Ecrit en roumain

● Brèves – anthologie permanente de la nouvelle, Nouvelles de Roumanie, numéro coordonée et traduit par Fanny Chartres, Association Pour La Nouvelle (PLN), numéro 99, 2012. 

Apărută în martie 1981, Brèves este prima revistă dedicată exclusiv, cel puţin în Franţa, artei povestirii. De peste trei decenii, Brèves publică trimestrial, în format de carte şi în tiraje care momentan se află în jurul a 2500 de exemplare, povestiri şi nuvele aparţinînd deopotrivă scriitorilor consacraţi şi necunoscuţi, texte inedite sau redescoperite, laolaltă cu eseuri, studii şi dosare critice, interviuri, recenzii sau note de lectură. În general, Brèves apare sub forma unor numere tematice dedicate fie unui gen anume (science fiction, fantasy, noir), fie unui scriitor, francez sau străin, premiat cu Nobel sau debutant, oricum autor (şi) de proză scurtă, fie unei întregi literaturi, europene sau de oriunde din lume. O simplă privire aruncată pe catalogul de autori, publicaţi cu o mie de povestiri şi nuvele în cele aproape o sută de apariţii ale revistei conduse de Daniel Delort (puteţi afla mai multe aici: www.atelierdugue.com), e suficientă pentru a înţelege deschiderea literară a acestei minunate reviste şi, mai ales, a pasiunii cu care se dedică de atîta vreme unui gen considerat, în Franţa ca şi aiurea, minor, fără priză la public, un gen intermediar, de trecere spre roman.

Iniţiat, coordonat şi tradus integral de Fanny Chartres, numărul 99 al revistei, ilustrat cu fotografii din Bucureşti realizate de Ileana Partenie (număr apărut, apropo, cu sprijinul ICR, pe vremea cînd acest Institut nu fusese confiscat şi reformat în cheie naţionalistă de un plagiator cu studii trucate în CV) este dedicat României. Fanny Chartres a ales pentru această antologie a prozei scurte zece scriitori români, conform principiului revistei Brèves, foarte diferiţi între ei, şi ca generaţie, şi ca stil, şi ca notorietate, scriitori pe care m-a provocat, în calitatea mea de comentator al literaturii române contemporane, să-i descriu, într-un mic interviu de introducere a acestei antologii, printr-un singur cuvînt – treabă care, recunosc, m-a amuzat în aceeaşi măsură în care m-a şi pus în reală dificultate (sper să nu-mi fi atras antipatii). Dar iată-i pe scriitorii antologaţi şi calificativele mele: Gabriela Adameşteanu – politic; Lucian Dan Teodorovici – ingenuu; Radu Cosaşu – esenţial; Laurenţiu Brătan – straniu; T.O. Bobe – ironic; Ana Maria Sandu – fantezistă; Răzvan Petrescu – cult; Filip Florian – meticulos; Florin Lăzărescu – curios şi Mircea Nedelciu – sofisticat. Ca şi autorii, prozele alese – şi traduse impecabil – de Fanny Chartres sînt foarte variate: mai vechi sau mai noi, mai mult sau mai puţin cunoscute ori reprezentative pentru opera fiecărui scriitor în parte, perfect autonome sau parte din construcţii mai ample. Cert e că, împreună, aceste povestiri, care evoluează într-o gamă narativă cvasicompletă (parabole, fantezii, farse, relatări comice, introspecţii, decupaje realiste sau textualiste), alcătuiesc o hartă perfect funcţională, chiar dacă la scară mică, a literaturii române contemporane. Literatură pe care inimoasa şi pasionata Fanny Chartres (o prezenţă tonică şi inspiratoare în peisajul cultural bucureştean, trebuie s-o spun) o cunoaşte surprinzător de bine. De altfel, Radu Cosaşu s-a arătat, chiar în Dilema veche de acum două numere, încîntat de felul pătrunzător în care Fanny Chartres descrie, în doar cîteva fraze, România, a cărei capitală, mărturiseşte ea, o iubeşte, zic eu, din cele mai potrivite motive: „En ce qui me concerne, j’aime Bucarest la mal aimée, j’aime son peuple généreux et courageux, j’aime son architecture, j’aime sa vie culturelle éclectique, j’aime sa folie… Et j’aime sa litérature.“

