Eveniment Humanitas: Vlad Zografi în dialog cu Ioana Pîrvulescu și Liviu Ornea despre romanul „Supraviețuire“

17 ianuarie 2022
Eveniment Humanitas: Vlad Zografi în dialog cu Ioana Pîrvulescu și Liviu Ornea despre romanul „Supraviețuire“ jpeg

Editura Humanitas vă invită joi, 20 ianuarie, ora 19:30, la o întîlnire live, online, cu Vlad Zografi, Ioana Pîrvulescu și Liviu Ornea despre romanul Supraviețuire.

Supraviețuire, cel mai recent roman al lui Vlad Zografi, se așază alături de Efectele secundare ale vieții și de Șapte Octombrie în ceea ce poate fi privit ca o trilogie. O desfășurare romanescă originală, într-o stilistică proaspătă, cu un joc îndrăzneț al vocilor narative. O provocare înaltă, poate că nu întotdeauna ușor de asumat de autor și de cititor deopotrivă. Dar, pentru Vlad Zografi, și a scrie, și a citi literatură ține de supraviețuire.

„Sînt aproape 30 de ani de cînd, cu un proaspăt tiltu de doctor în fizică obținut la Paris, Vlad Zografi mă uluia solicitînd un post de corector la Humanitas, decis fiind să facă virajul înspre viața literară. Debutează prodigios, în anii ’93-’94, ca prozator (povestiri, roman), iar în ’96 e premiat ca dramaturg. După cîțiva ani, în 2012, scrie unul dintre cele mai importante eseuri filozofice postbelice, Infinitul dinlăuntru, iar din 2016 pare că se mută definitiv în spațiul prozei. Trei romane au curs de atunci unul după altul, aducînd un aer nou în proza românească. Sînt scrise, toate, cu nebunie, cu o tehnică a dialogului îndelung exersată în perioada dramaturgică și cu un rafinament al limbii care-l așază în fruntea literaturii de azi. Pentru mine, prin cultura lui și prin felul unic de a trăi angoasele contemporane, Vlad Zografi e o mare bucurie în zbuciumata noastră lume.“ (Gabriel Liiceanu)

Citiți aici cîteva pagini. 

Găsiți volumul în librării și online:
https://www.libhumanitas.ro/.../supravietuire-hu003226-1...
https://carturesti.ro/carte/supravietuire-1391590021?p=1
https://www.dol.ro/.../beletr.../fictiune/supravietuire.html

Evenimentul va fi difuzat pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe Humanitas YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe Humanitas SoundCloud, Spotify, Deezer, Apple, Google

supravietuire jpg jpeg

Supraviețuire (fragmente)

Bînd cu Pascal în sala de mese pavoazată festiv, ezitasem să-mi duc planul pînă la capăt. Au fost suficiente o expresie, o privire și cîteva cuvinte ca să mă hotărăsc. Aceeași vulgaritate m-a frapat cînd eram la Trieste, observîndu-i pe colegii cu care ieșeam după-amiaza pe poarta institutului. Eu aș fi vrut să mă întorc repede la Claudia – „Tu te întrebi ce fac eu cît timp ești plecat?” mi-a spus odată, pe jumătate în glumă –, ei trăgeau de mine să intrăm în cafeneaua ținută de Lorenzo, un tip la vreo cincizeci de ani, îndesat, chel și cu ochi de viezure. „Un fernet”, îmi ziceau, „numai unul, limpezește mintea și pune sîngele în mișcare”, iar eu mă lăsam tîrît spre centrul lor de atracție, ca să nu fac opinie separată într-o lume la care încercam, de bine, de rău, să mă adaptez. Dezamăgindu-i, comandam de obicei suc de portocale sau apă minerală. Uneori alegeam totuși fernetul, a cărui amăreală rezona cu un gust din preistorie – pentru că toate experiențele mele erotice dinainte s-o cunosc pe Claudia deveniseră preistorie. „Subito, don Alessandro”, chicotea Lorenzo din spatele tejghelei, pe ceilalți nu se mai obosea să-i întrebe. Colegii mei spuneau bancuri, bîrfeau, trăncăneau, ca și cum problema nașterii universului ar fi căzut în derizoriu odată cu încheierea programului de la institut – nu erau nici proști, nici superficiali, ba chiar unii erau foarte isteți, dar aveau o lejeritate în tratarea vieții care mi-a fost întotdeauna străină. Bîrfele, bancurile, trăncăneala, toate astea făceau parte dintr-un ritual: așteptarea marelui moment.

