Snooker 2010, Mușina & Caragiale

Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

●  Cu atîta Chaplin, să nu uităm, totuşi, de Caragiale! „Căldură mare“ şi „Două loturi“ (în absolut memorabila lectură a lui Marin Moraru într-o nouă ediţie pe audio-book la Humanitas Multimedia) ar fi un gest potrivit de a intra în această vară, despre care meteorologii spun că va fi cea mai călduroasă din ultimii 16 ani. (Marius Chivu)

●  „Poemul săptămînii“ din România literară, 18/2010 – „Lumea“ lui Alexandru Muşina, mi l-am decupat ca să-l pun în dosarul cu care aştept să verific dacă 2012 ne va fi sfîrşitul. Pînă atunci, finalul lui Muşina sună sublim: „Lumea-i atîta de mare că nici nu există. Vorba lui Johnny, care-a luptat în Africa în Legiunea Străină, care-a fost mercenar în Columbia, Seychelles, Irak şi Malaezia, pistolar pentru mafia rusă-n Siberia şi badiguard de şeic în Emirate: „băăă, lumea-i mare, dar nu se compară cu cartierul nostru“. (Radu Cosaşu)

●  Ce poate fi mai atractiv în această săptămînă (în afară de grevele sindicaliştilor)? Ediţia Campionatului European de Snooker 2010 (cea mai importantă competiţie de amatori de snooker din Europa). Are loc la Rin Grand Hotel, intrarea liberă, exceptînd ultima zi cînd va avea loc o demonstraţie a lui Jimmy White, costul unui bilet, conform ziarului Adevărul, variind între 100 şi 300 de lei. La această ediţie vor fi prezenţi peste 150 de sportivi din Europa, iar premiile vor fi de 5200 de euro pentru categoria masculin şi 2600 la feminin şi Master. (Stela  Giurgeanu)

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Primăria Capitalei scoate la licitație modernizarea Bulevardului Dimitrie Pompeiu. Proiect de peste 256 de milioane de lei
Primăria Municipiului București a anunțat lansarea licitației pentru lucrările de supralărgire și modernizare a Bulevardului Dimitrie Pompeiu, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură aflate în pregătire în Capitală.
WhatsApp Image 2026 06 23 at 19 28 25 jpeg
Hubert Thuma critică „epurările politice” din partidul liberalilor: „Cine sunt, de fapt, psd-iștii din PNL?”
Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a lansat un mesaj extrem de critic la adresa conducerii PNL, în contextul ședinței decisive de marți, după ce liderii partidului au luat decizia excluderii mai multor lideri și parlamentari care au susținut învestirea Guvernului Veștea.
Plajă la Eforie Nord FOTO Shutterstock
Unde mai mănânci ieftin la mare, în România, în 2026. Meniul zilei costă 40 de lei, iar hotelurile au tarife accesibile
Eforie Nord rămâne una dintre cele mai accesibile stațiuni de pe litoral. Turiștii găsesc meniul zilei la 40 de lei și cazare de la 150 de lei pe noapte.
image png
Reguli noi în Centrul Vechi al Capitalei: gunoiul va fi ridicat doar între orele 06:00 și 10:00. Comercianții vor folosi saci cu cod QR
Primăria Capitalei a anunțat un nou regulament privind salubrizarea și igienizarea Centrului Istoric, care introduce reguli stricte pentru colectarea deșeurilor și întreținerea spațiilor publice.
prostituate jpeg
Două prostituate românce jefuite în Olanda după o programare „capcană”. Hoții au intrat mascați și au fugit cu 37.500 de euro
Două prostituate românce, în vârstă de 24 de ani, au fost victimele unui jaf violent petrecut într-un apartament situat la etajul al unsprezecelea al unui bloc din Rijswijk, Olanda, în noaptea de 12 martie 2024.
racheta burevestnik jpg
„Cernobâlul zburător“. Rusia ar fi dezvoltat prima rachetă din lume bazată pe un reactor nuclear deschis
O analiză recentă publicată de publicația Welt, bazată pe cercetările a doi oameni de știință de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), oferă detalii îngrijorătoare despre tehnologia din spatele rachetei de croazieră rusești „Burevestnik”.
Vladmir Putin FOTO Shutterstock jpg
Acuzațiile lui Putin: Ucraina și Occidentul încearcă să destabilizeze Rusia. „Occidentul lucrează pentru ei, dronele vin în număr uriaș”
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat marți Ucraina că lovește infrastructura civilă din Rusia cu scopul de a provoca instabilitate socială și a arătat cu degetul spre Occident.
Tineri care se muta intr-un apartament in chirie FOTO Shutterstock
Coșmarul unei proprietare! O familie a transformat locuința închiriată într-un dezastru. Au furat și vasul de WC: „Va trebui să fac un împrumut la bancă”
O proprietară din Germania susține că foștii chiriași au plecat cu mobilierul, electrocasnicele și chiar obiectele sanitare din locuință. Pagubele sunt estimate la 100.000 de euro
rate bancare indice robor ghiseu banca
Unde au dispărut anii în care ROBOR a scăzut?
Există ceva ciudat în întreaga dezbatere despre ROBOR. Toată lumea vorbește despre anii în care a crescut. Aproape nimeni despre anii în care a scăzut.