Conferințele Dilema veche de la Timișoara, la final

28 iunie 2021
Conferințele Dilema veche de la Timișoara, la final jpeg

Desfășurate vreme de trei zile, între 23 și 25 iunie, în Aula Magna a Universității de Vest, Conferințele Dilema veche, poposind pentru prima dată la Timișoara, au testat cu succes, în condiții caniculare, propriul format de maraton cultural în fața publicului local.

Timișoara a fost primul oraș în care Conferințele au avut loc în acest an, proiectul itinerant avînd fixate încă două repere pe hartă: Arad, în luna august, și Cluj-Napoca, în luna octombrie. În fiecare oraș gazdă, organizatorii propun un program de minimum trei zile de conferințe și dialoguri desfășurate în jurul unei teme deopotrivă esențiale și de actualitate.

Părinți și copii, tema care a structurat programul timișorean al Conferințelor Dilema veche, a adunat un auditoriu consistent de aproximativ 800 de persoane, ca public total, prezent în Aula Magna a UVT. Acestuia li se adaugă circa 7-8.000 de persoane care au urmărit evenimentele transmise live pe Facebook și Youtube, un număr în creștere, înregistrările continuînd să adune vizualizări. Așadar, cele mai bine de trei ore pe zi, vreme de trei zile, de conferințe și dialoguri, nu au descurajat pe nimeni, interesul crescînd de la o zi la alta.

z1 funeriu jpg jpeg

Meritul aparține în primul rînd invitaților acestei ediții, personalități culturale din varii domenii de competență, de la scriitori la sociologi și diplomați și de la jurnaliști la artiști plastici și oameni de știință. Ei au fost, în ordine alfabetică: Adriana Babeți, Călin Dan, Daniel Funeriu, Marius Lazurca, Barbu Mateescu, Horia-Roman Patapievici și Cătălin Ștefănescu.

„După aceste trei zile, în care publicul timișorean, care a înfruntat cu stoicism canicula, și minunatele gazde de la Universitatea de Vest ne-au ajutat să construim un eveniment de calitate, sîntem siguri că vom reveni la Timișoara și în 2022 - și încă alți mulți ani după. Știm că avem aici prieteni la care va fi de fiecare dată o bucurie să ne întoarcem.” (Sever Voinescu, redactor-șef Dilema veche).

Foto: Ciprian Hord


z1 public sever jpg jpeg

Conferințele Dilema veche sînt organizate de:

Grupul pentru Management și Mediere Culturală și revista Dilema veche

Finanțatorul ediției: Fundația Alber

Parteneri locali: Universitatea de Vest din Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Teatrul German de Stat Timișoara

Sponsorii ediției: City of Mara, Grup West Arad, E.ON, Autonom

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Gdansk Polonia  Foto Pixabay jpg
Ce spun românii despre viața în Polonia. Cum se compară cu cea din România: „Varșovia este un București făcut cu cap”
Tot mai mulți români iau în calcul mutarea în Polonia. Cei care au locuit acolo vorbesc despre infrastructură modernă, prețuri și calitatea vieții.
Explzoie la Pârjoaia FOTO: Facebook Forțele Navale Române
Stânca Pârjoaia a fost distrusă cu 100 de kg de explozibil pentru a crește debitul Dunării către Cernavodă
Forțele Navale au reluat luni, 3 august, operațiunile de detonare controlată a stâncii Pârjoaia, din zona brațului Bala, pentru a devia un volum mai mare de apă către Dunărea Veche și Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
759809874 4342756775963044 7561046241958870505 n jfif
Ciprian Ciucu, ședință de urgență în plină criză energetică. Ce măsuri sunt pregătite pentru București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că se iau măsuri din cauza crizei energetice. Ce se pregătește pentru București
Vreme - canicula- caldura - fantana Bucuresti FOTO Shutterstock
Vremea luni, 3 august. Cod roșu de caniculă în trei județe, temperaturi de până la 40 de grade și restricții de trafic
Meteorologii anunță că luni, 3 august, temperaturile vor crește în toată țara, iar în unele zone vor ajunge până la 40 de grade. În acest context, ANM a emis un Cod roșu de caniculă pentru trei județe.
image png
Debut dezastruos pentru Dennis Man! PSV a fost făcută praf în Supercupa Olandei
PSV nu a găsit nicio soluție pentru a reveni în joc, campioana Olandei încasând o înfrângere usturătoare.
sua japonia yeni jpg
Statele Unite au intervenit în comun cu Japonia pentru a susține yenul. O intervenție fără precedent în ultimele decenii
Președintele american Donald Trump a confirmat duminică faptul că Statele Unite au intervenit în comun cu Japonia pentru a susține yenul, descriind gestul drept un „semnal de prietenie” care va aduce beneficii financiare atât economiei americane, cât și celei mondiale.
examen bacalaureat 2026 FOTO Unsplash jpg
A început sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2026. Când sunt programate probele scrise
A început sesiunea de toamnă pentru Bacalaureat 2026. Elevii urmează să susțină probele orale. Când vor fi examenele scrise
Ariana Grande profimedia 1051684406 (3) jpg
Ariana Grande se retrage din lumina reflectoarelor. „Abia așteaptă să termine turneul Eternal Sunshine”
Ariana Grande va lua o pauză de la aparițiile publice după încheierea turneului „Eternal Sunshine” și a renunțat la rolul din musicalul „Sunday in the Park With George”.
SULINA gif
Trafic blocat pe Canalul Sulina după eșuarea unei nave. Vasul-tanc Baustella a mai avut un incident în iunie
Nava-tanc maritimă BAUSTELLA, sub pavilion Hong Kong, a eșuat duminică după-amiază, 2 august, pe Canalul Sulina, blocând temporar traficul maritim. Este al doilea incident în care este implicat vasul în mai puțin de două luni.