De suvenir-survenire
Fluture din pluş care se transformă într-un cap de bufniţă, libelulă-broşă din sîrmă subţire, portofel în formă de elefant, tăbliţă magnetică pe care se aşază oscioare de dinozaur, bentiţe de păr cu modele de flori de mină sau cu coarne de dinozaur, cutie de bijuterii vitraliu, trusă arheologică, trusa micului explorator, perne decorative cu sărbători, semne de carte la metru, buzunare pentru dulapuri sau pereţi, obiect cuvinte-pierdute-din limbă, reţetare cu mîncăruri tradiţionale, şi cu greu închid lista de minunăţii propuse de trei artişti pentru trei muzee: Irina Anghel, Bogdan Herăscu şi Bogdan Ioniţă pentru muzeele de la Şosea. Proiectul a avut un parcurs profesionist prin faptul că a pornit printr-un studiu în ceea ce priveşte trecătorii de prag la magazinele deja existente ale muzeelor. Cine sînt, cum sînt, ce vor, ce cumpără, ce le place, ce le lipseşte? Şi nu e puţin lucru să afli despre exigenţi cumpărători de suveniruri din muzeele cu cea mai consistentă ofertă de acest tip. Şi am aflat că la Muzeul de Geologie copiii şi tinerii sînt principalii cheltuitori, că la Muzeul "Antipa" tot copiii risipesc banii pe suveniruri, dar şi adolescenţii şi tinerii pînă în 30 de ani, precum şi persoanele de peste 60 de ani. La Muzeul Ţăranului, adulţii între 30 şi 60 de ani intră cu treabă sau fără treabă în cele două magazine cu nimicuri sau preţioase obiecte ţărăneşti. Acelaşi studiu a urmărit tot ceea ce oferă cele trei magazine: ce, cît, de ce fel, cît din ce se vinde? Asta ca să ştim de unde plecăm. Şi unde se ajunge? Se selectează trei artişti care, după luarea la cunoştinţă a situaţiei celor trei muzee, pornesc cu imaginaţia înainte să propună idei noi de suveniruri inedite. Li s-au prezentat obiectele cele mai importante din muzee, tematica pe larg, preferinţele vizitatorilor şi pretenţiile muzeelor care vor să pună accent pe un anumit tip de imagine sau de obiect, pentru a nu se îndepărta de mesajele anterioare şi viitoare ale fiecăruia în parte. Şi se mai ştie că suvenirurile muzeale pot fi doar estetice, doar educative, doar utilitare sau puţin din fiecare. Combinaţia e ideală, modul de amalgamare a celor trei funcţii e variabil, iar creativitatea e esenţială. Restul e la îndemînarea artiştilor, în raţiunea şi în imaginaţia lor. Căutînd în schiţele lor cît e una şi cît e alta, îmi dau seama că nu folosesc multe dintre şabloanele ce se regăsesc în toate magazinele muzeelor lumii: nu prea găsesc magneţi de frigidere, iar agendele au formă inedită cît să nu mă ducă cu gîndul la vreun celebru muzeu de dincolo. Dacă sînt semne de carte, acestea sînt la metru şi asta n-am mai văzut, iar dacă sînt cutiuţe, ele sînt din vitraliu sau lemn cu inserţii populare cît să nu mă deranjeze similitudinea cu ceva celebru. Artiştii au desenat cîte 33 de obiecte pentru fiecare muzeu, dintre care 11 au machete. Muzeele au văzut şi urmează să găsească banii pentru a le produce şi pune în magazine. Asta e miza proiectului. Asta se speră şi, pentru că anul acesta AFCN a avut puţini bani şi puţin timp de dat proiectelor, mai mult nu s-a putut face. În locul muzeelor, aş face tot ce se poate să am aceste obiecte în magazine, dar ştim contextul economic precar pentru instituţiile publice de cultură. Mai ştim însă că marketingul e pentru exact acest tip de instituţie un colac de salvare în aceste vremuri instabile. Aşa că o minimă investiţie se poate recompensa cu un maxim de venit. Şi totuşi, dacă muzeele nu au, nu vor şi nu pot, eu, în locul artiştilor, le-aş produce cum-necum şi le-aş vinde pe Internet. Nu de alta, dar am trecut multe obiecte pe lista personală şi am mulţi prieteni născuţi în lunile ce vin, aşa că mi-aş dori să le pot avea pentru ei. Sper totuşi că proiectul va avea continuitate şi le vom găsi în magazine unde le este locul şi pentru care au fost făcute. Ar fi deci obiecte simpatice la locul şi la timpul potrivit.
