Demisii de onoare

Publicat în Dilema Veche nr. 419 din 23-29 februarie 2012
Mai mult decît samba, carnaval şi fotbal  jpeg

Demisia preşedintelui german Christian Wulff, în urma unor suspiciuni de corupţie, aduce în discuţie o chestiune culturală: responsabilitatea politică. Pentru germani, tenacitatea cu care a fost susţinut şi aroganţa cu care a negat toate acuzaţiile, în ciuda probelor furnizate de presa de investigaţie, sînt insuportabile. Chiar dacă în istoria mai mult sau mai puţin recentă există numeroase (ne)cazuri legate de corupţie. Unii politicieni şi-au păstrat funcţiile cu toate că asupra lor planau suspiciuni care s-au adeverit. Alţii au demisionat, deşi nu aveau nimic să-şi reproşeze. Una peste alta, există însă o îndelungată tradiţie a demisiilor de onoare – a amintit Die Welt săptămîna trecută, chiar în ziua în care cancelara Angela Merkel îl anunţa pe viitorul preşedinte, Joachim Gauck.

Poate că nici un alt politician al Germaniei nu s-a afundat în atîtea afaceri dubioase ca Franz Josef Strauß (CSU), ministru în mai multe cabinete, atît la nivel federal, în vremea lui Adenauer, cît şi la nivel regional (în landul Bavaria). Ca politician a avut mereu relaţii încîlcite cu tot felul de prieteni din mediul economic. Asupra lui au planat numeroase suspiciuni de trafic de influenţă – dovezile erau atît de covîrşitoare, încît nici măcar el n-a mai găsit argumente pentru a se apăra. Campania de presă din Der Spiegel, de la jumătatea anilor ’50, nu l-a convins să demisioneze. De-abia zece ani mai tîrziu, cînd s-a dovedit că a minţit într-o declaraţie din Bundestag, Adenauer a fost nevoit – la presiunea unui număr foarte mare de parlamentari, inclusiv ai puterii, care ameninţau că nu vor mai susţine guvernul – să-l demită. A revenit în politică în 1978, ca preşedinte al Consiliului de Miniştri din Bavaria, fiind mereu încurcat în fel de fel de scandaluri. Chiar şi după moartea sa, încă se mai anchetau diverse dosare în care fusese implicat. Rezistenţa lui Strauß în politică e însă mai degrabă un episod izolat din istoria Germaniei.

De pildă, liderul CDU Rainer Barzel a fost multă vreme bănuit de deturnare de fonduri şi finanţare ilegală a partidului. După alegerea sa, în 1983, ca preşedinte federal, presa a prezentat o serie de indicii referitoare la o fraudă de aproape două milioane de mărci. Suma fusese plătită de un cabinet de avocatură ca donaţii. Presa a întreţinut, prin articole isterice, impresia că Barzel ar fi corupt. N-a putut cu nici un chip să se explice – pînă să apuce să răspundă acuzaţiilor, opinia publică era deja convinsă de vinovăţia sa. A demisionat motivînd că nu mai poate reprezenta Germania dacă germanii nu mai au încredere în el. Mulţi ani mai tîrziu s-a dovedit că, de fapt, nu a avut nici o legătură cu acele afaceri – însă era deja prea tîrziu: cariera politică i se încheiase.

Fostul cancelar al Germaniei Federale, în perioada 1974-1982, Helmut Schmidt povesteşte pe larg, într-un volum de memorii apărut recent, numeroase poveşti care de care mai amuzante – despre demisii. Politician de cursă lungă, a trecut, el însuşi, prin numeroase momente-limită în care a fost nevoit să demisioneze, pentru a reveni apoi în politica de top. Pentru el, demisia e o chestiune de timing. Totul depinde de sincronizare. Cine demisionează la timp are mari şanse să rămînă în cărţi. Demisia lui Wulff vine însă mult prea tîrziu – la cîteva luni după primele dezvăluiri legate de contractarea unui împrumut în condiţii dubioase. Ceea ce e cu adevărat insuportabil în cazul său este aroganţa în apărare (de fiecare dată cînd apăreau noi dovezi, acuzatul spunea că sînt minciuni) şi acribia cu care a fost susţinut de cancelarul Angela Merkel (care repeta mereu că-i acordă încredere.

