„Europa este traducere“ – interviu cu Bogdan GHIU

Publicat în Dilema Veche nr. 586 din 7-13 mai 2015
„Europa este traducere“ – interviu cu Bogdan GHIU jpeg

Everything must be translated, Tout doit être traduit, Tudo deve ser traduzido, Mindent le kell fordítani, Allt måste översättas.

Sînteţi poet, eseist şi traducător. Cum a ajuns să vă preocupe teoria traducerii? De ce „un manifest“ al traducerii? 

Nu ştiu dacă mă interesează în general şi în sine teoria (sau mai bine spus: teoriile) traducerii, mai degrabă implicaţiile ei, care sînt majore, aş spune chiar: radicale, totale. În sine şi în general, teoria traducerii, sau ceea ce se cheamă traductologie, pot spune că nu mă prea interesează, mi se pare ceva tehnic, secund, parohial. Dar traducerea şi teoria traducerii aruncă pur şi simplu în aer perspectiva asupra limbajului, asupra comunicării, asupra înţelegerii: etica şi politica, dacă vreţi, pentru a parafraza un titlu foarte precis al lui Henri Meschonnic

2007), unul dintre marii filozofi, nu doar teoreticieni, ai traducerii, mai exact: pornind de la traducere, prin intermediul traducerii. Traducerea este un „obiect“, un operator filozofic încă nebănuit ca potenţial. Care a fost introdusă în dezbaterea filozofică, ca metaforă epistemologică literală, culmea, nu dinspre „tabăra“ din care provine, aceea a „umaniştilor“, ci dinspre cea a „ştiinţificilor“ (Michel Serres şi, pe urmele lui, Bruno Latour, în spaţiul francofon). Culmea: lumea „umanităţilor“, care o practică cel mai intens, este cea care opune cea mai mare rezistenţă la promovarea filozofică operatorie a ideii de traducere. Şi asta, desigur, pentru că traducerea are capacitatea, imediat, spontan blocată cultural, de a schimba radical perspectiva asupra limbajului şi asupra societăţii. Pentru că noi nu facem, poate, în diverse feluri şi în diferite grade, decît să traducem, primordial să traducem. Ceea ce schimbă totul. Sau mai exact: poate schimba totul. Exact ca poezia, nu? 

Există tot felul de definiţii ale traducerii. Fiecare traducător se raportează altfel la această muncă, propune mereu alte relaţii cu textul original. Care e definiţia dumneavoastră? 

Traducerea este re-crearea unui original, relansarea unei singularităţi în fiecare limbă, deci în fiecare cultură, care este un laborator şi un atelier de universalizare. Autorii sînt deja nişte străini în propria limbă, din care încep prin a se smulge, ei înşişi, de fapt, scriu, printr-o mişcare contradictorie, în dublu sens, în acelaşi timp pentru a-şi afirma semnătura cvasi-indescifrabilă şi a şi-o traduce. Autori sînt primii care traduc, traducerea începe mult înainte de traducerea inter-lingvistică propriu-zisă, prin care nu facem decît să transplantăm, să relansăm o singularitate relativ intraductibilă dintr-o limbă în alta, adică dintr-un spaţiu de traducere între idiomuri singulare în altul. Există traducere pentru că există deja traducere, se traduce pentru că de la bun început, într-un mod încă misterios, dar către care doar gîndirea-traducere poate să înainteze, se traduce. Sîntem în traducere. Traducerile, deci, nu sînt cópii, aceasta este o versiune pentru copíi, trebuie să renunţăm la această viziune mărunt platoniciană – or, este tocmai ceea ce propune traducerea, ceea ce se poate opera prin intermediul ei dacă este transformată, din obiect secund, minor, de cercetare, în grilă, perspectivă, operator,

. A traduce, pentru mine, este (poate în primul rînd) un program politic: a adresa propriei tale culturi anumite „elemente“ care ar putea s-o ajute să crească, să se întărească, să se diversifice prin confruntare. S-a spus, şi pe drept cuvînt, că traducerea nu este, aşa cum se crede şi cum se propagă, o afacere în doi, sau este, dar nu rămîne aşa. La fel ca în viaţă, traducerea creează un al treilea termen, un al treilea gen, o a treia limbă, iar acest „al treilea“ este o veche obsesie, o veche „umbră“ a gîndirii europene. În plus, a traduce înseamnă a te comporta în cel mai autentic stil european! Europa este traducere. 

Cîtă libertate vă permiteţi atunci cînd traduceţi texte teoretice? Cum inventezi în limba română un limbaj exact, încăpător pentru Deleuze, Derrida, Foucault, Bourdieu? 

