E tot mai greu să fii jurnalist

Raportul FreeEx („Libertatea presei în România“, 2012), realizat de organizaţia Active Watch, nu a luat pe nimeni prin surprindere. Tipologia agresiunilor, a ameninţărilor, a presiunilor etc. este deja cunoscută, din studiile anterioare. Iar cei care cunosc cît de cît mediul politic şi de presă din România se aşteptau ca riscurile cu privire la libertatea presei să se multiplice în anul electoral 2012. Ceea ce s-a şi întîmplat – observăm, citind raportul.

Cazurile evocate trec prin toate registrele, de la comic la dramatic. Poveştile creează şi un efect paradoxal: cu toate că, după cum spuneam, mă aşteptam la o înrăutăţire a situaţiei jurnaliştilor, cazuistica prezentată pare, uneori, de-a dreptul neverosimilă. Citite rînd pe rînd, într-un raport scris în limbaj sec, direct, ele pot părea fragmente dintr-o operă de ficţiune sau, poate, cronici din cine ştie ce ţară îndepărtată de civilizaţie. Doar numele de persoană şi toponimele amintesc că, într-adevăr, faptele s-au petrecut în România. De pildă: „Un tînăr activist civic a fost hărţuit cu metode specifice Securităţii comuniste, de către agenţi ai poliţiei Argeş, la cererea Serviciului de Pază şi Protecţie Bucureşti. Aceştia s-au deplasat la domiciliul părinţilor lui Mihail Bumbeş, adresînd mamei sale întrebări privind deţinerea unor arme de foc de către Bumbeş. Ulterior, poliţiştii au solicitat şi au obţinut fişa medicală a acestuia de la cabinetul medicului de familie.“ „O bagatelă“ – o să spuneţi, după ce-o să citiţi altă poveste: „Jurnalistul Narcis Daju, de la publicaţia locală online GorjNews, a depus, în ianuarie 2013, o cerere la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Gorj pentru a afla dacă în ultimii doi ani au fost emise autorizaţii de interceptare a comunicaţiilor sale telefonice şi/sau a comunicaţiilor sale ambientale. (...) Din informaţiile trimise de Parchet rezultă că jurnalistului i-au fost ascultate telefoanele în ianuarie şi februarie 2012 şi interceptate comunicaţiile prin Internet în februarie şi martie 2012, în cadrul unui dosar penal care avea ca subiect un interlop local, Şerban Doru Aristică, zis Habitu. Motivaţia procurorilor a fost că jurnalistul ar fi ţinut legătura cu inculpatul şi ar fi avut cunoştinţă de date ce priveau activitatea de urmărire penală, însă nu a adus nici o probă în sprijinul acestor afirmaţii. Din rechizitoriu reiese că a fost interceptat şi un alt număr de telefon, care era folosit de întreaga redacţie GorjNews.“ Numai jurnalist local să nu fii în România: departe de mediile centrale sau de vreo altă formă de apărare, ei sînt cei mai expuşi ameninţărilor şi intimidărilor – se înţelege din raport. Dar asta nu înseamnă că jurnaliştii de la presa centrală nu sînt, şi ei, supuşi presiunilor în meseria pe care o exercită. Un caz grav s-a petrecut chiar la Agerpres, agenţia naţională de presă.

„La începutul lunii iulie, jurnalistul Agerpres Claudiu Zamfir, acreditat la Guvern, a trimis un set de întrebări la Biroul de Presă al Palatului Victoria, către Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvînt al Executivului, şi către Anca Alexandrescu, şeful departamentului de comunicare al instituţiei. Claudiu Zamfir solicita informaţii despre salariul generalului Wesley Clark, fost comandant NATO şi proaspăt instaurat în funcţia de consilier onorific pe securitate şi economie al lui Victor Ponta. Clark este membru în conducerea unei companii petroliere care are operaţiuni în domeniul gazelor de şist în Polonia. La cîteva ore de la trimiterea întrebărilor pe e-mail, şefii jurnalistului l-au anunţat că nu se mai ocupă de Guvern.“ Jurnalistul incomod a fost înlăturat – deducem – prin intervenţia directă a fostului jurnalist Andrei Zaharescu. Ceea ce e cu atît mai grav: pe vremea cînd se afla de cealaltă parte a baricadei, probabil că lui Zaharescu i s-ar fi părut inacceptabil ca şefii să-i scoată vreo ştire sau să îl îndepărteze de o anchetă bine ţintită. Sau nu?

Dincolo de cazuistica foarte vastă care ilustrează ameninţările şi agresiunile la care au fost supuşi numeroşi jurnalişti, raportul atrage atenţia asupra vulnerabilităţii presei din România. În ultimul an au dispărut, într-adevăr, zeci de ziare, radiouri şi posturi TV. Instituţiile de presă rămase pe piaţă funcţionează la limita subzistenţei. Deprofesionalizarea jurnaliştilor e doar unul dintre efectele crizei. Celălalt e riscul tot mai mare de corupţie în rîndul redacţiilor. E tot mai greu să fii jurnalist. În curînd, n-o să mai putem citi, cu ochi critici, raportul anual despre libertatea de expresie. O să ne spunem, doar, în gînd: bine că mai avem presă, chiar şi-aşa şubredă cum este.