Ramon Llull, BIEFF

Publicat în Dilema Veche nr. 458 din 22-28 noiembrie 2012
Ramon Llull, BIEFF jpeg

● Ramon Llull, Cartea Păgînului şi a celor trei înţelepţi (Editura Meronia, 2010, trad. Jana Balacciu Matei), tratatul celebru din secolul al XIII-lea al lui „Doctor Illuminatus“ în care un evreu, un creştin şi un musulman pledează pentru propriile adevăruri, dar mai ales pentru dialog şi toleranţă. (Simona Sora)

● Pînă duminică, 25 noiembrie, sînteţi călduros invitaţi să daţi buzna la Cinema Scala şi „Elvira Popescu“, la BIEFF Bucharest International Film Festival. Ca să vedeţi filme suprarealiste, surprinzătoare, neliniştitoare, altfel. Intrarea e liberă. Programul complet, aici: http://www.bieff.ro/ (Luiza Vasiliu)
 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

banner eclipsă png
Cum au văzut vedetele noastre eclipsa? Abia mutată, Emily Burghelea a prins-o în Tenerife: „S-a luat și curentul!”
Emily Burghelea, Natalia Mateuț și Antonela Pătruț au admirat spectacolul de pe cer din diverse regiuni ale Spaniei, țară unde eclipsa de soare s-a văzut cel mai bine.
banner dinu maxer png
mihaela radulescu jpg
Mihaela Rădulescu, mesaj neașteptat la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „Este timpul să scriu o nouă poveste”
După mai bine de un an de la moartea lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu pare pregătită să privească spre viitor. Vedeta, care i-a fost parteneră celebrului sportiv austriac timp de mai bine de un deceniu, a transmis un mesaj care i-a făcut pe fani să se întrebe dacă aceasta este pregătită să î
sarcina, foto shutterstock jpg
Cum poate fi prevenită pierderea sarcinii. Sfaturi pentru gravide
Pentru viitorii părinţi, pierderea unei sarcini este o experienţă dureroasă. Există mai multe modalități de a minimiza riscul de avort spontan prin evitarea factorilor de risc sau a cauzelor.
Festivități dedicate Zilei Marinei în Portul Militar Constanța. FOTO Inquam Photos / Costin Dincă
Ziua Marinei la Constanța. Programul complet al evenimentelor din 15 august 2026
Constanța se pregătește pentru una dintre cele mai importante sărbători dedicate marinarilor români. Ziua Marinei Române va fi celebrată sâmbătă, 15 august, prin ceremonii militare, exerciții navale, concerte și spectacole de lumini.
front view young businesswoman strict clothes black jacket holding files documents white surface jpg
Ai stofă de antreprenor? Studiul care leagă două trăsături „întunecate” de dorința de a avea propria afacere
Un studiu psihologic arată că anumite trăsături considerate „întunecate”, precum narcisismul și psihopatia, sunt asociate cu o tendință mai mare spre antreprenoriat. Ce au descoperit cercetătorii?
Căminul pentru Vârstnici va fi modernizat
Cine îi va îngriji pe vârstnicii României? Mai puțin de unul din cinci angajați are pregătire de specialitate
Formarea profesională pentru cei care lucrează cu persoanele vârstnice este fragmentată și insuficientă, arată un raport al Băncii Mondiale.
cereale
21 de companii din agricultură, amendate cu 83,2 milioane de lei. Cum ar fi fost stabilite prețurile semințelor pentru fermieri
Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii active pe piața semințelor de cultură și a produselor pentru protecția plantelor, cu amenzi totale de 83,2 milioane de lei. Autoritatea spune că acestea ar fi stabilit prețurile la care anumite produse erau revândute fermierilor.
atac novorosiisk jpg
Ucraina a folosit pentru prima dată 15 arme de producție proprie într-un atac coordonat asupra Novorossiisk. Un terminal de cereale, o bază navală și nave rusești au fost lovite
Ucraina a combinat 15 sisteme de armament de producție proprie într-un atac coordonat asupra Novorossiisk, lovind nave de război rusești și determinând autoritățile ruse să declare stare de urgență în orașul-port de la Marea Neagră.