Nu e greu, dar nici uşor: nu e imediat, te duci, te întorci, te mai duci o dată, altfel, cu ce-ai adunat pe drum, şi tot aşa. De exemplu, în legătură cu Deleuze (şi Guattari, să nu uităm) a trebuit să inventez (sub-)teoria „de-traducerii“: o primă traducere literală, de care însă m-am speriat pentru că mi se părea că, tocmai, nu transmite nimic din „stilul“, din idiomul scripto-cogitativ deleuzian, o a doua semantică, şi o a treia, de-traducerea, prin care reveneam, într-un fel, la prima versiune, dar după ce făcusem un întreg ocol. În cazul lui Derrida, la polul opus, se poate, mi se pare, avansa pe drumul foarte ambiţios, dar extrem de anevoios al definirii gîndirii tocmai ca traducere… Foucault şi, acum, Barthes sînt cei mai „clasici“ scriitori, ca scriitură gînditoare. Principiul de bază atunci cînd traduci este literalitatea, fidelitatea faţă de litera autorului, ceea ce, aşa cum numai aparent misterios ţine să precizeze alt mare filozof al traducerii (de fapt: prin traducere), Antoine Berman, nu înseamnă în nici un caz traducere

: litera (literalitatea autorului) nu este deloc totuna cu cuvîntul (textului). Dar la nevoie, atunci cînd autorul însuşi o face, forţîndu-şi propria limbă, trebuie să ştii, după ce ai cîntărit bine, să inventezi, să „barbarizezi“, să-ţi forţezi, la rîndul tău, propria limbă pentru a crea, în ea şi din ea, spaţiul idiomatic, singularitatea, gîndirii scriptice a autorului. Semnătura lui. 

În Uniunea Europeană se comunică în 24 de limbi. Şi pentru traducerea tuturor documentelor în şi din aceste limbi lucrează în permanenţă 2000-3000 de traducători şi se cheltuiesc 300 de milioane de euro anual. Nici o altă organizaţie mondială nu acceptă atîta diversitate: la reuniunile internaţionale uzanţa e să se comunice în două-trei limbi de mare circulaţie, uneori se fac excepţii. Pînă unde se poate merge cu această diversitate lingvistică? Cît e suportabil, cît e eficient? 

Cred că Uniunea Europeană exagerează, cred că este vorba, pur şi simplu, de un exces de zel, de o conştiinţă instituţională încărcată, care încearcă să supra-afecteze formal democraţia tocmai acolo unde, de multe ori, mulţi spun că ea este nesocotită, „luată repede“. S-o luăm, însă, ca pe un semnal, ca pe un avertisment: Totul trebuie tradus! 

Noile tehnologii – Internetul, telefoanele mobile cu acces la Internet, reţelele de socializare etc. – au democratizat comunicarea şi accesul la informaţie. Aceste invenţii sprijină diversitatea lingvistică sau, dimpotrivă, o subminează? 

Din nou, fără pretenţii de originalitate, tehnologia este ceea ce facem din ea, adică ceea ce lăsăm să se facă din noi, dar asta se uită adesea cînd imaginea tehnologiei, adică stereotipul despre tehnologie, ne ordonă ca noi să ne predăm cu totul în braţele ei, preferînd să ne delegăm şi ceea ce nu poate fi delegat: alegerea, decizia, voinţa. Tehnologia ne face mai curînd puturoşi (sau, am putea spune: activitate fără acţiune), ne înclină spre viteză şi simplificare, spre reducţionism, dar, încă o dată, nu ea, ci noi, utilizatorii ei, sîntem de vină că cedăm, normal, tentaţiei căii celei mai simple, adică prescurtate. Tehnologia, utilizată activ, nu pasiv, ar putea să cultive ecologia spiritului, dar cum să nu redevii copil, să nu te laşi infantilizat, cînd „comunicarea“ devine zbor, gînd, aparenţă de instantaneitate (şi chiar de metempsihoză), ca-n basme, dar care tocmai de aceea, ca preţ, poate să elimine „mesageria“?… 

Vă imaginaţi posibilitatea unei lingua franca? Este posibil un limbaj unic, universal? 

Voi răspunde la fel ca la întrebarea despre aparentul exces, exemplar însă, de traducere de la vîrful UE: pînă la o anumit nivel, între anumite limite, putem să comunicăm simplificat. Problema este să nu reducem întreaga comunicare la vreo

Trebuie să ne păstrăm, altfel spus, o anumită impenetrabilitate, o anumită intraductibilitate, o anumită ireductibilitate, întotdeauna relativă, deci tocmai de aceea traductibilă. Traducerea este acţiune eminamente benefică pentru omenire: şi etic, şi pragmatic, totul trebuie tradus. E mai bine, şi etic, şi politic, şi economic, să avem în cap imaginea traducerii, nu pe cea a comunicării, care poate duce la evacuarea mesajului. Ceva mai filozofic vorbind, problema este că limbajul, tocmai pentru că tinde spre unitate, ajunge duşmanul limbilor, deci al diversităţii. Limbajul nu este totuna cu limba, limbajul e mai curînd matematic, cibernetic, un cod, 0/1, nu o limbă, cu vorbirile ei particularizante, „poetice“. Limba e deja şi doar poezie. De-asta şi trebuie tradusă. 

