Diaspora permanentă

Cristian NAE
20 februarie 2021
Diaspora permanentă jpeg

O bună parte dintre reacțiile conservatoare apărute recent în spațiul cultural din Estul Europei reclamă disoluția ideii de patrimoniu cultural național ca urmare a asaltului „globalizării” uniformizante. În fața acesteia, temerea exprimată în repetate rînduri în spațiul public de către diverse voci este aceea că cultura națională este subminată, erodată sau chiar (în versiunile sale extremiste) întinată, producînd „degenerarea” autenticității spiritului național. Pentru o asemenea paradigmă de gîndire, minoritățile culturale reprezintă, în cel mai bun caz, un corp străin care trebuie izolat – asemeni unui agent patogen –, oferindu-i autonomie culturală tocmai pentru a-l ține la distanță și a nu mai contamina corpul social. La rîndul său, diaspora este celebrată în măsura în care oamenii de cultură care au ales să emigreze au rezistat asimilării culturale.

Cred însă că o asemenea perspectivă este nu doar distorsionată, ci și inadecvată prezentului pe care îl trăim. Iar faptul că nu mă număr printre detractorii globalizării (cel puțin, nu sub această formă) se datorează convingerii mele profunde că transformarea culturală este, la modul general, inevitabilă, și că, din punct de vedere istoric, ea s-a produs, în diverse regiuni ale lumii, nu doar odată cu modernitatea, sau cu matricea colonială a puterii, ci și – la o scară mai puțin amplă, desigur – în perioade istorice anterioare ale civilizației umane. Mărturie stau elenismul, romanizarea, creștinarea, islamizarea etc.

În cele ce urmează, am să încerc să explic de ce cred că experiența diasporică, ce este caracterizată prin inadecvare perpetuă, nomadism și precaritate, reprezintă nu o excepție, ci mai curînd un model al producției artistice contemporane de pretutindeni, care ne poate permite să rezistăm critic derapajelor extremiste într-o epocă tot mai bîntuită de intoleranță. Și de ce cred că arta contemporană a inventat un nou tip de cetățean cosmopolit, care trăiește concomitent la intersecția mai multor spații, culturi și chiar perioade temporale și își extrage, din această situare atopică, resursele pentru analiza critică a stereotipurilor și prejudecăților culturale.

Cultura națională, astăzi

Ideea potrivit căreia cultura, înțeleasă pe urmele lui Clifford Geerz ca un ansamblu de artefacte simbolice care încorporează valori și semnificații transmise istoric, ar fi asociată unui teritoriu geografic cu granițe ferm conturate și ar defini, în mod omogen, o anumită națiune a devenit, odată cu modernitatea, unul dintre punctele de sprijin ale statului-națiune. Provocarea timpului nostru este însă mai puțin aceea de a conserva straturile arheologice imateriale în care sînt sedimentate acele valori culturale proprii care ne individualizează ca națiune, ci mai curînd aceea de a ne adapta critic fluxului comunicațional global și a învăța din experiența mobilității culturale fără precedent ce caracterizează noul mileniu.

O asemenea cultură globală a devenit posibilă după 1989 concomitent cu eroziunea culturală a Europei (îndeosebi occidentale) și a influenței sale culturale în urma criticilor provenite din culturile pînă atunci marginalizate ale fostelor colonii. Toate aceste procese de critică culturală, importate mai întîi în discursul academic și ulterior exportate pe scară largă către instituțiile culturale din lumea occidentală, au accentuat viziunea iremediabil fragmentată asupra culturii și a noțiunii de tradiție pe care postmodernismul o celebrase. Ele au subliniat faptul că orice cultură este, în grade diferite, rezultatul contactelor, importurilor, imitației și hibridizărilor, și au transformat dezrădăcinarea și adaptarea culturală într-o condiție aproape firească a vieții contemporane.

Din această perspectivă, un scurt excurs istoric ne arată că rolul diasporei în constituirea artei moderne, inclusiv a celei din România, nu poate fi subestimat. A fost constitutivă genezei curentelor de avangardă în marile metropole europene și consubstanțială propunerilor de a înlocui politica națională cu utopicele rețele internaționale și, ulterior, transnaționale ale artiștilor. Curentele de avangardă, de la constructivism la cubism sau suprarealism, au depășit granițele naționale, extinzîndu-se în întreaga Europă. În perioada interbelică, suprarealismul, dadaismul și expresionismul nu pot fi concepute în România fără diaspora internă, prin intermediul artiștilor evrei sau germani. Iar abstracționismul lui Brâncuși nu ar fi fost posibil fără ca acesta să fi beneficiat de mediul intelectual fervent al Parisului și de întîlnirile cu artiști la rîndul lor interesați de redefinirea artei, precum Duchamp. După 1971, o serie de artiști români au ales de asemenea să emigreze. Puțini dintre aceștia au reușit să se integreze sistemului artistic internațional: Andrei Cădere, Paul Neagu sau Peter Jacobi, spre exemplu. Dar importanța unor artiști precum Cădere rezidă astăzi în egală măsură în distorsiunea pe care au produs-o elementelor culturale extrase din contextul cultural românesc și în maniera în care obiectele și gesturile lor au destabilizat discursul cultural occidental.