Pe de altă parte, nominalizarea lui Joachim Gauck pentru postul de preşedinte e ea însăşi ca un fel de demisie. E, în orice caz, o cedare. Sau o concesie. Căci în urmă cu cîteva luni, aceeaşi Angela Merkel a refuzat să-l nominalizeze pe Gauck, susţinînd că nu întruneşte sprijin politic. „Demisia“ asta ar putea s-o salveze pe Merkel. Nu şi pe Wulff.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

banner ioana maria moldovan jpg
Ioana Maria Moldovan, vacanță de vis cu fiul la Valencia: „Așa a început escapada noastră!” Ce activități au făcut
Peste 10.000 de pași pe zi, plimbări cu bicicleta, pauze de înghețată și un meci trăit cu sufletul la gură.
Seismograf
Cutremur în Vrancea, miercuri dimineață. Ce magnitudine a înregistrat seismul
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 6:09, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
mirela vaida oana tomoiaga instagram jpg
Oana Tomoiagă, la un pas să renunțe la Asia Express, înainte de plecare! Cum a convins-o Mirela Vaida să accepte provocarea. „Mi-e frică”
Unele prietenii se leagă în timp, altele au nevoie de o aventură dusă la extrem pentru a deveni cu adevărat speciale. Așa s-a întâmplat și în cazul Mirelei Vaida și al Oanei Tomoiagă, care au pornit împreună pe Drumul Mătăsii, în sezonul 9 Asia Express.
Donald Trump avînd în fundal steagurile SUA Iran Israel FOTO Shutterstock jpg
Trump pune eșecul republicanilor la alegerile din SUA pe seama războiului cu Iranul
Președintele american Donald Trump a recunoscut pentru prima dată că războiul cu Iranul a avut un rol în rezultatele slabe obținute de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului, însă a insistat că nu regretă decizia de a lansa operațiunea militară.
Donald Trump Groenlanda, foto X jpg
Trump susține că Europa a oferit Groenlanda Statelor Unite: „Cel mai mare cadou primit vreodată”
La începutul acestui an, președintele SUA a refuzat să excludă utilizarea forței militare pentru a prelua controlul asupra insulei bogate în minerale.
image png
Alertă în Marea Neagră! Un remorcher turcesc s-a scufundat în apropiere de Neptun. Ce s-a întâmplat cu cei șapte marinari aflați la bord
Momente dramatice în Marea Neagră, în apropierea stațiunii Neptun! Un remorcher sub pavilion turcesc s-a scufundat în cursul dimineții de miercuri, 4 noiembrie, după ce a intrat în coliziune cu o navă pe care o tracta.
mihaela plesa jpg
Români în alegerile din SUA: Mihaela Pleșa câștigă în Texas, fostul vicepreședinte PMP pierde în Florida
Candidații de origine română au avut rezultate diferite la alegerile americane din 3 noiembrie 2026. Democrata Mihaela Pleșa a obținut un nou mandat în Camera Reprezentanților din Texas, în timp ce republicanul Ionel Roiban, fost membru al conducerii PMP, a pierdut cursa în Florida.
Pompei părăsind orașul Brindisium
Războiul Romei împotriva piraților din Mediterana: campania spectaculoasă a lui Pompei cel Mare
În anul 67 î.Hr., Republica Romană a declanșat una dintre cele mai spectaculoase operațiuni militare din istoria sa. Sub comanda lui Gnaeus Pompeius Magnus, cunoscut drept Pompei cel Mare, Roma a pornit o campanie de amploare împotriva piraților care dominau Mediterana.
Deb Haaland FB jpg
Amerindienii au pentru prima dată o femeie guvernator în SUA. Victorie a democratei Deb Haaland
Democrata Deb Haaland a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al statului New Mexico, devenind prima femeie amerindiană aleasă în această funcție în istoria Statelor Unite, potrivit proiecțiilor publicate de Associated Press și NBC.Democrații preiau controlul Senatului.