"Eu, oricît de banal ar suna, cred în dragoste"

Andra ROTARU
Publicat în Dilema Veche nr. 313 din 11-17 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- interviu cu Lucian TEODOROVICI -

Este scriitor, senior-editor al săptămînalului Suplimentul de cultură, unde deţine şi o rubrică de comentariu politic, şi coordonator al Colecţiei „Ego. Proză“ a Editurii Polirom. Lucian Dan Teodorovici (n. 1975) a scris două piese de teatru: Inorogul, vasiliscul, elefanţii roz şi elefanţii galbeni (2000) şi Audienţă 0, precum şi volumele de proză: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (2005), Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana (2000), Circul nostru vă prezintă (2002), Atunci i-am ars două palme (2004) şi Celelalte poveşti de dragoste (2009).

Sîntem pregătiţi, cînd ne îndrăgostim, de gesturi pe care înainte nu le-am fi făcut? De ce, dintr-odată, nu ne mai pasă că ne expunem privirii celorlalţi?

Depinde şi de momentul în care ne îndrăgostim. Cred că nu-ţi pasă la 18-20 de ani, cînd libertatea atinge cote maxime în viziunea proprie, ba chiar şi instinctul de conservare e un pic atrofiat. După aceea, cred că încerci, nereuşind totuşi prea des, să-ţi ţii sentimentele în nişte limite pe care le-ai stabilit în mod raţional. Asta-i percepţia mea, cel puţin. Pe de altă parte, e atît de frumos să fii îndrăgostit, încît te surprinzi pe tine însuţi făcînd destule „gafe“, pe care cu raţiunea turată le-ai evita, fireşte. Dar, pînă la urmă, puţină inconştienţă contribuie la farmecul îndrăgostirii.

Sînt poveştile de dragoste din ziua de azi comparabile cu poveştile de pe vremea bunicilor?

Sînt convins. N-am trăit eu pe vremea bunicilor – evident că pentru mine, ca şi pentru dvs., acelea sînt fie poveşti livreşti, fie istorii expuse şi trecute prin filtrul nostalgiei. Dar cum să fie dragostea altfel? Eticheta s-a schimbat, da, dragostea e „marketată“ acum, dar eu cred că, de cele mai multe ori, ce se vinde prin presă, la televiziuni, drept dragoste e, de fapt, un cu totul alt „produs“, ambalat în aşa fel încît să fie cît mai bine vîndut. În adevăratul ei sens, dragostea e însă neschimbată.

S-a întîmplat vreodată să vă abordeze vreo cititoare spunîndu-vă că s-a îndrăgostit de dvs. după ce v-a citit cărţile?

Cu tot regretul, n-am ajuns în faza în care cineva să-mi spună că s-a îndrăgostit de mine datorită cărţilor mele. Au fost, din fericire, cazuri în care diverşi cititori m-au plăcut ca om după ce m-au plăcut ca scriitor. Dar să se îndrăgostească… nu ştiu, nu cred. Sau, dacă s-a întîmplat, ceea ce ar flata vanitatea mea masculină, n-am aflat nicicînd.

Care a fost cea mai frumoasă replică/propunere venită din partea unei cititoare?

Cea mai proaspătă în mintea mea e o replică recentă, chiar de la lansarea ieşeană a cărţii mele, cînd o cititoare, venind să-i semnez cartea, mi-a zis cam aşa: „Se vede că ştii să iubeşti foarte frumos“. Nu ştiu cum a transmis asta cartea mea, dar nu poate decît să mă bucure. Cît priveşte propunerea… N-au fost decît propuneri inocente, şi alea frumoase, la rîndu-le. Sincer să fiu însă, la cît de rupt de lume am fost în ultimii ani, cred că nici n-aş fi remarcat vreo altfel de propunere, chiar dacă ar fi existat.

Aţi construit vreun personaj inspirat de o persoană reală, căreia apoi i-aţi atribuit caracteristici ale personajului?

