Etgar Keret: „O soție tare ca piatra”

Etgar KERET
15 aprilie 2020
Etgar Keret: „O soție tare ca piatra” jpeg

De la izbucnirea epidemiei, am reușit în sfîrșit să-mi imaginez propria moarte. Nu că n-aș fi încercat și înainte, dar, de fiecare dată cînd mă întindeam pe pat, cînd îmi închideam ochii și încercam să-mi închipui ultima suflare, ceva mergea inevitabil prost. Dacă îmi imaginez că pierd controlul mașinii pe autostradă, de exemplu, derapînd de pe un sens pe altul, cu roțile blocate la 100 de kilometri pe oră, în timp ce șoferi ostili mă claxonează cu furie – în cele din urmă, cu numai cîteva secunde înainte de impact, mașina alunecă într-un fel sau altul pe lateral și, în ciuda dramatismului și a airbagurilor care se deschid, reușesc de fiecare dată să ies din povestea asta viu și nevătămat. Și n-au fost doar accidente de mașină. A fost tot ce putea să fie: atacuri teroriste, încăierări violente cu vecinii, un atac de cord în direct, în timpul unei emisiuni culturale transmise de un canal public de televiziune. Indiferent cît de complicat încercam să fac scenariul, în final supraviețuiam mereu. Unele dintre aceste închipuiri sfîrșeau cu mine intervievat, mi se și zburlea părul, la știrile de seară. În altele mă trezeam la spital, iar fiul meu se năpustea asupra mea să mă îmbrățișeze. Însă toate incidentele se sfîrșeau, în ciuda eforturilor mele autentice, fără victime umane.

Apoi a venit Coronavirusul și a rezolvat totul. Acum pot să închid ochii în fiecare seară cînd merg la culcare și să mă și văd dus de urgență la spital, cu insuficiență respiratorie severă. Cei cîțiva medici epuizați care au mai rămas la secția de Urgențe deja supraaglomerată sînt complet depășiți de situație. Soția mea roagă politicos un medic tînăr, cu ochi încețoșați, să mă consulte, explicîndu-i că fac parte dintr-o categorie de risc, pentru că sufăr de astm. Doctorul îi aruncă o privire goală. Se gîndește la altceva. Poate la cum va arăta propria lui moarte, atunci cînd îi va veni vremea. Sau poate la un duș. Încerc să zîmbesc – am citit undeva că, atunci cînd zîmbesc, oamenii stîrnesc simpatie, și tocmai de-asta escrocii zîmbesc atît de mult – așa că afișez cel mai șarmant zîmbet de care sînt în stare. Dacă s-ar uita măcar o dată către mine acest medic-copil, ar vedea pînă în străfundul umanității mele, iar zîmbetul de pe chipul meu pămîntiu i-ar aminti de un unchi pe care l-a iubit în copilărie și care a murit într-un accident, în timp ce făcea scufundări. Dar nu o face. Privește în altă parte. Către un gigant păros, cu început de calviție, care stă în fața biroului de recepție al asistentei și urlă ca scos din minți. Înțeleg din mugetele lui că a așteptat timp de trei ore ca cineva să vină să-l consulte pe tatăl lui. O asistentă mai în vîrstă de la recepție îl roagă să se liniștească. În loc să-i răspundă în vreun fel, uriașul păros își aprinde o țigară. Un gardian scund și fără gît se năspustește către el, cerîndu-i s-o stingă pe loc, iar acesta din urmă răspunde c-o va face imediat ce un doctor vine să-i consulte tatăl, nici o secundă mai devreme. Soția mea încearcă să atragă atenția doctorului-copil, însă el o ignoră și se îndreaptă spre uriaș și tatăl acestuia. Simt că oricît de mult aș încerca, nu pot să trag nici un pic de aer în plămîni. Este ca și cum m-aș împinge într-o ușă încuiată. Cunosc senzația asta din copilărie, îmi aduc aminte fiecare secundă a crizelor de astm. Dar atunci era întotdeauna un pic de aer care ajungea pînă în plămîni. Iar doctorilor le păsa. Mă uit spre soția mea. Plînge, ceea ce mă înfurie. Sînt la un pas de moarte, am acceptat deja asta. Voi pleca dintr-o clipă în alta. Dar ce-i cu lacrimile? De ce trebuie să părăsesc minunata viață pe care am avut-o în felul ăsta: fără soare, fără cer albastru, cu un uriaș păros urlînd și fumîndu-mi în nas, cu iubita mea soție plîngînd? Moartea ar trebui să fie asemenea sezonului final din serialul TV al vieții mele, cu excepția faptului că, de vreme ce ești mort, următorul sezon nu se mai produce niciodată. Și cine și-ar dori ca ultima scenă a ultimului episod al sezonului final să înfățișeze o familie înlăcrimată, într-o sală de așteptare aglomerată și plină de oameni nemulțumiți, dintr-o secție de Urgențe? Spun „familie”, deși fiul meu nu este aici. E acasă, jucînd Fortnite. Sau cel puțin asta făcea cînd m-au luat și m-au dus la spital. L-am rugat să nu vină cu noi, de teamă să nu ia ceva de la spital. Era Coronavirusului nu este o vreme potrivită pentru a te îmbolnăvi, chiar dacă ești copil. Mă bucur că nu e aici, să mă vadă sfîrșindu-mă. Dacă ar fi fost, și ar fi văzut-o pe soția mea plîngînd, ar fi izbucnit și el în lacrimi: cînd vine vorba de emoții, e un adevărat adept. Și astfel povestea s-ar fi complicat teribil. Vreau să-i spun soției mele ceva care s-o facă fericită, ceva care să-i distragă atenția, s-o facă să se oprească din plîns. Dar nu mai pot vorbi. Sînt mort. Și apoi nu mai pot să adorm toată noaptea.

