"Fetele măritate cu forţa îşi dădeau foc" - interviu cu regizorul Barmak AKRAM

Publicat în Dilema Veche nr. 497 din 22-28 august 2013
"Fetele măritate cu forţa îşi dădeau foc"   interviu cu regizorul Barmak AKRAM jpeg

Regizor, compozitor şi interpret, Barmak Akram (n. 1966, Kabul) a ajuns, în 1981, ca refugiat politic în Franţa, unde a absolvit trei şcoli importante de artă. Primul său lungmetraj, Kabuli Kid, prezentat în premieră la Veneţia, a fost premiat la TIFF în 2009. Cu filmul Wajma (O poveste de dragoste afgană) a obţinut, în 2013, premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Sundance. Premiera românească a avut loc la Festivalul Anonimul, recent încheiat.

Este adevărat că părinţii dumneavoastră s-au exilat?

Da, eu am fost nevoit să părăsesc Afganistanul cînd aveam 14 ani, iar părinţii mei au fugit în 1985, în Pakistan, apoi au fost trimişi în Statele Unite. Tatăl meu a revenit în Pakistan, unde a fost foarte implicat în mişcarea de rezistenţă din timpul războiului. În 2002, talibanii au plecat, iar în 2003, părinţii mei au revenit la Kabul şi au aşteptat un an să-şi elibereze şi să-şi recupereze casa, pentru că fusese confiscată – exact ca în România, pe vremea comuniştilor. Acum, trăiesc la Kabul, într-unul dintre cele mai frumoase cartiere, unde tata adoră să se ocupe de grădină.

V-aţi gîndit să faceţi un film despre biografia dvs.?

Da, m-am gîndit chiar la o carte, de fapt, la biografia mea, un pic romanţată, care ar putea fi şi un film, într-o bună zi. Cînd aveam 14 ani, am plecat fără să sper că îmi voi revedea părinţii curînd, mi-a fost foarte frică de faptul că tata va fi ucis, mai ales că fusese diplomat şi ministru al Telecomunicaţiilor. Nu puteam vorbi mai nimic la telefon, nimic despre situaţia în care ne aflam, pentru că toate convorbirile erau ascultate.

Aţi declarat că Wajma este un film, în primul rînd, pentru femei…

Cred că este un film aproape feminist, dar nu în sensul obişnuit, pentru că nu cred că are deloc nuanţe antimasculine. Am vrut să evit clişeele, să nu filmez femei cu voal, pedepsite şi bătute de soţi, deşi ştiu că publicul aşteaptă astfel de filme. Eu nu am făcut un film doar pentru Afganistan, am încercat să leg problema personajului meu principal, Wajma, cu tema avortului, a violenţei faţă de femei, într-o societate patriarhală şi, din păcate, se întîmplă încă în toată lumea aceste abuzuri. Şi în Franţa, violenţa domestică este, statistic vorbind, înfiorătoare. Nu prea văd femei în funcţii politice importante nici măcar în ţări la fel de europene ca Franţa. Societatea patriarhală domneşte încă peste tot. În cazul filmului meu, am reluat problema avortului, şi din punctul de vedere al legilor patriarhale.

V-au influenţat studiile făcute în Franţa, în demersul cinematografic?

Da, m-au influenţat enorm, nu doar din punct de vedere artistic, dar şi etic, aş spune chiar politic, pentru că Franţa este leagănul civilizaţiei şi ţara unde libertatea a fost mereu prezentă în artă. E o cultură mixtă, iar faptul că eu eram un străin printre ei m-a ajutat, pînă la urmă, deşi am suferit la început pentru că îmi spuneam că nu sînt, totuşi, în ţara mea natală, simţeam durerea exilatului...

După cicatrizarea rănilor, am devenit cetăţean al lumii. În Franţa mă simt ca acasă, în România sînt primit ca şi cum aş fi acasă. Aici, în deltă, e ca un patrimoniu al umanităţii, e şi puţin din mine, pentru că sînt o fiinţă umană. Sovieticii m-au obligat să plec din ţara mea, m-am exilat, apoi, cînd am revenit în Afganistan, am ţinut să mulţumesc ruşilor că „datorită lor“, am putut profita de şansa de a trăi la Paris.

O parte din actorii din film joacă în trupa de teatru a lui Ariane Mnouchkine; cum aţi lucrat cu ei?

Ariane Mnouchkine a înfiinţat trupa Le Théâtre du Soleil, la Kabul, iar o parte dintre actori au făcut la Lyon studii serioase de teatru. Mustafa şi Wajma, personajele principale, sînt debutanţi, pentru că nu făcuseră deloc cinema, deşi au urmat cursuri de teatru. Marele avantaj a fost că jucaseră împreună pe scenă.

Povestea filmului este inspirată din mai multe cazuri reale…

În film, cei doi tineri se plac, se întîlnesc în secret şi ar trebui măcar să se logodească, după legile afgane. În realitate, astăzi, mai mult de 55% dintre bărbaţi se căsătoresc fără să-şi vadă viitoarea nevastă. Mariajul aranjat omoară dragostea – şi nu spun o noutate.

De ce nu aţi filmat şi scene de dragoste?