Eu îmi creez personajele în funcţie de necesităţile temei. După care, încep să le dau atribute atît fictive, cît şi inspirate de caracteristicile unor oameni pe care-i cunosc. Dar, pînă la urmă, creez personalităţi noi, chiar dacă am „împrumutat“ cîte puţin din personalitatea unor oameni în carne şi oase. Mi-ar fi greu deci să mă îndrăgostesc de o persoană după ce am creat un personaj „furînd“ puţin din însuşirile ei. Recunosc însă, m-am inspirat şi din relaţiile mele de dragoste, am adăugat unor personaje literare caracteristici ale femeilor pe care le-am iubit.

Mi s-a întîmplat însă altceva: să creez un personaj fictiv, în felul descris, şi pe urmă să se regăsească-n el, într-o oarecare măsură, o persoană din lumea reală. Am, de exemplu, o povestire într-un volum mai vechi, care „vorbeşte“ despre cum şi-a pierdut omul contemporan vitalitatea, într-o lume în care se trăieşte mai mult din automatisme sociale. Descriam deci o viaţă ternă, lipsită de sclipiri, pe ruta casă-serviciu-casă, şi aveam un personaj care era portar la o instituţie. Venind într-o zi la serviciu, portarul nostru m-a oprit, m-a invitat în chichineaţa lui şi, după cîteva minute, am aflat că-şi dăduse demisia, hotărît să-şi refacă viaţa, că voia să se înscrie la o facultate, şi multe altele. Erau planuri frumoase, l-am felicitat. Dar am aflat apoi şi motivul: omul se regăsise în povestirea mea, era convins că despre el scrisesem şi avusese nişte revelaţii. Problema era că pe el îl ştiam de vreo şase luni, iar povestirea o scrisesem cu doi ani înainte. I-am spus, nu m-a crezut. Şi-a dat, într-adevăr, demisia. La vreo doi ani, ne-am întîlnit: era student şi-mi mulţumea că i-am oferit motivaţia. După aceea, din păcate, nu ştiu ce s-a mai întîmplat. Sper să-i fie foarte bine pentru că altfel aş avea un sentiment de vinovăţie, deşi, o mai spun o dată, nu scrisesem despre el, de fapt.


Dar ajungeţi să cunoaşteţi mai bine femeile, scriind despre ele?

Nu ştiu. Ajungi oare, în vreun fel, să le cunoşti mai bine? Glumesc puţin punînd întrebarea asta retorică, pentru că eu, de fapt, cred că există un mister feminin în aceeaşi măsură în care există unul masculin. Cred că e vorba despre misterul uman, de fapt. Iar pe oameni nu ajungi să-i cunoşti scriind despre ei, ci trăind printre ei. Sigur că, cînd un bărbat se referă la femei, mai ales cînd o face în ansamblu, nu poate să iasă dintr-o raportare cumva livrescă, pentru că femeia în literatură e înconjurată de mister. În realitate însă, misterul e al relaţiei dintre femeie şi bărbat. Adică misterul e, de cele mai multe ori, în dragoste.

Scriind despre o iubire neîmplinită, autorul nu se ajută, de fapt, şi pe sine?

Nu-mi dau seama, sincer, dacă literatura are cu adevărat un rol catartic pentru scriitor. Eu, în mod cert, nu apelez la ficţiune pentru a găsi finaluri unei poveşti din realitate. Poate, într-un fel, literatura te eliberează de obsesii. Dar nu neapărat în sensul că le „pune capac“. Celelalte poveşti de dragoste, de exemplu, e o carte în care iubirea e omniprezentă, dar nu vorbeşte despre vreun final. Ci mai degrabă despre teama unui final. Asta fiind perspectiva, cartea n-a avut nici un efect… practic. Nici măcar nu-i confesivă, deşi tonul e unul de-acest tip. Nu-i confesivă în sensul că nu eu, autorul, mi-am expus acolo poveştile, ci mai degrabă – ziceam mai sus – temerile reale transformate în teme literare.

Aţi făcut vreodată diferenţă între literatura scrisă de femei şi cea scrisă de bărbaţi?

Sigur că sînt mărci ale literaturii feminine, de la temele abordate, mult mai personale şi, uneori, punctate de o mai mare sensibilitate, pînă la stil. Dar nu cred că merită discuţia: literatura poate fi bună sau slabă, indiferent dacă e scrisă de un bărbat sau de o femeie.

