"Fetele măritate cu forţa îşi dădeau foc" - interviu cu regizorul Barmak AKRAM

Publicat în Dilema Veche nr. 497 din 22-28 august 2013
"Fetele măritate cu forţa îşi dădeau foc"   interviu cu regizorul Barmak AKRAM jpeg

Regizor, compozitor şi interpret, Barmak Akram (n. 1966, Kabul) a ajuns, în 1981, ca refugiat politic în Franţa, unde a absolvit trei şcoli importante de artă. Primul său lungmetraj, Kabuli Kid, prezentat în premieră la Veneţia, a fost premiat la TIFF în 2009. Cu filmul Wajma (O poveste de dragoste afgană) a obţinut, în 2013, premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Sundance. Premiera românească a avut loc la Festivalul Anonimul, recent încheiat.

Este adevărat că părinţii dumneavoastră s-au exilat?

Da, eu am fost nevoit să părăsesc Afganistanul cînd aveam 14 ani, iar părinţii mei au fugit în 1985, în Pakistan, apoi au fost trimişi în Statele Unite. Tatăl meu a revenit în Pakistan, unde a fost foarte implicat în mişcarea de rezistenţă din timpul războiului. În 2002, talibanii au plecat, iar în 2003, părinţii mei au revenit la Kabul şi au aşteptat un an să-şi elibereze şi să-şi recupereze casa, pentru că fusese confiscată – exact ca în România, pe vremea comuniştilor. Acum, trăiesc la Kabul, într-unul dintre cele mai frumoase cartiere, unde tata adoră să se ocupe de grădină.

V-aţi gîndit să faceţi un film despre biografia dvs.?

Da, m-am gîndit chiar la o carte, de fapt, la biografia mea, un pic romanţată, care ar putea fi şi un film, într-o bună zi. Cînd aveam 14 ani, am plecat fără să sper că îmi voi revedea părinţii curînd, mi-a fost foarte frică de faptul că tata va fi ucis, mai ales că fusese diplomat şi ministru al Telecomunicaţiilor. Nu puteam vorbi mai nimic la telefon, nimic despre situaţia în care ne aflam, pentru că toate convorbirile erau ascultate.

Aţi declarat că Wajma este un film, în primul rînd, pentru femei…

Cred că este un film aproape feminist, dar nu în sensul obişnuit, pentru că nu cred că are deloc nuanţe antimasculine. Am vrut să evit clişeele, să nu filmez femei cu voal, pedepsite şi bătute de soţi, deşi ştiu că publicul aşteaptă astfel de filme. Eu nu am făcut un film doar pentru Afganistan, am încercat să leg problema personajului meu principal, Wajma, cu tema avortului, a violenţei faţă de femei, într-o societate patriarhală şi, din păcate, se întîmplă încă în toată lumea aceste abuzuri. Şi în Franţa, violenţa domestică este, statistic vorbind, înfiorătoare. Nu prea văd femei în funcţii politice importante nici măcar în ţări la fel de europene ca Franţa. Societatea patriarhală domneşte încă peste tot. În cazul filmului meu, am reluat problema avortului, şi din punctul de vedere al legilor patriarhale.

V-au influenţat studiile făcute în Franţa, în demersul cinematografic?

Da, m-au influenţat enorm, nu doar din punct de vedere artistic, dar şi etic, aş spune chiar politic, pentru că Franţa este leagănul civilizaţiei şi ţara unde libertatea a fost mereu prezentă în artă. E o cultură mixtă, iar faptul că eu eram un străin printre ei m-a ajutat, pînă la urmă, deşi am suferit la început pentru că îmi spuneam că nu sînt, totuşi, în ţara mea natală, simţeam durerea exilatului...

