Eshkol Nevo: „Limonada”

N-am vorbit despre ce s-a întîmplat nici măcar o singură dată de atunci.

Ba mai mult, după ce totul s-a terminat, oamenii s-au străduit din răsputeri să uite. 

Din clipa în care am fost trimiși amîndoi în concediu fără plată, iar școlile copiilor au fost închise, Gavri a început să se învîrtă prin casă precum un iRobot, revenind mereu asupra aceleiași propoziții: trebuie să facem limonadă din lămîi. Trebuie să facem limonadă din lămîi.

În prima săptămînă i-a venit ideea de a organiza cursuri online de actorie în fața camerei. Zău așa, ăsta-i noroc chior, spunea el în încercarea de a mă convinge, străduindu-se de fapt să se convingă pe el însuși. Cu toții sînt toată ziua acasă, în fața ecranelor, cu toții au instalate camere pe telefon sau pe computere, oamenii vor fi pur și simplu morți după asta.

-Dragule, nu spune „oamenii vor fi morți”, i-am zis eu, nu prea se potrivește în contextul de față. Iar el s-a enervat:

-De ce îmi retezi aripile? Am spus că „oamenii vor fi morți” doar de față cu tine. Normal că în reclamă nu voi scrie așa ceva.

Reclama a fost de fapt o postare pe pagina lui de Facebook.

Regizor de teatru (cîștigător al Premiului „Porcul spinos de aur”) organizează workshopuri de actorie în fața camerei de luat vederi. Cursurile sînt disponibile individual sau pe grupe. Locuri limitate.

A oscilat între a alege o fotografie cu el sau una cu o cameră de luat vederi, iar în cele din urmă (cum mă așteptam) a ales fotografia cu el. Făcută în urmă cu zece ani. S-a întrebat dacă să investească bani în promovare, iar în cele din urmă (exact cum mă așteptam, deși nu i-am zis nimic, pentru că nu voiam să dea vina pe mine în cazul în care n-ar fi reușit) a ales să nu o facă. Pentru că nu e o perioadă în care să faci investiții.

Postarea a obținut multe like-uri și cîteva share-uri.  Dar numai o singură femeie s-a arătat cu adevărat interesată să se înscrie. O tînără de douăzeci și cinci de ani. Care nici ea nu voia de fapt să se înscrie, ci doar să flirteze puțin cu idolul tinereții ei.

Gavri nu s-a descurajat. În săptămînile care au urmat, a tot încercat, fără succes: să organizeze și să vîndă diverselor companii ideea organizării pe Zoom a petrecerilor de zi de naștere pentru copii; să coopteze un prieten din armată în dezvoltarea unei aplicații care să le permită oamenilor să primească și să trimită îmbrățișări virtuale; să mă convingă să-mi ofer serviciile de consilier financiar persoanelor aflate în criză.

Între timp, rezervele noastre financiare s-au dus.

Părinții lui locuiesc în kibbutz, iar părinții mei sînt morți, așa că nu aveam cui cere ajutorul. De-a lungul ultimilor ani, încetul cu încetul, mica noastră rezervă se epuizase, deoarece Gavri decisese că era sătul pînă peste cap să anime petreceri pentru copii și să joace în spectacole televizate pentru adolescenți, așa că voia să devină regizor, și „N-ai ce-i face, iubito, cînd intri într-un domeniu nou, trebuie s-o iei de jos. Și salariul nu face excepție.” Așa se face că, destul de repede – la două luni după izbucnirea epidemiei – am ajuns în situația în care banca a început să ne trimită oferte de împrumuturi.