Cu cît o cultură e mai mare, cu atît se traduce mai puţin. În Statele Unite ale Americii sub 10% din piaţa de carte e reprezentată de cărţi traduse din alte limbi. În Franţa, în jur de 40% sînt cărţi traduse. În Germania aproximativ 50%. E provincialismul marilor culturi. Cum vă explicaţi acest fenomen? 

Nu ştiu dacă în cazul culturii americane actuale putem vorbi de o cultură mare sau ar fi mai potrivit s-o numim cultură dominantă, hegemonică etc. Acolo unde e mare, adică productivă – în universităţi, de exemplu –, America traduce mult, consistent, apăsat. Popular însă, cultura americană este preponderent vizuală, narativ-vizuală, principalele ei „cărţi“ sînt filmele şi, mai precis, televiziunea: vizual şi în flux se narează şi se formulează, se codează-decodează, social, lucrurile. Cînd eşti o putere dominantă, la fel ca şi în economie, încetezi să mai fii un simplu partener, un simplu actor, eşti (sau tinzi să fii) în acelaşi timp şi în primul rînd piaţa însăşi, mediul însuşi, lumea însăşi. Şi atunci tu eşti traducerea, „motorul“ de traducere, tu îi faci pe ceilalţi să se traducă sau nu, să se înţeleagă sau nu. E o diferenţă de scară, de magnitudine, care produce „saltul calitativ“ spre o diferenţă de statut. 

În Europa ştim prea puţine despre cultura şi literatura produse în Orient. Nu ştim ce se scrie în China sau în India, două ţări cît două continente, cu producţie uriaşă de carte. Globalizarea pare că funcţionează doar pe o singură parte a globului. Doar într-o sigură direcţie. De ce? 

Evident că globalizarea merge doar într-o singură direcţie, dar mai mult decît o direcţie „exterioară“, geopolitică (să spunem, dinspre Vest spre Est sau, mai curînd, dinspre Nord spre Sud), în cazul globalizării este vorba de o „direcţie“ structurală, internă: de sus în jos, indiferent de ţară, de localizare. Globalizarea ţine de „imperialismul“ intern al puterii în general, accelerat şi intensificat de presiunile expansioniste intrinseci ale logicii capitalului (aici, Marx, ne place sau nu, este inevitabil). Extinderea, „globalizarea“ actuală (care nici măcar, spun analiştii, nu este prima) nu ţine de capriciul, eventual moderabil, al vreunei „lăcomii“, ci de logica intrinsecă a profitului – punct. Ce macro-actori mai puşi, azi, pe globalizare decît China, India, Brazilia etc.? Globalizarea ţine loc, adică face economie de imperialism politic. Exemplul masiv pe care îl daţi dvs., despre ne-comunicarea culturală Occident – Orient, nu face decît să dovedească că planul universalist are limite. Chiar dacă nu mai sîntem, să zicem, parohiali, am rămas totuşi cultural, „zonali“. Aici, traducerea ar trebui să acţioneze la nivel macro, cultural şi mai cu seamă religios (teologia ca traductologie, cum glumesc şi nu prea în cărţulia mea), căci schemele de gîndire diferă. Dar poate tocmai asta poate face mai interesante nişte întîlniri punctuale, sub semnul alterităţii extinse, ceea ce, mă tem, încă nu poate scăpa de un anumit exotism.

„Numai culturile care se iau în serios traduc“ – scrieţi undeva. De ce e actul traducerii o condiţie a unei culturi (serioase)? 

Pentru că numai dacă te iei în serios ţii să aduci totul la tine acasă, să ai universalul în particular, să te măsori cu cei mari la tine acasă, adică să-ţi transformi propria casă, din buncăr, în, aşa cum spuneam mai înainte despre America, lumea însăşi. A traduce înseamnă a crea lumea acasă la tine, a organiza colocvii şi reuniuni locale de interes universal. Este un fel de imperialism şi de globalizare pe dos, în care nu te duci peste alţii acasă, ci îi aduci pe alţii acasă la tine, nu ca atare însă, ci, tocmai, traducîndu-i. Dar nu a fost oare definită cultura (europeană, modernă) tocmai ca economie pe dos? 

Dacă actul traducerii este atît de important, cum se face că traducătorii înşişi nu au un statut mai solid în societate sau măcar pe piaţa de carte? 