În interviul pe care Fanny Chartres mi l-a luat pentru a-l introduce cît de cît pe cititorul francez în literatura română contemporană, am fost întrebat despre felul în care s-a schimbat literatura noastră în ultimii 15 ani, dar şi despre succesele pe plan internaţional. Am vorbit despre Premiul Nobel acordat Hertei Müller, scriitoare germană dar a cărei literatură este exclusiv inspirată de subiecte româneşti; despre traducerea integrală, deja în trei limbi (y compris şi franceza) şi în curs de apariţie în alte două, a trilogiei Orbitor a lui Mircea Cărtărescu (apropo, prima trilogie românească tradusă vreodată integral); despre premiile internaţionale şi notorietatea crescîndă a unor alţi scriitori de origine română, precum Andrei Codrescu sau Cătălin Dorian Florescu, şi români, precum Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Dan Lungu sau Filip Florian, pentru a mă opri doar la cîteva nume. La întrebarea despre temele predilecte ale literaturii române am vorbit despre posibila impresie (falsă) a cititorilor străini de a crede, prin prisma traducerilor şi a filmelor, că românii scriu mult despre comunism. Legat de aşteptările, dezamăgirile şi speranţele mele cu privire la literatura română contemporană, am spus că aştept să se completeze sau să aibă succese mai vizibile şi căsuţele tematice sau de (sub)gen, rămase parţial neacoperite sau neonorate cu reuşite semnificative: pe de o parte, literatura aşa-zisă de consum (thrillere politice sau corporatiste, crimes & mystery, romance, SF & fantasy), pe de altă parte realismul social şi de mediu (de la sat, cu minorităţi sau cu emigranţi), romanele istorice sau anchetă în genul noului jurnalism, biografiile romanţate/ficţiunile biografice. Însă am mai spus şi că literatura română are şansa multor lucruri pe care le poate face pentru prima dată sau, după o foarte lungă perioadă de timp, din nou. Într-o întrebare, care n-a mai fost publicată din lipsă de spaţiu, Fanny Chartres mă provoca să aleg trei scriitori contemporani semnificativi pentru literatura română. Am răspuns aşa: „Aş alege – mai mult de dragul jocului de-a lista, căci altfel n-aş face-o cu atîta uşurinţă – cîte un nume pentru fiecare gen: prozatorul Mircea Cărtărescu, pentru originalitatea, profunzimea şi anvergura literaturii sale; poeta Angela Marinescu, pentru importanţa şi influenţa foarte mare a poeziei sale (invers proporţionale cu notoritatea publică), mai ales în rîndul tinerei generaţii a ultimului deceniu; şi eseistul Lucian Boia, pentru acurateţea cercetărilor şi inteligenţa abordărilor sale de interes internaţional“. În fine, o întrebare frumoasă, păstrată în interviu, se referea la genul în care excelează literatura noastră. Am formulat bănuiala, exprimată şi cu alte ocazii, că, probabil, nici o altă ţară europeană nu are atîţia poeţi contemporani valoroşi: „Dacă poezia ar fi mai uşor de tradus şi dacă ar avea, ca gen literar, şi o cotă mai ridicată pe piaţa produselor culturale, România ar deţine, probabil, monopolul în Europa, ar fi o superputere. Cred că există, în acest moment, cîteva zeci de poeţi buni şi foarte buni, din vreo trei-patru generaţii, la care se adaugă în fiecare an cîte două-trei nume. Există multă pasiune, ambiţie şi orgoliu în poezia românească, iar tradiţia şi talentul personal fac un mix irezistibil“.

Laolaltă cu celelalte antologii şi numere speciale de reviste dedicate în ultimii ani literaturii române, în special în limba engleză (despre care am scris în mod regulat, pentru că mi se pare normal şi chiar necesar să le urmărim noi înşine şi să le semnalăm cînd se întîmplă), această ediţie a revistei Brèves este o piesă importantă în dosarul literaturii române în străinătate. Poate părea puţin acum, dar beneficiile pe termen lung sînt, la propriu şi la figurat, inestimabile. Fanny Chartres a făcut o treabă minunată şi ar fi o mare prostie ca ea şi alţi traducători dispuşi să iniţieze şi să coordoneze astfel de proiecte să nu mai beneficieze în viitor de sprijinul programelor ICR-ului. Ar însemna să părăsim din nou un zid care începuse, în sfîrşit, să prindă şi formă, şi rezistenţă.