Îi vorbesc soției mele despre asta. Știu că zilele Coronavirusului nu sînt cele mai bune pentru a deschide astfel de subiecte, dar toată povestea asta mă arde pe dinăuntru ca un hemoroid și trebuie clarificată.

—Asta-i tot? mă întreabă ea, asta te preocupă? Nu faptul că mori tînăr, sau că lași în urmă o soție, și un copil, și un iepure, doar faptul că plîng?

Încerc să-i explic că plămînii mei bolnavi, Coronavirusul, prăbușirea sistemului sanitar, uriașul păros care fumează în secția de primiri urgențe – toate astea sînt date. Nu pot face nimic în privința lor. Dar plînsetul ei e o alegere. Iar în ceea ce mă privește, este una cît se poate de destabilizantă.

—Bine, spune soția mea cu vocea aceea plină de înțelegere, pe tonul pe care îl folosește pentru a calma cîinii care o latră pe stradă. Ceea ce îmi spui de fapt este că, în cadrul punerii la punct a acestui scenariu al celei mai rele situații posibile, ți-ar plăcea ca eu să lucrez la problema asta? Să mă pregătesc, pentru ca atunci cînd tu vei muri chiar sub ochii mei, la camera de gardă, eu să nu izbucnesc în lacrimi?

Dau din cap entuziasmat. E un moment rar. De cele mai multe ori, soția mea nu înțelege cu adevărat ce vreau.

—Deci dacă îți promit chiar acum că, indiferent ce s-ar întîmpla, nu voi plînge, iar în schimb voi... nu știu... îți voi face cu ochiul...? se întreabă ea.

Îi explic că nu trebuie să-mi facă cu ochiul, poate să mă țină pur și simplu de mînă și să fie calmă și demnă. Asemenea mamelor îndoliate care apar la televizor și ne cer să nu cedăm în fața terorismului. Vezi limpede că le este greu, că sînt sfîșiate pe dinăuntru, dar inspiră forță, păstrează aparența. Este mult mai ușor să pleci cînd știi că lași în urmă o soție tare ca piatra.

