Facebook. Fabrica de narcisism, „Aferim!“, „Anii ’80“

● Albumul

. Locuri (Muzeul de Artă Timişoara & Editura Curtea Veche, 2014), 130 de pagini de reproduceri color, cu un cuvînt înainte de Victor Neumann, „şi o incursiune în atelierul şi grădina artistului de Dan C. Mihăilescu“, din care şi citez: „Multe dintre lucrările sale cred că l-ar fi încîntat pe Fellini. Alte colţuri de pînză l-ar fi făcut să palpite pe Beckett prin ochii lui Vladimir şi Estragon. Te mai loveşti de o tăcută, uneori sumbră, alteori ludică, tulbure forfotă bruegeliană cu stop-cadre demne de Bosch, dar fără intenţii moralizatoare… Paradoxal, cu cît sînt mai captivant desfoliate şi mai generos decriptabile simbolurile – mai precis însumarea lor –, cu atît mai mult se umplu de taine“. Albumul se încheie cu încă un text critic şi o biografie însoţită de fotografii din arhiva de familie a pictorului. (Marius Chivu) 

● Noua carte a lui Teodor Baconschi,

(Editura Humanitas). Autorul se declară fascinat de Facebook, dar analizează critic acest nou univers în care oamenii interacţionează mai ales (sau doar) prin

şi

. Citiţi-o, e o carte care ar merita să creeze o dezbatere substanţială în cultura română. (Mircea Vasilescu) 

● Citiţi de pe acum cartea lui Adrian Schiop,

(Editura Polirom). E unul dintre cele mai bune romane din ultimii ani. Şi va fi ecranizat, în curînd. (Matei Martin) 

●

, filmul lui Radu Jude, intră în cinematografele din toată ţara. Mergeţi să-l vedeţi. E un

de epocă, la care îţi vine cînd

cînd să plîngi. O poveste umană şi curajoasă, plasată la începutul secolului al XIX-lea, care vorbeşte deştept şi neaoş, într-o delicioasă limbă veche, despre prejudecăţi mereu actuale. (Ana Maria Sandu)

● Alain Finkielkraut,

Humanitas, 2015, traducere de Vlad Russo – încă o carte pe tema dragostei (subiectul e, evident, inepuizabil). Despre care autorul spune: „Tot ce ştiu despre dragoste am aflat din experienţă, din filozofie – Platon, Kierkegaard, Levinas – şi din literatură. Subiectul prin excelenţă al romanului european este dragostea… Am încercat să trec peste neputinţa de a scrie romane încercînd să fac un fel de roman din romanele altora“. (Iaromira Popovici) 

● Începînd cu 11 martie şi pînă la sfîrşitul lunii, expoziţia de fotografie „Anii ’80“ a lui Andrei Bîrsan, la Café Verona Cărtureşti. Fotografiile expuse sînt realizate în perioada 1981-1989 şi sînt poze „de familie“ sau instantanee din anii de liceu şi de facultate ai fotografului. Tocmai privesc una dintre ele: într-un liceu bucureştean, nişte băieţi îmbrăcaţi în uniforme joacă „lapte-gros“. O (anti)nostalgie în alb şi negru. (Adina Popescu) 

● „Poţi să îmi spui cărui gen al literaturii îi eşti dedicat, domnule Casanova?“ „Deocamdată studiez oamenii în timpul călătoriilor mele, domnule Voltaire.“ „E şi asta o metodă de a deveni cult, dar cartea omenirii e prea vastă. Studiază istoria, e mai simplu.“ „Istoria e plictisitoare! Pe mine mă distrează să studiez lumea.“ Acest dialog între Casanova şi Voltaire poate fi una din cheile la care trimit

Cum însă „lectura“ acestui opus nu prea mai intră în agenda cotidianului, spectacolul recent de la Odeon este, cu siguranţă, o replică scenică pe măsură, care contrazice, în timp, dezinteresul manifest al autorului faţă de mersul istoriei. Căci ceea ce impresionează în mod deosebit în montarea lui Dragoş Galgoţiu este tocmai reconstituirea magistrală a lumii barocului, într-o ameţitoare desfăşurare de forţe cum nu s-a prea mai întîlnit pe scena românească. Scenografia, costumele, pantomimă, dans, muzică, jocul burlesc al actorilor, într-un iureş ameţitor, dau concreteţe unei lumi în care celebrul autor – personaj nu mai puţin legendar al propriei opere – evoluează firesc, punctînd doar, din cînd în cînd…

Pentru trăitorul de azi, într-un secol care debutează, nefast, sub semnul crimei la adresa culturii umanităţii, această teleportare în timp e deopotrivă o incitantă provocare, dar şi o fascinantă experienţă. (Ruxandra Mihăilă) 

● Săptămîna trecută s-a ţinut la Bucureşti Salonul Nautic Internaţional (are loc anual). N-am cum să-l mai recomand decît pe cel de anul viitor. E un loc unde se adună tot felul de bărci şi yacht-uri. Nu foarte luxoase, dar, în orice caz, nici ieftine. Evident, cei mai mulţi dintre români n-au bani pentru aşa ceva, dar salonul merită o vizită. Măcar şi pentru că după aceea poţi visa foarte frumos la mări calde, la porturi colorate şi la libertate deplină. Desigur, în urma unui asemenea eveniment s-ar putea să crească şi încasările la loterie, fiindcă pentru mulţi e singura şansă să-şi poată îndeplini un astfel de vis. (Andrei Manolescu)