Teatrul Elisabeta, suc de mere de Mălîncrav, De ce eu?

● Teatrul „Elisabeta“ e o instituţie destul de nouă în Bucureşti, dar clădirea e istorică şi, renovată, arată extraordinar. Se ţin acolo tot felul de spectacole, piese de teatru şi concerte. Miercurea, din două în două săptămîni, e programat cîte un concert de muzică de cameră, în parteneriat cu Fundaţia „George Enescu“. Pe 11 februarie a fost o seară Mozart cu cvartetul Artmusik, pe 25 februarie au putut fi ascultaţi Aurelian Octav Popa la clarinet şi Sanda Crăciun Popa la violă, iar pe 11 martie, sub titlul de „Cornul Romantic“, va concerta ansamblul de suflători Hornblast, cu un repertoriu foarte bogat. S-a format obiceiul ca, după concert, spectatorii să fie invitaţi la un pahar de şampanie pe care-l pot ciocni chiar cu artiştii. (Andrei Manolescu) 

● Între 26 februarie şi 1 martie, Tîrgul Mărţişorului, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Mărţişor de oraş, mărţişor rustic, mărţişor croşetat sau tip goblen, mărţişor al tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor ’80 şi multe altele, realizate de studenţi, artişti, meşteşugari. Şi, pe lîngă ele, există şi o ofertă gastronomică:

turtă dulce, prăjiturele de casă, miere, ceaiuri şi plante de leac şi suc de mere de Mălîncrav. Ca să vină odată primăvara, să ne dea roade pomii şi să fim norocoşi tot anul! (Adina Popescu) 

● Tucano coffee – o „casă a cafelei“, după cum se prezintă, cu decoruri etno (în stilul aborigenilor din America Latină, spune site-ul lor), canapele confortabile, perne în formă de pitici şi inimioare cu numere pe mese. Şi, desigur… cafea bună şi diversă (în meniu există şi Canabis coffee). (Iaromira Popovici) 

● Intră, în sfîrşit, în cinematografe filmul lui Tudor Giurgiu

bazat pe povestea (reală) a procurorului Cristian Panait. Un

de văzut neapărat! (Matei Martin) 

● N-am văzut încă filmul lui Tudor Giurgiu,

, dar sînt foarte curioasă. Nu cred că putea să existe un moment „istoric“ mai bun pentru lansarea lui în cinematografe. Poate vă mai amintiţi de controversatul caz al procurorului Panait. În cel de-al treilea lungmetraj pe care îl semnează, Tudor Giurgiu pleacă de la această poveste reală cu straturi multe şi complicate. (Ana Maria Sandu) 

● Colecţia „Clasici moderni“ a editurii Litera arată foarte elegant, cărţile sînt bine legate, hîrtia e subţire (şi volumele n-au… volum – cărţile intră uşor în buzunarele paltoanelor), preţurile sînt modeste, traducerile – clasice: de la britanicii Oscar Wilde şi Joyce, la cehul Kafka şi rusul Bulgakov, sărind oceanul la Alice Munro ş.a. Dacă nu i-ai citit pînă acum, de azi chiar nu mai ai nici o scuză. Dacă i-ai citit, e timpul unei relecturi. (Marius Chivu) 

● Citiţi „What ISIS Really Wants“, o excelentă analiză semnată de Graeme Wood în

(

). Organizaţia Statul Islamic se conduce după „metodologia profetică“, Occidentul nu înţelege, cel mai adesea, resorturile religioase şi ideologice care îi mînă în luptă pe combatanţii ISIS, astfel încît „the war may be a long one, even if it doesn’t last until the end of time“. Graeme Wood predă ştiinţe politice la Yale University şi a fost reporter în Orientul Mijlociu timp de cîţiva ani. (Mircea Vasilescu) 

romanul lui Dostoievski, pus în scenă de regizoarea Bogdana Darie (lector univ. dr.) la Teatrul „Elisabeta“ din Bucureşti, cu o trupă de actori ce impune, o dată în plus, teatrul studenţesc în prim-planul vieţii artistice a Capitalei. Şi asta deoarece studenţii anului III, Arta Actorului, de la UNATC (licenţa 2014), construiesc, cu măiestrie şi ingeniozitate, personajele cunoscute – excepţionale sau obişnuite, stranii sau normale, personaje în alb şi negru, în fapt mozaicul de intrigi şi destine care se întreţes într-un iureş ameţitor, păstrînd nuanţele infinite ale textului, dar imprimînd personajului construit originalitate, forţă şi autenticitate. Dacă i-am aminti doar pe Andrei Ciopec (Dimitri Karamazov), Daniel Achim (Ivan Karamazov) sau pe Costi Apostol (Aleoşa Karamazov), am nedreptăţi-o pe excepţionala Gruşenka (Liudmila Bzovai) sau pe părintele Zosima (Liviu Popa), sau Ţigăncile (Ioana Călin, Călina Epuran, Romaniţa Toma, Ana Turcu). De aceea, e bine să vizionaţi acest spectacol viu, dinamic, jucat cu frenezie şi devoţiune, în care bucăţile de suflet zdrenţuit sînt aruncate, ofrandă, publicului. Cu siguranţă veţi păstra în arhiva personală conturul vreunui alt personaj, chiar episodic, care vă va fi impresionat. Căci spectacolul în sine este în aceeaşi măsură provocator şi răsplătitor. Şi veţi admira şi formula scenografică care acoperă întreg fundalul (pictor scenograf Gardin Cristian). O poartă deschisă spre rai, sau spre iad… (Ruxandra Mihăilă)