Democraţia contra democraţiei
E ciudat şi, în acelaşi timp, natural felul în care, uneori, democraţia reuşeşte să se saboteze singură, cu propriile instrumente. Ceea ce se petrece acum în Ungaria ilustrează perfect modul în care un stat democratic se poate transforma, pe nesimţite, în tiranie. Majoritatea parlamentară de la Budapesta a votat cîteva modificări importante, dar controversate, ale Constituţiei. În ciuda criticilor puternice venite dinspre comunitatea internaţională şi din rîndul opoziţiei, schimbarea legii fundamentale s-a petrecut exact după planurile puterii.
Amendamentele au un impact imediat asupra drepturilor fundamentale, precum libertatea presei, libertatea religioasă, libertatea de mişcare. De pildă, cuplurile care trăiesc în concubinaj, precum şi cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, nu pot fi recunoscute ca familie. Dreptul la exprimare liberă, oricum îngrădit de legea presei adoptată în urmă cu un an, este acum şi mai limitat, căci amendamentele aduse Constituţiei îngrădesc posibilitatea de a formula opinii critice cu privire la persoanele publice. Tot din noua Constituţie derivă şi obligaţia absolvenţilor universităţilor de stat de a lucra, o perioadă, în Ungaria (sub ameninţarea că, în caz de emigrare, sînt obligaţi să restituie cheltuielile de învăţămînt. În fine, textul noii Constituţii sancţionează staţionarea în spaţiul public a persoanelor fără adăpost. În plus, noile amendamente se referă la limitarea competenţelor Curţii Constituţionale în domeniul jurisprudenţei referitoare la Constituţia de dinainte de 2012. Pe de altă parte, Curţii îi este de acum interzis să se mai pronunţe asupra constituţionalităţii legii fundamentale şi a modificărilor acesteia – ele fiind, de fapt, o modalitate suplimentară de a asigura aplicarea acestor schimbări.
Cotidianul german Die Welt a urmărit, încă de la început, derivele regimului Viktor Orban şi a semnalat frecvent derapajele statului de drept. În ziua adoptării acestor amendamente, ziarul publica un articol tăios, în care denunţa faptul că „Orbán distruge cultura statului de drept“: „E adevărat, democraţiile se mişcă extrem de lent, uneori chiar exasperant de încet. Dacă ne uităm cu o privire îngăduitoare spre Budapesta, schimbările făcute de Viktor Orbán, din 2010 încoace, ar putea părea o tentativă de a da ţării sale, în sfîrşit, stabilitatea de care avea nevoie. Nici nu e greu de înţeles, pentru că ţările estice nu au păşit în paradisul occidental după căderea comunismului, ci au traversat o perioadă de tranziţie, ai cărei cîştigători au fost, de cele mai multe ori, tot vechii stăpîni. Însă felul în care se poartă acum guvernanţii maghiari este în contradicţie tocmai cu principiile pentru care lupta, odinioară, tînărul Viktor Orbán“ – scrie Thomas Schmid. Cum ar veni, întărim statul ca să putem consolida o societate mai liberală. Însă – după cum notează cotidianul german – „premierul Ungariei a părăsit de mult liga luptătorilor pentru pluralism şi libertate. Faptul că a redus competenţele Curţii Constituţionale echivalează cu desfiinţarea acesteia. Faptul că judecătorii nu vor mai putea face referire la Constituţia de dinainte de 2012 echivalează cu distrugerea unui principiu: acela că statul de drept este o construcţie de tradiţie, nu una de făcut în demers revoluţionar.“
Contradicţia cea mai evidentă, în cazul Ungariei, e că abolirea statului de drept se produce la iniţiativa unui susţinător al liberalismului şi al separaţiei puterilor în stat. Odată cu noul curs pe care a luat-o această ţară, se pune problema (re)evaluării termenului de „democraţie“. Ce semnificaţii mai are? Mai poate fi aplicat în Ungaria de azi? „Democraţia trăieşte din anevoioasa artă a compromisului. Opoziţia trebuie să conteze în această ecuaţie şi trebuie să fie ascultată. Acesta nu e un lux, ci o datorie. Viktor Orbán nu îşi căleşte ţara, ci o conduce spre o întărire periculoasă a regimului. Ceea ce e prea dur poate să crape uşor.“ O concluzie tranşantă, dătătoare de speranţă. Sau nu?