He, he, he! Păi tocmai de-aia, pentru că în viaţa socială domină economia propriu-zisă, nu cea pe dos. Serios vorbind, tocmai această contradicţie, acest contratimp flagrant m-a făcut să scriu această carte, şi s-o scriu, ca să nu mai amîn prea mult, şi pentru că sînt poet, ca un manifest, deci războinic, ca un strigăt de luptă. Mai grav însă este că în cele mai multe dintre cazuri, traducătorii înşişi nu sînt conştienţi de semnificaţia politică globală a muncii pe care o fac. Întîmplător sau nu, definitivarea cărţii mele a coincis cu apariţia în spaţiul public a primei asociaţii care îşi propune să apere drepturile traducătorilor, ARTLIT. România era, şi din acest punct de vedere, ultima ţară care nu avea o astfel de asociaţie, ultima ţară în care, scurt spus, traducătorii sînt ultimii oameni din industria cărţii: insuficient, tîrziu sau chiar deloc plătiţi, nemenţionaţi pe copertă ca autori cu statut specific şi de sine stătător, uitaţi de cronicari etc. Dar tocmai ca umbre indispensabile au devenit importanţi – armata din umbră! – traducătorii în lumea contemporană. Fără ei nu se poate, sînt releul inevitabil al uneia dintre mărfurile cele mai răspîndite: romanul, sau mai exact ficţiunea. În primul rînd traducătorilor, colegii mei, li se adresează, aşadar, cartea mea.

De cîţiva ani există aşa-numitele „motoare de traducere“. Aceste programe automate care traduc instantaneu din şi în zeci de limbi n-au ajuns nici pe departe la subtilitatea pe care le-o cere funcţia. Va putea vreodată această tehnologie să înlocuiască traducătorul uman? 

Vă voi răspunde citînd un banc din perioada comunistă: se poate, dar ar fi păcat. Numai omul traduce, mai mult decît (sau împreună cu) rîsul, îngropăciunea, urmele (false sau nu) etc., umanul ar putea fi caracterizat, generic, tocmai prin faptul că traduce. A traduce înseamnă a te crea prin raportare la celălalt, în raport cu altul şi cu trecutul, dar menajîndu-ţi un spaţiu de libertate. A traduce înseamnă a nu reproduce, ci a re-crea. A performa tradiţia. A nu sări, a nu reduce asperităţile, obstacolele. Şi a ezita enorm, a nu fi niciodată mulţumit, a şti că nu există perfecţiune, ci doar, neîncetat, acţiune. Dar, încă o dată, pentru chestiuni curente, nu foarte importante, tehnologia poate fi suficientă, e acceptabilă şi utilizabilă. Problema e să n-o lăsăm să ne încalece, predispuşi cum sîntem la „servitudine voluntară“, cu atît mai mult cu cît, în cazul tehnologiei, ceea ce poate deveni foarte repede aservire se prezintă drept eliberare, şi, mai ales, cu cît pare fără oameni, aservire fără stăpîni, ceea ce evident este fals. Motoarele ţin de limbaj, care, cum spuneam, sînt nu doar altceva decît limbile (dat fiind că sînt o perspectivă structurală ideală unificatoare asupra acestora), ci, prin emfaza tehnologică actuală (pentru că limbajul este deja, antropologic, o tehnică, dar incorporală), pot ucide, înlocui limbile. Şi asta pentru că, din tehnică umană incorporală, limbajul începe să-şi construiască propriul corp, cu care va trebui să învăţăm să negociem, să tratăm, pe care va trebui să-l atragem de partea noastră dacă nu vrem să intrăm într-un război care poate să ne depăşească, dat fiind că propriile noastre forţe nu mai sînt ale noastre.  

Bogdan Ghiu este poet, eseist şi traducător.

a consemnat Matei MARTIN  

Foto: Z. Cheikh-Khamis, M. Struţeanu

* * *

„Traducerea e depăşită pentru că s-ar depăşi, traducerea se depăşeşte şi în sensul că se generalizează, depăşind doar nivelul inter-lingvistic la care o identificăm şi o situăm în mod tradiţional. 

Totuşi, pentru a face un pas în plus şi a nuanţa aproape decisiv lucrurile, aş spune că lingvisticul, verbalul, rămîne, totuşi, special în toată această «depăşire de sine» a traducerii. În mic, simbolic, «fractal», lingvisticul, sau, mai exact, inter-lingvisticul rămîne la fel de ireductibil ca însăşi ideea de traducere, care tocmai de aici, de la acest nivel, provine. Traducerea este «originar» sau mai curînd

inter-lingvistică, astfel încît chiar şi acum, cînd se

cultural, nivelul inter-lingvistic rămîne ireductibil, dacă nu chiar decisiv.

Ce vreau să spun? Că traducerea în sens actual-lărgit se face tocmai, trecînd de fiecare dată, prin verb, prin lingvistic, prin verbalizare:

adică

“  

Totul trebuie tradus. Noua paradigmă. Un manifest

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.