Oricine se pricepe cît de cît la finanțe – și cu atît mai mult eu, care sînt director financiar – știe că acesta este punctul în care lucrurile încep s-o ia la vale. Atunci lui Gavri i-a venit o idee. Sau, mai bine zis, a făcut tot ce i-a stat în puteri ca eu să fiu aceea care o exprimă, și nu el. Cei mici adormiseră în sfîrșit, Yuvi era în camera lui, jucînd Fortnite, iar noi încuiaserăm ușa dormitorului și urmăream clipuri porno în direct. De cele mai multe ori doar îi priveam pe alții făcînd lucruri, noi nu făceam absolut nimic, pentru că Gavri era ori prea obosit, ori nu avea niciun chef. Dar, în noaptea aia, mîna lui îmi mîngîia coapsa în timp ce ne uitam – ăsta e semnul nostru –, așa că i-am oprit pe Andy și Laurel din Toronto. Și am făcut dragoste. N-am avut orgasm, dar m-am bucurat de atingere. Orice formă de contact fizic era de dorit în perioada aia. Am ieșit apoi pe terasa micuță a dormitorului și ne-am aprins un joint, iar Gavri a tras în piept și a zis, cu siguranță ăia fac zeci de mii de dolari pe lună, Andy și Laurel, ăia, după care mi-a întins mie țigara și a spus, gîndește-te, dacă fiecare plătește un abonament săptămînal de trei dolari, și au zeci de mii de abonați... și mi-a luat joint-ul din mînă, zicînd, și care ar putea fi cheltuielile lor? Cu siguranță plătesc ceva pentru site, și cam atît, apoi a ținut țigara puțin mai mult decît de obicei și a spus, aș putea face rost de o cameră bună, după care mi-a dat jointul și a tăcut. Aștepta ca eu să spun ceva. Iar cum eu nu am spus nimic, s-a repliat repede, respingîndu-și propria idee, nici gînd, nici gînd, e ca în filmul ăla, Propunere indecentă, numai că, în loc de un singur Robert Redford, vor fi mii de perverși care se vor uita la tine.

-La mine? am zis trăgînd un fum. De ce numai la mine? Și am ținut joint-ul multă vreme. Intenționat.

-Cineva trebuie să filmeze, a răspuns Gavri.

-Corect, am zis, în timp ce-i întindeam țigara. Dar ce anume vei filma, mai exact?

-Pe tine. Făcînd trucul ăla al tău, a zis. După care a turtit mucul în scrumieră, deși mai erau cîteva fumuri.

Nu am spus nimic. Cu toate că risipa lui mă înfuria. Orice fel de risipă mă înfuria în perioada aceea. Orice lumină care rămînea aprinsă fără motiv era stinsă cu furie. Fiecare copil care nu mînca totul din farfurie primea cîte o predică din partea mea.

-Și cum rămîne cu copiii? am întrebat.

-Vom filma doar noaptea. După ce ei vor fi adormit.

-Și dacă vor fi oameni care mă vor recunoaște?

-Îți punem o perucă. Și un fel de mască pe ochi.

-Eu sînt o femeie de treizeci și nouă de ani, dragule. Cu trei nașteri la activ. Cine ar vrea să vadă trupul unei femei de treizeci și nouă de ani, după trei sarcini?

-Dar ai un corp minunat, draga mea. Și... și ai trucul ăla al tău.

Nu am mai vorbit despre asta timp de cîteva zile. Dar într-o seară, după ce am încercat timp de o oră să fac cumpărături online și să plasez comanda, după ce am completat toate detaliile tranzacției, am primit mesaj că aceasta nu putea fi efectuată, iar cînd am sunat la bancă, am fost sfătuită să fac de urgență un împrumut care să ne acopere overdraft-ul.

Așa că în seara aia i-am zis lui Gavri, hai s-o facem. Și nu a fost nevoie să-i explic la ce mă refeream. Era limpede că în toate acele zile așteptase să primească undă verde din partea mea, și am observat că era fericit, cum am observat și că nu voia să lase asta să se vadă.

-Ești sigură? m-a întrebat, acoperindu-mi mîna cu palma lui. În definitiv e trupul tău, și numai tu hotărăști ce faci cu el.

-Da, sînt sigură, am zis eu și mi-am tras mîna din mîna lui. Copiii mei nu vor răbda de foame. După care am adăugat, cu o condiție însă.

-Care? a întrebat Gavri.

-Ca nimeni să nu afle niciodată despre asta, am zis.

-Bineînțeles, a spus el.

Apoi l-am privit în ochi și am spus: Dar asta atrage după sine anumite schimbări, Gavri.

Pentru că din clipa în care el a hotărît că vrea să devină „creator”, și nu simplu „muncitor pe scena teatrului”, tot ceea ce scrie, toate scenetele, și piesele, și propunerile de scenarii pentru seriale TV, toate sînt inspirate din viața noastră de cuplu reală, și din problemele reale ale copiilor noștri, iar de fiecare dată cînd eu mă plîng în legătură cu lucrul ăsta, el îmi spune, dar, scumpo, am făcut unele schimbări.

-Accept schimbările, a zis Gavri. Categoric.

Iar din clipa aceea, totul s-a petrecut foarte repede.

A făcut rost (nu știu cum și nici nu vreau să știu) de o cameră de luat vederi. De lumini. De o perucă. De o mască pentru ochi.