—Nici o problemă, spune soția mea, încuviințînd, dacă asta va face lucrurile mai simple pentru tine, atunci nu voi plînge. Nici o lacrimă. Promit.

În noaptea aceea stau din nou întins pe pat, treaz. Soția mea doarme, îi aud respirația regulată lîngă mine, iar cînd închid ochii, totul este din nou acolo, așteptîndu-mă: durerea, becurile fluorescente care licăresc deasupra patului, aerul care refuză să intre în plămînii mei. Îl aud pe uriașul păros urlînd la asistenta în vîrstă care încearcă să-l liniștească. Mă lupt să inspir, împingînd ușa cu toată puterea, dar e încuiată. Planînd pe deasupra mea, frumoasa mea soție se uită după doctor. Știe că nu are nici o șansă să-l găsească, dar perseverează. Rămîn fără aer, iar ea simte. Mă privește, iar în ochii ei văd că e sfîrșitul. Îmi ia mîna și-și apropie fața de ea. E puternică, asemenea mamelor de la televizor, dar mult mai liniștită. Ochii ei verzi spun: Ce păcat că ne părăsești, prietene, dar totul va fi bine după plecarea ta. Adorm.

(traducere de Ioana Petridean)

***

Etgar Keret s-a născut pe 20 august 1967, la Tel Aviv, în familia unor evrei supraviețuitori ai Holocaustului. Este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori israelieni contemporani, scenarist, regizor și autor de benzi desenate. Povestirile sale au apărut în The New York Times, Le Monde, The New Yorker, The Guardian, The Paris Review și Zoetrope. A publicat mai multe volume de povestiri care au devenit bestseller-uri, fiind traduse în 42 de limbi – Tzinorot (Conducte, 1992, 2004), Ga’aguay Le-Kissinjer (Mi-e dor de Kissinger, 1994), Ha-Kaytana Shel Kneller (Tabăra de vară a lui Kneller, 1998), Anihu (Eu sînt el, 2002), Și, deodată, cineva bate la ușă (Pitom Dfika Ba-Delet, 2010; Humanitas Fiction, 2018) –, volumul de memorii Șapte ani buni (Seven Good Years, 2015; Humanitas, 2018) și cărți pentru copii. A primit, în 2016, Charles Bronfman Prize și English Pen Award și, în calitate de regizor, în 2007 a cîștigat împreună cu soția sa, Shira Geffen, Caméra d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru filmul Meduzot. În 2010, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. În prezent predă la Facultatea de Litere a Universității Ben-Gurion din Negev și la Facultatea de Cinematografie a Universității Tel Aviv.

Cel mai recent volum de povestiri al lui Etgar Keret, Zboară odată, a apărut la Tel Aviv în 2018 și este în curs de traducere la Editura Humanitas Fiction.

Volumele Șapte ani buni și Și, deodată, cineva bate la ușă sînt disponibile în format clasic și ebook pe site-ul Humanitas: https://humanitas.ro/autori/etgar-keret.

Fotografia autorului © Yanai Yechiel

973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Adevarul.ro

8  SANDA MARIN jpg jpeg
Decalogul celebrei Sanda Marin în bucătărie. Reguli de aur pentru preparate senzaționale, cum păstrezi untul proaspăt
Sanda Marin, una dintre cele mai îndrăgite bucătărese din toate timpurile, a lăsat femeilor sfaturi prețioase. Lucrarea sa despre gătit inspiră de peste 70 de ani toate gospodinele să pregătească preparate delicioase.
rugaciune credinta lumina paste shutterstock 712661815 jpeg
De ce sunt credincioșii mai sănătoși, mai fericiți și trăiesc mai mult? Ce spun studiile despre psihic și organism
Baza de dovezi care leagă credința de o sănătate mai bună durează de zeci de ani și cuprinde acum mii de studii. O mare parte din aceste cercetări implică urmărirea stării de sănătate a unei populații de-a lungul anilor și chiar a deceniilor.
soldati marele razboi foto imagoromaniae jpg
Test de cultură generală: „Acum ori niciodată!“
Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.