sînt foarte puţine şi de o calitate foarte proastă. Pe cînd filmul rămîne, uite, generaţii întregi văd Toate pînzele sus. Şi cartea lui Radu Tudoran e foarte instructivă, te poartă prin toată lumea, cu toate obiceiurile, cu toate că s-a filmat tot în portul Tomis din Constanţa. Se punea un decor, se dărîma, iar se punea un decor. Spre exemplu, pot să o văd pe Bette Davis oricînd pe ecran sau pe Vivien Leigh, care juca extrem de modern în Pe aripile vîntului. Puţini au văzut-o pe scenă. Deci, din punctul ăsta de vedere, filmul e mai puternic.

Ce mai citiţi?

Acum citesc nişte nuvele scrise de Éric-Emmanuel Schmitt, dar de-a lungul timpului am avut aproape o obsesie cu doi autori: unul a fost Dostoievski, unde mi se pare că aproape merge cu camera în sufletul personajelor, iar cel de-al doilea este Mircea Eliade, cu nuvelele lui extraordinare care nu trebuie decît ecranizate. Nuvelele lui Eliade sînt scenarii gata făcute, e un material fantastic pentru un regizor şi, cu toate astea, ei se duc la scene de ceartă între vecini şi cine cui îi mai dă în cap. Adică cotidianul ăsta imediat nu e ce trebuie, în loc să meargă în profunzime, unde ar ridica spectatorul, îl afundă şi mai adînc. Or, mergînd mai jos decît nivelul străzii, spectatorii iau acest model. În loc să vadă că există şi un alt mod de a simţi şi de a vedea lumea. Aici e dezamăgirea mea, apropo de toate. Nu neapărat în felul lor de a lucra cu actorii, ci începînd de la alegere. Sigur, serialele sînt făcute să încaseze bani, dar cu aceiaşi bani s-ar putea face şi cultură.

Ce are La Gomera în plus faţă de alte producţii româneşti recente?

La Gomera are foarte multe niveluri de înţegere. Cred că şi cel mai simplu spectator care merge la cinema să vadă un film poliţist pleacă mulţumit. Dar de acolo se poate urca mult mai mult şi la cei care simt umorul şi, deşi nu am vorbit niciodată cu Corneliu Porumboiu despre asta, cred că el face în film o mică amintire de istorie a cinema-ului. Din toate lucrurile astea, cel care le sesizează e mult mai cîştigat. În plus, el îşi face singur casting-ul şi are multă răbdare şi un mod de a lucra care ţine toată echipa unită. Parcă răsuflă toată lumea deodată cu el.

a consemnat Roxana CĂLINESCU

Foto: Vlad Cioplea

Povestea Casei Afis Coperta png
Autobiografie: „Povestea Casei Paleologu”, un eseu despre educație
Editura Fundației Paleologu a publicat recent o autobiografie intelectuală semnată de Theodor Paleologu și, totodată, un eseu despre educație și un manifest pentru inițiativele independente în acest domeniu vital.
Povestea Casei Afis Coperta jpg
Theodor Paleologu semnează un eseu despre educație și modul în care o practică de aproape 10 ani la Casa Paleologu
Cititorii au ocazia de a pătrunde în universul istoriei culturale a cunoscutei clădiri din strada Armenească 34, construită în 1932 de Mihail Paleologu, bunicul patern al autorului, şi Emilia, cea de-a treia lui soție, un parcurs creionat din povești recuperate și amintiri ale autorului.
946 16 copertaKIWI jpg
Granițe
Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.
946 17 Morozov jpg
Bărbatul care iubea femeile
Cîteva femei devin materie literară pură, ajungînd să umple cu vocea lor, cu corpul lor, cu frazele lor marea carte autoficțională care e viața scriitorului protagonist.
946 17 Breazu jpg
Buletin de București
Pe MNB, scriitura muzicală a lui Boiangiu are cîrlig – e un LP cu multe ricoșeuri tematice, sărind zglobiu de la una la alta.
p  21 Totintot sau marea metamorfoza, 1942 1945 jpg
Victor Brauner – Totul în tot sau marea metamorfoză
Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.
comunicat anansi traducere goncourt2021 jpg
Romanul laureat cu Premiul Goncourt 2021, publicat în timp record în ediție românească în colecția ANANSI
„Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.
Explorers of the Multiverse 1 jpg
„Am vrut să ștergem granița dintre real și virtual, dintre obiect și reflexie” – interviu cu membrii echipei H3, creatorii instalației „Explorers of the Multiverse”, prezentată de IQOS la Romanian Design Week
Instalația interactivă „Explorers of the Multiverse” este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sînt invitați la un proces de autocunoaștere.
Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?