Ne-am înregistrat pe un site. Și am acceptat condițiile draconice care ne-au fost impuse.

Mi-am ales un nume de scenă: Limonada.

Și într-o noapte, după ce copiii au adormit, m-a filmat și a transmis totul live.

Pentru a putea face trucul, trebuie să fiu concentrată, și îmi era foarte greu să mă concentrez cînd știam că o grămadă de oameni, din toată lumea, se holbează la mine. Așa că am închis ochii și mi l-am imaginat pe tînărul vînzător de la „Contact Vizual”. Îmi face complimente de fiecare dată cînd probez cîte o pereche de ochelari și, în ciuda faptului că știu prea bine că singurul scop al galanteriei lui e de a mă face să cumpăr în cele din urmă încă o pereche de ochelari de care nu am nevoie, îl surprind totuși uneori holbîndu-se la decolteul meu. Prin urmare, mi-am imaginat că fac trucul pentru el. Mi l-am imaginat stînd în dormitorul lui și trăgînd cu ochiul la Limonada. Iar asta m-a ajutat să mă concentrez. Cînd am terminat, Gavri mi-a spus, ascultă, a fost uimitor. Ai fost fantastică. Eu i-am zis să închidă camera, mă simțeam goală și tristă ca în perioada aceea de la Tel-Aviv, pe care îmi plăcea s-o numesc perioada sălbatică, dar care în realitate fusese o perioadă a umilinței, și am început să plîng, iar Gavri s-a așezat pe pat, lîngă mine, și a zis, nu trebuie s-o faci, iubito, dacă asta te face să te simți atît de rău, chiar nu trebuie, ne descurcăm noi cumva.

-Și cum anume, mai exact?

Dar el n-a răspuns.

Am făcut transmisiuni live timp de cîteva luni. În prima săptămînă n-am cîștigat decît cinci sute de dolari, pentru că marea majoritate a abonaților noștri se înscria în categoria celor care profitau de gratuitatea oferită în primele zile de funcționare a site-ului. În cea de-a doua săptămînă am cîștigat șapte sute de dolari.

În cea de-a treia săptămînă am înregistrat o creștere exponențială la trei mii de dolari. Iar după primele trei zile ale celei de-a patra săptămîni în care am reușit să transmitem live, ajunseserăm deja la zece mii. De dolari. Ceea ce înseamnă douăzeci și cinci de mii de șekeli, după ce am plătit toate taxele. Iar în cele din urmă am reușit să comand haine de vară pentru copii. Care au ajuns chiar a doua zi.

Am intrat în camera lui Yuvi, să i le aranjez în dulapul lui, ca să aibă o surpriză cînd se trezește. Dormea fără tricou, iar pătura îl acoperea pînă la coapse.

Cît e de frumos! m-am gîndit. La fel ca Gavri, cînd ne-am cunoscut. Ba chiar mai frumos ca Gavri. A luat ce e mai bun de la noi amîndoi. Cîte inimi va frînge după ce va înceta să fie un copil de unsprezece ani, mi-am spus. Și am întins mîna, să-l mîngîi pe cap – pentru că îmi e permis să-l ating doar cînd doarme –, dar din greșeală m-am împiedicat de cablul computerului lui. Monitorul s-a mișcat puțin către mine. Ceea ce l-a făcut să iasă din stand-by.

Nu știa că eu eram Limonada. Sînt sigură de asta. O mamă își cunoaște fiul, iar dacă el ar fi știut că femeia aceea eram eu, mi-aș fi dat imediat seama de asta. Nu știa. A continuat să fie ostil și dornic de atenție, în același timp, exact la fel ca pînă atunci, și a continuat să se uite la mine cu aceeași privire curată dintotdeauna.

Cu toate astea, am pus capăt transmisiunilor live. E de la sine înțeles.

Gavri a îndrăznit să spună odată că ar fi fost o perioadă extraordinară pentru a cumpăra un apartament special de închiriat, asta pentru cine are ceva bani puși deoparte. După care a adăugat, aparent fără nici o legătură... ar trebui să-i blocăm lui Yuvi accesul la genul ăsta de programe, cine ar fi crezut că un copil de vîrsta lui?... Unde am ajuns?!