După cicatrizarea rănilor, am devenit cetăţean al lumii. În Franţa mă simt ca acasă, în România sînt primit ca şi cum aş fi acasă. Aici, în deltă, e ca un patrimoniu al umanităţii, e şi puţin din mine, pentru că sînt o fiinţă umană. Sovieticii m-au obligat să plec din ţara mea, m-am exilat, apoi, cînd am revenit în Afganistan, am ţinut să mulţumesc ruşilor că „datorită lor“, am putut profita de şansa de a trăi la Paris.

O parte din actorii din film joacă în trupa de teatru a lui Ariane Mnouchkine; cum aţi lucrat cu ei?

Ariane Mnouchkine a înfiinţat trupa Le Théâtre du Soleil, la Kabul, iar o parte dintre actori au făcut la Lyon studii serioase de teatru. Mustafa şi Wajma, personajele principale, sînt debutanţi, pentru că nu făcuseră deloc cinema, deşi au urmat cursuri de teatru. Marele avantaj a fost că jucaseră împreună pe scenă.

Povestea filmului este inspirată din mai multe cazuri reale…

În film, cei doi tineri se plac, se întîlnesc în secret şi ar trebui măcar să se logodească, după legile afgane. În realitate, astăzi, mai mult de 55% dintre bărbaţi se căsătoresc fără să-şi vadă viitoarea nevastă. Mariajul aranjat omoară dragostea – şi nu spun o noutate.

De ce nu aţi filmat şi scene de dragoste?

Pentru că am vrut să respect tradiţiile culturale ale Afganistanului, dar şi pentru că într-un film „occidental“, scenele de dragoste sînt de multe ori introduse ca să atragă publicul. Am sugerat că au făcut dragoste. A fost şi o provocare pentru mine, să fac un film despre un cuplu în care fata rămîne însărcinată, fără a filma nici o scenă de dragoste. Am introdus un dialog în care, în timp ce tinerii îndrăgostiţi trec prin ritualul căsătoriei, Mustafa îi dă de mîncare, iar Wajma îl avertizează, apoi, că nu ar fi trebuit să facă dragoste înainte de căsătorie. Sînt, aşadar, în afara legii. Pentru scenele discret erotice, Mustafa era în largul lui, în vreme ce pentru personajul Wajma, e foarte greu. Din fericire, bărbaţilor nu li se cere să fie virgini înainte de căsătorie.

Mie, personal, mi-a plăcut mult personajul interpretat de tatăl Wajmei…

Tatăl simbolizează garantul tradiţiei, al legii sociale. Cînd el soseşte acasă, povestea de dragoste ia sfîrşit într-un mod brutal. În filmul meu, capul familiei este un om cu vederi liberale, o lasă pe fată să facă studii, soţia lui conduce maşina, nu poartă voal. Marele scenarist Jean-Claude Carrière, care mi-a fost profesor şi cu care am lucrat scenariul primului meu lungmetraj, Kabuli Kid, mi-a repetat mereu că personajele trebuie să se tranforme în film. Dacă la început apar într-un fel, la final trebuie să devină „altcineva“.

Aşadar, tatăl din film e genist, dar munca lui e nobilă prin încercarea de a face din război ceva „curat“, deşi nu apar în film scene de război. Cînd el descoperă că fiica lui s-a culcat cu un bărbat, totul explodează, ca şi cum terenul minat ar exploda în propria lui familie... El încearcă să apere ţara, dar războiul vine din propriul cămin. Nu a putut dezamorsa bomba din casă şi îşi propune să-şi omoare fiica şi băiatul, ambii vinovaţi de crima de a fi făcut dragoste.  

Am introdus în film o scenă cu un avocat pentru a atrage atenţia asupra unei legi afgane, unde, la articolul 398, apare o menţiune complet absurdă care spune că, dacă cei doi vinovaţi sînt prinşi în flagrant delict, pot fi omorîţi. Cel care omoară – în cele mai multe cazuri, capul familiei – e trimis în judecată maxim doi ani, dar, în realitate, este eliberat după o lună. Această lege există încă şi funcţionează. În film, eu am ales ca tatăl să-şi omoare fiica jignind-o. Aici intervine latura cathartică din film: o ameninţă cu moartea, dar nu o omoară. Cînd vede că Wajma a încercat să se sinucidă, intervine schimbarea la personaj. Din acel moment, caută o soluţie şi, mai ales, lasă problema să fie rezolvată de femei.  