Pentru că am vrut să respect tradiţiile culturale ale Afganistanului, dar şi pentru că într-un film „occidental“, scenele de dragoste sînt de multe ori introduse ca să atragă publicul. Am sugerat că au făcut dragoste. A fost şi o provocare pentru mine, să fac un film despre un cuplu în care fata rămîne însărcinată, fără a filma nici o scenă de dragoste. Am introdus un dialog în care, în timp ce tinerii îndrăgostiţi trec prin ritualul căsătoriei, Mustafa îi dă de mîncare, iar Wajma îl avertizează, apoi, că nu ar fi trebuit să facă dragoste înainte de căsătorie. Sînt, aşadar, în afara legii. Pentru scenele discret erotice, Mustafa era în largul lui, în vreme ce pentru personajul Wajma, e foarte greu. Din fericire, bărbaţilor nu li se cere să fie virgini înainte de căsătorie.

Mie, personal, mi-a plăcut mult personajul interpretat de tatăl Wajmei…

Tatăl simbolizează garantul tradiţiei, al legii sociale. Cînd el soseşte acasă, povestea de dragoste ia sfîrşit într-un mod brutal. În filmul meu, capul familiei este un om cu vederi liberale, o lasă pe fată să facă studii, soţia lui conduce maşina, nu poartă voal. Marele scenarist Jean-Claude Carrière, care mi-a fost profesor şi cu care am lucrat scenariul primului meu lungmetraj, Kabuli Kid, mi-a repetat mereu că personajele trebuie să se tranforme în film. Dacă la început apar într-un fel, la final trebuie să devină „altcineva“.

Aşadar, tatăl din film e genist, dar munca lui e nobilă prin încercarea de a face din război ceva „curat“, deşi nu apar în film scene de război. Cînd el descoperă că fiica lui s-a culcat cu un bărbat, totul explodează, ca şi cum terenul minat ar exploda în propria lui familie... El încearcă să apere ţara, dar războiul vine din propriul cămin. Nu a putut dezamorsa bomba din casă şi îşi propune să-şi omoare fiica şi băiatul, ambii vinovaţi de crima de a fi făcut dragoste.  

Am introdus în film o scenă cu un avocat pentru a atrage atenţia asupra unei legi afgane, unde, la articolul 398, apare o menţiune complet absurdă care spune că, dacă cei doi vinovaţi sînt prinşi în flagrant delict, pot fi omorîţi. Cel care omoară – în cele mai multe cazuri, capul familiei – e trimis în judecată maxim doi ani, dar, în realitate, este eliberat după o lună. Această lege există încă şi funcţionează. În film, eu am ales ca tatăl să-şi omoare fiica jignind-o. Aici intervine latura cathartică din film: o ameninţă cu moartea, dar nu o omoară. Cînd vede că Wajma a încercat să se sinucidă, intervine schimbarea la personaj. Din acel moment, caută o soluţie şi, mai ales, lasă problema să fie rezolvată de femei.  

Mama Wajmei, care este şi mama ei în realitate, decide să o trimită în India pentru a face avort, iar tatăl intervine doar financiar, dar se retrage din calea clanului „femeilor solidare“. Femeile din film sînt mama şi bunica Wajmei, care au şi în realitate acelaşi grad de rudenie. Iar locul în care am filmat este chiar casa în care ei trăiesc.

De ce aţi introdus scene atît de violente?

Violenţa, în zilele noastre, este o pată de cerneală care se impregnează peste tot atît de repede… Cînd tatăl îşi loveşte fata, spectatorul bănuieşte că nu o face pentru prima dată. Dar femeile sînt „solidare“ cînd tatăl nu e acasă. Cînd talibanii ocupaseră Afganistanul, femeile nu puteau ieşi din casă fără a fi însoţite de un bărbat. Burka era obligatorie atunci, femeile nu aveau dreptul la unghii vopsite sau lungi, la şosete albe sub îmbrăcăminte, nu puteau purta tocuri, să nu deranjeze, şi nu puteau păşi decît pe marginea trotuarului, nu pe stradă. Dar Wajma poartă  – nu întîmplător – un palton roşu. E şi o aluzie la romanul lui Stendhal, la iubirea imposibilă...

În Wajma aţi semnat regia, scenariul şi aţi fost şi cameraman. Cum aţi filmat?

Scena nunţii care apare la începutul filmului este reală. Multă lume nu m-a crezut, pentru că nu am filmat mîncarea de pe mese, care şi la noi este din abundenţă, dar filmul meu nu este o docu-ficţiune, am pus laolaltă actori reali cu figuranţi, într-un decor neprelucrat. Toată familia lui Mustafa din acea secvenţă este, de fapt, familia mea pe ecran. Nu am fost nevoit să dau multe indicaţii de regie pentru că, locurile fiind atît de familiare actorilor, i-am surprins foarte natural. Am filmat scene din viaţa cotidiană.  

Încă ceva: eroina principală ajunge la spital cu arsuri grave, iar spitalul este unul pe care l-am descoperit cînd făceam cercetări pentru un alt film. Este un spital pentru victimele care sfîrşesc alegînd să-şi dea foc. Am aflat că cea mai mare parte din pacienţi erau, de fapt, tot victime ale unor accidente provocate de suferinţele dragostei. Fetele măritate cu forţa încercau să se sinucidă dîndu-şi foc.

Am auzit că veţi filma în România o coproducţie…

Da, am un proiect care a început în 2010. Cînd am venit la Iaşi, pentru filmul meu premiat la TIFF, am ţinut un masterclass şi atunci s-a apropiat de mine o fată pe jumătate afgană. Era foarte tăcută, timorată, nu avea curajul să-mi răspundă. Am aflat doar mai tîrziu că tatăl ei murise şi că nu-şi văzuse mama de multă vreme. Nu vreau să dezvălui toată povestea, la fel de reală ca în filmul Wajma. Oricum, trebuie să fac cîteva demersuri în Republica Moldova şi la Iaşi, înainte de a începe filmările. 

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.