„Iubirea e 100% pozitivă“

Cît de traumatizant este pentru un bărbat momentul cererii în căsătorie?

În ce mă priveşte, nu-mi amintesc decît emoţia plăcută a momentului. Traumatizantă a fost mai degrabă ziua nunţii care, în ciuda a ceea ce se spune, nu-i tocmai una plăcută pentru sărmanii miri. E momentul cînd trebuie să fii foarte atent să nu deranjezi sensibilităţile neamurilor, ale celor două familii reunite, e un moment de stres. Eu aşa privesc în urmă ziua respectivă. E frumos tot ce-a fost înainte, au fost şi sînt încă momente încîntătoare şi după, începînd de la micile bucurii de zi cu zi, pînă la călătoriile pe care le faci brusc, de nebun, călătoriile alea nepregătite care te rup de cotidian.

Cunosc familii care gîndesc că, uneori, e nevoie de o „respiraţie“ în cuplu, de asta îşi petrec concediile separat. Măcar atunci, spun ei, să se simtă liberi. Eu cred că asta-i o mare eroare, care creează nişte obişnuinţe ce pot duce, în final, la ratări ale unor iubiri. Concediile înseamnă oricum o ieşire din monotonie, iar cînd sînt petrecute alături de soţul tău/soţia ta, îţi oferă un cadru nou, proaspăt, uneori feeric pentru povestea ta de dragoste, chiar dacă ea e una „veche“. O reîncarcă. Mie orice concediu îmi oferă şansa să-mi redescopăr soţia, s-o văd altfel decît în zilele de rutină, să-i recunosc un anume zîmbet pe care-l credeam de domeniul nostalgiei, s-o văd privindu-mă într-un fel, s-o simt fericită. Toate astea ajută relaţiei noastre şi, cred, ar ajuta mult oricărei relaţii în general. Să te distanţezi de persoana iubită în numele „respiraţiei“ de care vorbeam înseamnă să ratezi şansa s-o vezi pe cea de lîngă tine şi altfel. S-o vezi ca atunci, la început. Dar m-am îndepărtat de subiectul întrebării, aşa că mă opresc aici, spunînd din nou că nu, nu văd de ce ar fi traumatic, pentru că evenimentul respectiv se produce în general pe fondul celui mai intens moment din dragostea faţă de cea căreia-i adresezi cererea.

<i>Se transformă iubirile după o lungă perioadă de convieţuire? </i>

Se pot transforma în altfel de mari iubiri. Se ştie, cînd ceva se pierde, altceva se cîştigă. Perioada în care eşti îndrăgostit e pigmentată cu tot felul de descoperiri, care se pot transforma uşor, ţinînd cont de toată emoţia aferentă, în entuziasme faţă de persoana iubită. Cu timpul, orice entuziasm îşi pierde din „cotă“, ceea ce e absolut firesc. Iar lucrul ăsta nu-i neapărat negativ. Cînd ceea ce te farmecă la o persoană devine obişnuinţă nu înseamnă că ţi-ai pierdut gustul pentru acel aspect, ci doar că aprecierea nu e sporită şi de surpriza descoperirii. Altfel, ea poate chiar să crească în timp.

Eu cred că o familie fericită nu e cea care mimează, la ani şi ani după căsătorie, trăiri apropiate de fiorul iniţial al îndrăgostirii. Poate părea dur termenul „mimează“, dar chiar asta-i părerea mea. Ştiu familii „perfecte“ în ochii lumii, în care ambii parteneri se declarau cu lejeritate „veşnic îndrăgostiţi“, iar dincolo de faţadă se ascundea cu totul altceva… Mi se pare că societatea te împinge de multe ori la tipul ăsta de falsitate. Familia nu are cum să-ţi ofere starea de permanentă îndrăgostire, aşa cred, însă îţi poate oferi mult mai mult. Anume, linişte, siguranţă, încredere, o prietenie extraordinară, numeroase împliniri mărunte sau mari. Inclusiv o relaţie sexuală fericită. Şi multe altele. Toate acestea înseamnă, de fapt, tot dragoste. O altfel de dragoste.