Și atunci apărea Rita, soția lui Lorenzo, aducînd pe tavă comanda. Semăna cu Sophia Loren: brunetă, ochi negri, buze senzuale, sîni mari, talie subțire, fund bombat, gambe fine. Se apleca deasupra mesei, ca să fie sigură că-i vedem bine decolteul, își punea mîinile în șolduri, scotea un „Tutto bene?” cinematografic, lua tava și se îndepărta balansîndu-și posteriorul. Aș fi ipocrit dacă n-aș recunoaște că era o femeie atrăgătoare. Rita era ceea ce se numește o bombă sexy. Și tot ipocrit aș fi dacă n-aș recunoaște că o priveam stupefiat. În preistorie, o noapte petrecută cu ea ar fi însemnat pentru mine apogeul erotic, numai că eu mă aflam deja în istorie, așa că singurul efect al Ritei asupra mea era un moment de stupefacție, ca și cum în cafeneaua lui Lorenzo ar fi apărut un elefant, gonit apoi imediat de paznicul de la grădina zoologică.

Nu la fel reacționau colegii mei. Oricît le-ar fi cerut bunul-simț să se cenzureze, privirile și gesturile lor căpătau ceva obscen, trăiau cu o excitație irepresibilă marele moment. La început, mi-a fost greu să înțeleg complicitatea din jocul la care participau împreună cu Rita și Lorenzo. N-am auzit pe nimeni să se laude că Rita ar fi răspuns vreodată unor avansuri, care nici nu erau propriu-zis avansuri, țineau de ritualul acceptat în cafeneaua lui Lorenzo. Dar poate că în privința asta italienii sînt mai discreți decît ți-ai închipui, ca să nu mai pun la socoteală că mulți dintre colegii mei nici nu erau italieni. Oricum, Rita se purta mereu la fel, nu privilegia pe nimeni cu vreun zîmbet personalizat, iar după ce efectul marelui moment se estompa, la masa noastră își făcea apariția don Lorenzo. Ritualul prevedea o conversație de vreun sfert de oră, pe teme economico-financiare și politice, eu nu mă băgam în discuție, însă colegii mei se amuzau să-l tachineze. Nu mi-am dat seama dacă Lorenzo le ghicea zeflemeaua. Suferea de o vanitate patologică, vorbea de parcă ar fi fost prim-ministrul Italiei, se pricepea la toate, își dădea cu părerea și despre știință, avea ceva din amestecul de megalomanie, tupeu, șiretenie și grosolănie al lui Petre Găman. Am înțeles treptat că, în schimbul marelui moment oferit fără jenă și rezerve, Lorenzo își savura excitarea vanității timp de un sfert de oră, cînd se credea Dumnezeu în fața unor tineri fizicieni, la rîndul lor excitați de nevastă-sa. În plus, cafeneaua prospera, nu eram singurii clienți atrași acolo de Rita, și am aflat că Lorenzo cumpărase niște case în centrul orașului. Lăsînd la o parte enormitățile cu care ne împuia capul, în afaceri era abil.

După ce epuiza subiectele economico-financiare și politice, se întorcea în spatele tejghelei, lustruia satisfăcut paharele fredonînd încet și părea să n-audă cum își băteau joc de el colegii mei. Eu voiam să plec, mă întrebam ce-o fi făcînd Claudia, dar trebuia să aștept al doilea mare moment, care încheia ritualul din cafeneaua lui Lorenzo. Dacă mă ridicam, eram tras de mînecă și așezat la loc pe scaun. „Nu fi tîmpit, bucură-te de viață”, mi se spunea, ba chiar mi se reproșa că aparțin unui popor barbar, incapabil să prețuiască frumusețea, iar eu mă simțeam atunci dator să aduc un elogiu mascat vulgarității românești, cu nimic mai prejos de standardele universale – însă ironia mea, ca întotdeauna, era prea fină, am constatat ineficacitatea ei și în țară, și în străinătate.

Al doilea mare moment semăna cu primul, dar apărea un supliment de zîmbet, distribuit egal. Rita venea să strîngă paharele, se apleca la fel de mult deasupra mesei, le-ar fi putut strînge pe toate dintr-o dată, însă prefera s-o facă și din direcția opusă, noi așezam sub scrumieră bacșișul consistent, se apleca iarăși, ținînd cu dexteritate tava în echilibru, executa același dans al posteriorului pînă ajungea în spatele tejghelei, noi ne ridicam, îl salutam pe Lorenzo, o salutam pe Rita, ne priveau amîndoi cu simpatie comercială urîndu-ne o seară plăcută, și ieșeam din cafenea.

(...)