Traducerea culturală

Astăzi, contribuția statului-națiune la discursul artistic global este mult mai mică decît cea a metropolelor culturale, care condensează galerii de artă, colecționari și muzee importante. Privită din interiorul cîmpului artistic, cultura contemporană a devenit astăzi un spectacol global, susținut de un flux financiar fără precedent prin intermediul unor rețele instituționale complexe compuse din muzee, galerii de artă influente, tîrguri de artă și expoziții bienale. Funcționînd asemeni unor corporații multinaționale, acestea au contribuit la „curatorierea” culturilor prin prezentarea lor în expoziții și colecții muzeale tot mai atente la multiplicitatea punctelor de vedere posibile asupra aceluiași artefact sau eveniment cultural. Totodată, au oferit un cadru în care culturile naționale își negociază prezența în discursul global. Arta contemporană creează astfel o înțelegere confruntațională asupra culturilor: mereu plurală, distinctă de multiculturalismul de fațadă, dar și de recursul la formule culturale stereotipe, esențializante. Din această perspectivă, astăzi este poate mai important cum ne gestionăm nu atît rarele momente de convergență cu discursul artistic dominant pe plan internațional la un moment dat, ci tocmai asincroniile, formulele hibride, „impure” din punct de vedere formal sau stilistic, discursurile „inadecvate”, alteritatea, și cum ne negociem traducerea culturală.

Local, regional, contemporan

Sînt de părere că, începînd cu anii ’90, participarea artiștilor la discursul artistic global s-a produs prin înlocuirea progresivă a identității naționale cu cea transnațională, cosmopolită, specifică artistului contemporan. A fi contemporan reprezintă, astăzi, nu doar o manieră de a produce sau gîndi, ci și o legitimare valorică globală. Înseamnă astăzi tocmai capacitatea de a transgresa granițele culturii naționale și de a participa la circulația globală a artiștilor. Paradoxal, această circulație nu este posibilă decît în măsura în care particularitățile locale ale narațiunilor pe care artistul le construiește sînt supuse unui exercițiu de traducere culturală.

Pentru cultura românească contemporană, socialismul a jucat vreme de două decenii rolul unei asemenea moșteniri culturale capabile să ancoreze identitar proiectele artistice în context internațional și să le asigure totodată circulația în sistemul artistic global. În 2003, Dan Perjovschi și-a înlăturat de pe umărul stîng cuvîntul „România”, tatuat zece ani mai devreme în cadrul proaspăt înființatului festival de artă performativă Zona din Timișoara. Artistul însuși a declarat că înlăturarea lui nu a reprezentat o eliberare de cultura românească, ci o încorporare a sa, cerneala răspîndindu-se în corpul artistului. El poate fi citit însă și ca simptom al unei transformări semnificative a discursului artistic contemporan: de la identificarea artiștilor ca aparținînd culturii naționale se trecea la identificarea lor în discursul curatorial internațional drept reprezentanți ai unei identități regionale, est-europene. Pentru cultura occidentală, în decursul unui deceniu, socialismul începuse deja să devină o moștenire culturală exotică, suficient de interesantă pentru a-i asigura circulația într-un sistem artistic aflat în expansiune globală.

Spre sfîrșitul anilor 2000, socialismul a devenit deja un cadru cultural care permitea nu doar promovarea culturală a artiștilor din România în context internațional, ci și criticarea expansiunii globale a capitalismului, fiind experimentat cu nostalgie critică de artiști precum Mona Vatamanu și Florin Tudor, Șerban Savu, Ciprian Mureșan etc. Iar în ultimul deceniu, a părut să își piardă importanța, devenind o cultură străină tinerilor artiști, experimentată exclusiv prin intermediul imaginilor și al narațiunilor ce le însoțesc.

Concomitent însă, artiștii contemporani de astăzi au devenit, pentru a folosi o formulă utilizată de David Joselit, „cetățeni ai informației”, pentru care moștenirea culturală este experimentată la o scară mult mai vastă. Tinerii artiști care au ales să trăiască astăzi în România, ca și cei care au emigrat, trăiesc deja, virtual, într-o diaspora permanentă. Trăiesc, pe de o parte, într-o bulă a discursului critic, caracterizat prin acceptarea precarității (economice), dar și prin explorarea ei existențială pentru a-și extrage, de aici, resursele pentru a inventa modalități alternative de a-și construi propriul sine, mecanisme proprii de subiectivizare cît mai puțin aliena(n)te.

Pe de altă parte, ei trăiesc conectați la spațiul transnațional pe care îl fac posibil sistemul rezidențelor artistice, al expozițiilor internaționale și al proiectelor artistice comisionate. În ultimii ani, nomadismul artistic a fost dublat de existența ubicuă, în mai multe locuri simultan, pe care o permit comunicarea și cultura digitală. A duce cu sine bagajul lingvistic și cultural al unei minorități naționale nu mai înseamnă astăzi decît a multiplica interferențele culturale, a destabiliza șabloanele și identitățile culturale fixe. Este, poate, ceea ce Anca Benera și Arnold Estefan exprimau, metaforic, în lucrarea intitulată Jus Soli, prin imaginea celor trei steaguri deșirate și recompuse sub forma unor ghemuri de ață lipsite de trăsături distinctive, care combinau naționalitatea română, dobîndită prin locul nașterii, cu moștenirea etnică diferită a fiecăruia.

Text apărut în suplimentul „Cultura acum” (distribuit gratuit în luna ianuarie 2020, împreună cu revistele Dilema veche, 22 și Suplimentul de cultură), ca parte din proiectul „Starea culturii române în 2021” inițiat de Asociația Culturală AltIași (coordonatori de proiect: George Pleșu și Marius Chivu), finanțat de Ministerul Culturii și co-finanțat de Goethe-Institut prin Centrul Cultural German din Iași și Institutul Francez din România. Prin acest proiect, Asociația Culturală AltIași urmărește prezentarea unor perspective inter- și multiculturale asupra stării culturii naționale în anul 2021, printr-o serie de contribuții – text, imagine și video – aparținînd unor personalități reprezentative pentru spațiul cultural românesc și pentru minoritățile conlocuitoare, contribuții disponibile pe platforma www.culturacum.ro.

Cristian Nae este critic și teoretician de artă.

Foto: MNAC (wikimedia commons)

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.