Mama Wajmei, care este şi mama ei în realitate, decide să o trimită în India pentru a face avort, iar tatăl intervine doar financiar, dar se retrage din calea clanului „femeilor solidare“. Femeile din film sînt mama şi bunica Wajmei, care au şi în realitate acelaşi grad de rudenie. Iar locul în care am filmat este chiar casa în care ei trăiesc.

De ce aţi introdus scene atît de violente?

Violenţa, în zilele noastre, este o pată de cerneală care se impregnează peste tot atît de repede… Cînd tatăl îşi loveşte fata, spectatorul bănuieşte că nu o face pentru prima dată. Dar femeile sînt „solidare“ cînd tatăl nu e acasă. Cînd talibanii ocupaseră Afganistanul, femeile nu puteau ieşi din casă fără a fi însoţite de un bărbat. Burka era obligatorie atunci, femeile nu aveau dreptul la unghii vopsite sau lungi, la şosete albe sub îmbrăcăminte, nu puteau purta tocuri, să nu deranjeze, şi nu puteau păşi decît pe marginea trotuarului, nu pe stradă. Dar Wajma poartă  – nu întîmplător – un palton roşu. E şi o aluzie la romanul lui Stendhal, la iubirea imposibilă...

În Wajma aţi semnat regia, scenariul şi aţi fost şi cameraman. Cum aţi filmat?

Scena nunţii care apare la începutul filmului este reală. Multă lume nu m-a crezut, pentru că nu am filmat mîncarea de pe mese, care şi la noi este din abundenţă, dar filmul meu nu este o docu-ficţiune, am pus laolaltă actori reali cu figuranţi, într-un decor neprelucrat. Toată familia lui Mustafa din acea secvenţă este, de fapt, familia mea pe ecran. Nu am fost nevoit să dau multe indicaţii de regie pentru că, locurile fiind atît de familiare actorilor, i-am surprins foarte natural. Am filmat scene din viaţa cotidiană.  

Încă ceva: eroina principală ajunge la spital cu arsuri grave, iar spitalul este unul pe care l-am descoperit cînd făceam cercetări pentru un alt film. Este un spital pentru victimele care sfîrşesc alegînd să-şi dea foc. Am aflat că cea mai mare parte din pacienţi erau, de fapt, tot victime ale unor accidente provocate de suferinţele dragostei. Fetele măritate cu forţa încercau să se sinucidă dîndu-şi foc.

Am auzit că veţi filma în România o coproducţie…

Da, am un proiect care a început în 2010. Cînd am venit la Iaşi, pentru filmul meu premiat la TIFF, am ţinut un masterclass şi atunci s-a apropiat de mine o fată pe jumătate afgană. Era foarte tăcută, timorată, nu avea curajul să-mi răspundă. Am aflat doar mai tîrziu că tatăl ei murise şi că nu-şi văzuse mama de multă vreme. Nu vreau să dezvălui toată povestea, la fel de reală ca în filmul Wajma. Oricum, trebuie să fac cîteva demersuri în Republica Moldova şi la Iaşi, înainte de a începe filmările. 

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU 

973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Adevarul.ro

Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.
Procesul comunist din Gara Teiuş: cum au fost judecaţi ceferiştii vinovaţi de catastrofa feroviară din 1968 jpeg
Cum erau urmăriți ceferiștii de către Securitate. Zeci de informatori erau folosiți de către „organe”
Securitatea comunistă avea în obiectiv și angajații de la CFR, domeniu de activitate care s-a dezvoltat mult după anul 1970. În Alba, dosarul de obiectiv „transporturi feroviare” a fost deschis în luna august 1972.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.