Dar eu am urlat la el – în șoaptă, părinții învață cum să urle în șoaptă, în așa fel încît copiii să nu-i audă – că dacă mai face o singură aluzie la lucruri de felul ăsta, voi opera o schimbare în viața mea și îl voi părărsi. Și că nu-mi pasă cîtuși de puțin de faptul că n-avem voie să ne părăsim domiciliile decît cu un motiv bine întemeiat. Oricum toată povestea asta mă îndepărtase de el big time.

Gavri s-a speriat, s-a așezat în genunchi, la propriu, mi-a luat mîna în mîinile lui, a sărutat-o și mi-a spus, iubito, îmi pare atît de rău, tu ești dragostea vieții mele, scumpa mea, nu aș putea trăi fără tine.

Iar eu l-am mîngîiat pe creștet, gîndindu-mă, actorul tot actor.

După cîteva săptămîni a fost ridicată starea de urgență, copiii au început din nou școala, iar la televizor au anunțat că va dura o vreme pînă cînd economia își va reveni, pentru că asta nu se va întîmpla așa, peste noapte. Într-o vineri în care Gavri se afla la repetiții, la noua piesă în care juca, m-am dus la „Contact Vizual”, iar pe drum m-am gîndit că, dacă tînărul vînzător va fi acolo și dacă va flirta din nou cu mine, îl voi ruga să-mi facă pe loc controlul anual, iar acolo, în camera aceea micuță, îl voi lipi de panoul cu rînduri de litere de diverse mărimi, îl voi săruta și îi voi spune că sînt pregătită să las totul pentru el, și chiar vorbesc serios.

Dar magazinul era închis, iar în vitrina în care altădată erau expuși ochelari pe care nimeni nu și-i putea permite era acum lipit un mic anunț care informa că în curînd va fi deschis acolo un centru de masaj terapeutic. Așa că m-am dus să-l iau pe Yuvi de la școală și am făcut împreună cumpărături la supermarket, iar cînd ne-am întors acasă Gavri era deja acolo, așa că, în timp ce ei aduceau sacoșele de cumpărături din mașină, eu puneam alimentele în dulapuri și în frigider. Și n-am vorbit despre ce s-a întîmplat nici măcar o singură dată de atunci. Ba mai mult, după ce totul s-a terminat, oamenii s-au străduit din răsputeri să uite.

(traducere din ebraică de Ioana Petridean)

Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot și psihologia la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deține cea mai mare școală privată de scriere creativă din Israel și este considerat mentorul unei generații de scriitori în formare. A debutat cu un volum de povestiri, Zimmer Be-Givatayim (Demipensiune în Givatayim), în 2001, după care a publicat șase romane: Arbaa Batim Ve-Gaagua (Patru case și-un alean, 2004), Simetria dorințelor (Mishala Achat Yamina, 2007; Humanitas Fiction, 2019), Neuland (2011), Ha-Mikveh Ha-Acharon Be-Sibir (Ultima mikvah din Siberia, 2013), Trei etaje (Shalosh Komot, 2015; Humanitas Fiction, 2017) și Hareaion Haaharon (Ultimul interviu, 2018). Toate romanele sale sînt bestseller-uri în țara natală, iar două dintre ele, Simetria dorințelor și Trei etaje au fost dramatizate. Trei etaje se află în curs de ecranizare în regia lui Nanni Moretti.

Publicate în traducere la mari edituri din peste zece țări (Gallimard, Neri Pozza, dtv, Chatto & Windus UK și Other Press USA etc.), cărțile sale au fost premiate atît în Israel, cît și în străinătate. Romanele Neuland și Ultima mikvah din Siberia au fost recompensate cu Premiul Steimatzky, Patru case și-un alean a fost finalist, cu titlul Homesick, la prestigiosul Independent Foreign Fiction Prize în 2009, Simetria dorințelor a primit, în 2011, Premiul ADEI-WIZO în Italia și a fost finalist, cu titlul Wir haben noch das ganze Leben, la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritiker în Austria. Neuland a fost inclus pe lista Books of the Year in Transla­tion a cotidianului The Independent în 2014. Eshkol Nevo a primit medalia de platină și medalia de aur ale Asociației Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008) etc. Pe lîngă romanele și volumul de povestiri amintite, este autorul unei lucrări de nonficțiune, Nifradnu Trach: Ha-Madrich La-Nifrad Ha-Matchil (Ne-am despărțit într-o doară: manualul complet al unei separări, 2002) și al unei cărți pentru copii, Aba Shel Amalia Nosea Le-Ostralia (Tatăl Amaliei pleacă în Australia, 2010).

Credit foto Eshkol Nevo: Bogenberger Autorenfotos