Cît e imaginaţie şi cît e iubire adevărată într-o relaţie?

Eu, oricît de banal ar suna, cred în dragoste. Nu-i un sentiment hrănit de imaginaţie, ba dimpotrivă, cred că, în realitate, e dincolo de ceea ce poţi povesti. Asta m-a şi îndemnat, de mulţi ani, spre tema literară a iubirii, pe care, odată cu Celelalte poveşti de dragoste, îmi place să cred că abia am abordat-o. Dragostea e o provocare, pentru că ea implică foarte multe lucruri şi, mai mult, captează felurite alte sentimente care intră într-un fel de simbioză cu sentimentul major.

Cum ajung unele cupluri să-şi spună „doar mi s-a părut că te cunosc“?

Explicaţia cred că, într-un anume fel, am dat-o mai înainte, cînd vorbeam de entuziasmele incipiente. Îndrăgostirea e datorată micilor sau marilor descoperiri, îmbrăcate în entuziasm, faţă de partener. Dar e şi foarte înşelătoare. Dacă te gîndeşti bine, vezi că, îndrăgostit fiind, ai tentaţia să transformi şi ceea ce altădată ai fi considerat un defect la o altă persoană într-o calitate la persoana iubită. Nu iubeşti cu mintea – ăsta-i, bineînţeles, un truism. Şi de asta, din păcate, intrarea într-o relaţie seamănă, vă rog să-mi scuzaţi uşoara vulgarizare, cu intrarea într-un cazino: ai multe de investit, eşti dispus s-o faci, te copleşesc emoţiile, poţi pierde enorm, dar poţi şi să cîştigi. Ce te mînă acolo? Raţiunea ţi-ar spune să nu rişti pe atît de puţine cunoscute. Dar emoţia e atît de mare, încît nu poţi să pui preţ în momentele acelea pe raţiune. Din fericire, şansele de a cîştiga în dragoste sînt mai mari decît acelea de a cîştiga la cazino. Din nefericire, după o relaţie eşuată e de multe ori mai greu să-ţi revii, decît atunci cînd pierzi ceva mult mai material.

Cum a fost prima dragoste?

Cînd oamenilor li se pune întrebarea asta, în general, nu ştiu de ce, îşi povestesc prima relaţie, nu prima dragoste. Prima dragoste însă e aceea la care te raportezi tu ca fiind prima, după ani şi ani. Prima mea dragoste a venit la a nu mai ţin minte cîta relaţie. Pînă atunci, mi se mai păruse de cîteva ori că simt fiorii aceia, fusesem emoţionat în faţa altor fete sau ţinînd de mînă alte fete. Dar prima dragoste, cu adevărat, a fost undeva în jurul vîrstei de 17 ani, chiar dacă lucrul ăsta îl conştientizez abia acum, rememorînd. A durat ceva mai mult de-o vară şi, deşi a fost foarte specială pentru mine, n-a ieşit deloc din tipare: lungi plimbări, întîlniri emoţionante, mici gelozii atenuate de „claruri de lună“, dacă pot să zic astfel. A fost frumos, dar mai toţi am trăit frumosul ăsta, nu? Nu pot eu să vin acum cu ceva nou, referindu-mă la ceva atît de cunoscut. Prima dragoste îşi are tot spectaculosul tocmai în faptul că e prima. Iar la mine n-ar fi putut să fie altfel.

De ce se încheie basmele de dragoste cu „au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi“?

Pentru că povestea de iubire este întotdeauna idilică. Nu iubirea e vinovată de despărţiri, de scandaluri, de drame, ci lipsa ei. Iubirea e foarte frumoasă, e 100% pozitivă. Şi în copilărie, şi în tinereţe e bine să ai exemple pozitive. Asta e o explicaţie simplă. Dincolo de ea, e vorba şi de un amănunt tehnic: cînd naraţiunea se încheie, iar scriitorul nu mai are altceva de spus, formula „şi au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi“, fiind tipică, e în acelaşi timp comodă.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.