Mergeam pe stradă, mă gîndeam la demonstrația mea. Soluția ecuației trebuie să fie unică, eram sigur de asta, la fel cum eram sigur că eu mergeam pe stradă, nu altul, eu eram cel care tocmai și-a băgat mîna în buzunar ca să scoată o batistă, eu eram cel care își sufla nasul, nasul era al meu, mă mînca, l-am scărpinat, am tras de el într-o parte, în cealaltă, fără îndoială că e nasul meu, unicul meu nas din unicul univers posibil. Am aruncat batista într-un coș de gunoi. Ideea că ar exista un univers paralel în care aș fi aruncat batista pe jos o găseam respingătoare. M-am împiedicat de un cerșetor, mi-am cerut scuze și m-am simțit obligat să-i dau un leu. Dacă l-aș fi călcat în picioare, cît ar fi trebuit să-i dau? Zece lei? O sută? Există vreun tarif? Eu îi dădusem leul, pentru că din portofel îmi lipsea exact un leu, am verificat, știam cîți bani am în portofel. Și portofelul era al meu, l-am cumpărat la Trieste, îl recunosc dintr-un milion de portofele. Tariful pentru călcatul în picioare ar trebui să depindă de starea fizică a cerșetorului – dacă e zdravăn, prețul scade. M-am întors spre cel de care mă împiedicasem. Un slăbănog. Aveam în portofel trei sute cincizeci și opt de lei, dacă l-aș fi călcat în picioare aș fi putut să-i plătesc o sută. Dar nu voiam să-l calc în picioare, era un cerșetor cumsecade, profesionist, chiar amabil – îmi mulțumise. Mă uitam la el, se uita la mine. De ce să-l calc în picioare? Mi-am văzut de drum.

În fața mea mergea un tip cu căștile pe urechi. Asculta muzică, ajungeau pînă la mine bătăile obsedante ale tobei. Dădea din cap, făcea mișcări sacadate, gîtul, brațele și picioarele păreau acționate de un angrenaj care le sincroniza. Am grăbit pasul ca să-l văd mai bine, mergeam paralel cu el, la un metru. Privea înainte fără să mă observe, auzeam doar toba bubuind ritmic în căști, nici un alt instrument muzical. Avea între douăzeci și cinci și treizeci și cinci de ani, era mai scund și mai slab decît Sabin, purta niște pantaloni largi care se îngustau jos, cu cracii scurți, dar o lungime nefirească între talie și punctul unde se despărțeau cracii. Modelul bizar al pantalonilor îi accentua mișcările sacadate, arăta ca un pinguin mecanic. Sau ca un personaj din desenele animate. Înainte să descopere jocurile video, Sabin se uita zilnic ore în șir la desene animate. I-am spus Claudiei că mi se pare exagerat, ea mi-a răspuns că în felul ăsta își dezvoltă imaginația. N-avea sens s-o contrazic, dar am rămas odată împreună cu Sabin la televizor, ca să văd la ce se expune. Niște personaje simpatice făceau o mulțime de lucruri aiuritoare care-l entuziasmau. Poate că într-adevăr își dezvoltă imaginația, m-am gîndit, și eu mă hrănisem în copilărie cu desene animate, deși în cantități rezonabile. Începeau să mă amuze personajele din ecran, cînd am văzut că unei pisici bipede îi explodează o bombă drept în față, pisica e învăluită în fum, e puțin pîrlită, se scutură de funingine și pornește indiferentă mai departe. Apoi, un șoarece biped aleargă, ajunge pe buza prăpastiei, rămîne suspendat în aer pentru cîteva clipe, dînd de zor din picioare, cade abia după ce observă că sub el se cască golul, aterizează cu bine și continuă vioi alergarea – cred că văzusem și eu în copilărie așa ceva. „Asta nu se întîmplă în realitate, cînd cazi de la înălțime te faci bucăți”, i-am zis lui Sabin. Comentariul meu era absurd, o glumă proastă ca să-i atrag atenția asupra mea, pentru că nu-și dezlipea ochii de televizor. Am luat atunci o cană și i-am drumul pe podea. Cana s-a făcut țăndări, Sabin s-a apucat să urle, a intervenit Claudia. Tentativa de a mă implica în educația lui Sabin s-a încheiat rău.

M-am apropiat de pinguinul mecanic. Bubuiturile tobei se auzeau și mai de tare. Insuportabil pentru un sistem auditiv normal. O fi surd, mi-am spus. Dar dacă e surd, ce rost are să țină căștile pe urechi? Și de ce mișcările lui sînt sincronizate cu bătăile tobei? Mergea mai departe sacadat, fără să mă vadă, deși eram aproape lipit de el. L-am apucat de umăr, l-am pipăit. S-a scuturat cu o forță pe care nu i-o bănuiam, judecînd după constituția lui fragilă. Și-a scos căștile din urechi. „Ce-ai, bă? Ești nebun?” Am făcut un pas înapoi. „Futu-ți gura mă-tii de poponar!” a strigat, iar cîțiva trecători au întors capul spre noi. „Potolește-te, dom’le, am vrut numai să pun mîna pe tine ca să văd dacă ești adevărat.” Cred că n-a înțeles, din cauza defectului meu de vorbire. Continua să înjure. „Fii atent cum te exprimi, tinere”, am zis. S-a adunat lume, situația devenise neplăcută. Am arătat către pinguinul mecanic făcîndu-le celorlalți semn că nu știu ce l-a apucat. Diferența de vîrstă și aerul meu respectabil îmi dădeau un ascendent asupra lui. „Poartă-te civilizat”, i-am spus, ignorînd înjurăturile. M-am răsucit, am traversat, am intrat pe o stradă aglomerată.

Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.