One World, „Zi de zi“, Blixa Bargeld&Teho Teardo
● UNA Galeria prezintă, începînd de vineri, 22 de lucrări de Paul Neagu. „What if he was right“ este titlul acestei expoziţii, care încearcă să recupereze o parte mai puţin cunoscută din opera unui artist consacrat. De văzut neapărat! Şi tot la expoziţie se găseşte şi volumul de versuri Marele Clepsidru, în ediţie bilingvă (română – engleză), semnat de Paul Neagu. (Matei Martin)
● Joi, 13 martie, de la 18,30, la ceainăria Cărtureşti Verona, lansarea cărţii Domnişoara Poimîine şi joaca de-a timpul (Editura Curtea Veche), scrisă de Adina Rosetti şi ilustrată de Cristiana Radu. O altfel de carte pentru copii, pentru cei între 3 şi 8 ani, dar şi pentru ceilalţi, care va răspunde, într-o manieră ludică şi creativă, la întrebări despre Timp. Domnul Azi, bătrîna doamnă Ieri, domnişoara Poimîine, vrăjitoarea Niciodată şi spiriduşul Vreodată vă dau întîlnire într-o poveste în care Timpul începe să curgă mai repede din cauza copiilor care nu mai au răbdare şi vor să crească. (Adina Popescu)
● De pe 17 pînă pe 23 martie va avea loc la Bucureşti Festivalul de Film Documentar One World. „Filmele din programul One World România 7 bat în PET-uri, îşi scriu pe pereţi disperarea şi dizolvă ipocrizia şi murdăria care ne înconjoară. Dar ele vorbesc pe limba universală a filmului, sînt mai creative decît orice slogan, mai acide decît orice articol de presă“, spune Alexandru Solomon, directorul festivalului. Aşadar, de neratat. (Ana Maria Sandu)
● În categoria lucrurilor de necrezut care se întîmplă primăvara asta intră şi concertul Blixa Bargeld (îl ştiţi sigur de la Einstürzende Neubauten sau Nick Cave and the Bad Seeds) şi Teho Teardo (compozitor italian de largă respiraţie). Cei doi au scos anul trecut un album care aduce anxietatea în avangardă şi face din zîmbet o lamă ascuţită. Concertul e joi, 20 martie, după ora 21, în Control. Pînă atunci, antrenaţi-vă cu „Still smiling“ (o găsiţi pe YouTube). (Luiza Vasiliu)
● În Bucureşti, în Londophone Pub, pînă pe 30 martie, o expoziţie foto inedită: „Zi de zi“, o expoziţie a fotografiei de stradă a „detaliilor din spatele aparentului banal al vieţii cotidiene“. (Stela Giurgeanu)
● Marginea, Hobiţa, Şercaia, Cîrţişoara – patru dintre cele mai frumoase sate din România – şi patru ambasadori la Bucureşti la unison despre Cele mai frumoase sate din România, ediţia a II-a, în română şi în franceză, volum editat de AFSR, preşedinte Nicolae Marghiol. Philipe Gustin – Franţa: „Fiecărei persoane care are şansa de a ţine în mînă acest ghid îi urez să aibă parte de promenade şi fericite ocazii de a descoperi!“; Jean Hubert Lebet – Elveţia: „Meritul acestui ghid este de a face cunoscut şi accesibil patrimoniul rural românesc, de a pune în valoare comorile prezervate din aceste sate frumoase.“; Dan Ben-Eliezer – Statul Israel: „Ambasada Statului Israel în România susţine munca Asociaţiei Cele mai frumoase sate din România – AFSR.“; Diogo Brasioli – Italia: „Nu-mi rămîne decît să vă urez să descoperiţi România!“ Un îndemn la îndemînă după lectura cărţii. (Ruxandra Mihăilă)
● Nebraska ( 2013), în regia lui Alexander Payne, cel care a făcut şi fermecătorul Sideways (2004) şi grotesc-încîntătorul About Schmidt (2002). Şi el – dintre nominalizatele la Oscar. Un film foarte adevărat şi emoţionant despre relaţiile de familie, văzute ca-ntr-un alt favorit al meu, Little Miss Sunshine (2006, Jonathan Danton, Valerie Faris): de multe ori aparent oribile, dar, în momentele esenţiale, adecvate, emoţionante, şi chiar providenţiale. (Iaromira Popovici)
● Primul an de publicitate, un volum de interviuri de Petre Barbu (Editura Tandem Media, 2013). Sînt luaţi la întrebări 13 oameni care, la începutul anilor ’90, au deschis primele agenţii de publicitate din România. Cei mai mulţi „au învăţat meseria din mers“, au exploatat momentul potrivit, au improvizat, au greşit etc. Dar ştiau ce vor. Dincolo de tema în sine („cum s-a născut publicitatea în România postcomunistă“), cartea e o incursiune plină de viaţă în zorile tranziţiei româneşti. (Mircea Vasilescu)
● Vreau nu doar să recomand, ci să laud şi să-mi exprim admiraţia pentru Gazeta Sporturilor, adică pentru Cătălin Tolontan şi echipa lui de jurnalişti, printre ultimii adevăraţi care mai există (şi care mai au unde să-şi facă meseria) în această ţară, tabloid în care lucrurile bune, drepte şi normale au ajuns să ne şocheze şi să ni se pară ireale. (Marius Chivu)
)
