De la desenul pe hârtie la desenul pe zid

Am participat de curînd (joi, 21 ianuarie) la două lansări de carte. Două cărţi atipice. O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii de Nicolae Ioniţă (Editura Muzeul Literaturii Române) şi Pisica Pătrată. Primul album de street art românesc (Editura Vellant). Pe de-o parte, o istorie insolită a literaturii române, în care portretul canonizat al unui Heliade-Rădulescu sau Octavian Paler stă faţă în faţă cu personajul caricaturizat de către artişti de pe tot globul; pe de altă parte, Pisica Pătrată a lui Alexandru Ciubotariu, album dedicat unui personaj frecvent al spaţiului urban bucureştean şi nu numai, automat o istorie recentă a oraşului. Te poţi întreba din start de ce două asemenea proiecte editoriale. Atfel spus, ce este fiecare şi de ce există? Cum s-au născut ele şi în ce măsură nu sînt două cărţi-album create artificial, în laborator. Dacă ar fi să caracterizez în cîteva cuvinte cele două apariţii, aş spune că amîndouă aparţin unor artişti ce au avut ca punct de referinţă necunoscutul, golul. Că, în ambele cazuri, artiştii au umplut un loc gol, l-au completat cu prezenţa lor. Cum să desenezi despre ceea ce nu vezi.

O istorie a literaturii române în caricaturi

După cum aflăm chiar din prefaţa albumului, semnată de Lucian Chişu, caricaturistul Nicolae Ioniţă, cel care a avut ideea acestei apariţii, a făcut o invitaţie la caricatură. Adresîndu-se caricaturiştilor din întreaga lume, el nu a furnizat imagini ale personalităţilor literaturii române sau alte informaţii despre opera acestora, ci doar a oferit numele celor în cauză, cerînd la schimb imaginea. Altfel spus, caricaturiştii străini ce urmau să recompună această literatură aproape necunoscută lor au pornit de la un nume şi atît, „ştiind ceva sau aproape nimic despre scriitorii propuşi“ – aşa cum a spus uimit legendarul caricaturist Albert Poch, la lansare. Tema a fost dată ca „într-un concurs de orientare turistică, în care ţi se dă punctul terminus, de exemplu, Caragiale“ (Lucian Chişu). Să faci o caricatură fără să cunoşti personajul, fără să-l fi întîlnit măcar virtual, prin literatura lui, iată o cerinţă cel puţin ciudată şi la limita absurdului! Dar atunci cînd în scurt timp eşti asaltat cu mii de desene, percepţia se schimbă. Cei mai cunoscuţi scriitori internaţionali (Ionescu, Eliade, Cioran) s-au bucurat de caricaturi rafinate, care dovedesc cercetarea operei sau a biografiei (de exemplu, Ionescu se ascunde deseori după rinocerii lui); chiar şi atunci cînd scriitorul român a fost mai puţin vizibil în exterior, caricaturile nu iau ca punct de referinţă prima fotografie găsită pe Google, ci apar în urma săpăturilor adînci după imagine. Iar cînd autorul e aproape fantomă pentru artistul străin, intervine cel mai interesant fenomen: autohtonizarea lui. Lipsa informaţiei nu a condus la refuz, ci a dat naştere unei caricaturi în care elementul naţional e puternic: românii armenizaţi, indienizaţi, africanizaţi. Ce poate fi mai „caricatură“ de atît? Cînd pornesc de la un portret al tău şi nu am altceva decît asta, te ridiculizez schimbîndu-ţi identitatea, dînd-o pierdută pe a ta, oferindu-ţi-o, în schimb, pe a mea. Îţi exagerez trăsăturile, te „încarc“ cu trăsăturile poporului meu. Caricatura totală – cea a metisajului identitar!

Pisica Pătrată – primul album de street art românesc

Cu Alexandru Ciubotariu m-am întîlnit la Muzeul Literaturii Române, la lansarea Istoriei literaturii române... Urma în acea seară să îşi lanseze la rîndul lui primul album de street art autohton. Autor de benzi desenate şi de caricaturi, precum şi ilustrator de carte, Ciubi intervine în spaţiul public de la începutul anilor 2000. Personajul „pisica pătrată“ s-a înmulţit în spaţiul urban, adaptîndu-se formelor oraşului şi apărînd ca sticker, graffiti, poster. Albumul lui Ciubi este primul de acest fel de la noi şi este, de aceea, un pas important făcut în demersul de documentare a artei stradale. Dacă în librăriile de artă occidentale, cărţile de street art ocupă rafturi întregi, la noi această zonă e încă tînără (tot Editura Vellant s-a ocupat de primele apariţii de gen: Graffiti. Arta străzii pe cinci continente de Nicholas Ganz şi Banksy, Arta la zid). Mai mult decît atît, multe dintre intervenţiile lui Ciubi din acest volum nu mai există în oraş: le-a şters vremea, au fost dezlipite (de fani – îi place lui Ciubi să spună), sau pur şi simplu a dispărut suportul, prin demolare sau „îmbrăcare“ proaspătă. Cam aşa s-a întîmplat, de exemplu, cu capetele repetate de pisică lipite de-a lungul Pasajului Cocor. Şi, de aici, te întrebi dacă nu cumva e fals să creezi o carte despre o artă prin excelenţă evanescentă, dacă nu cumva e iarăşi vorba de o instituţionalizare a artei. O apariţie ca aceasta este, cu toate riscurile impuse, imaginea unei street art autohtone puternice. Iar Ciubi desenează întotdeauna acolo unde lipseşte ceva, unde a apărut un gol, un abandon, acolo unde oraşul nu mai face faţă singur.

Dacă Istoria literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii e un experiment reuşit (şi totuşi, grafic vorbind, îmi permit să critic aşezarea în pagină; e o sugestie pe care însuşi Ciubi mi-a făcut-o: caricatura înghesuită şi aşezată în medalion pierde mult din valoare) şi scoate la iveală o nouă formă de caricatură, in absentia, Pisica Pătrată. Primul album de street art românesc vine într-un moment destul de disperat al unui oraş în care arta de stradă încearcă să-şi cîştige cît mai multe dintre domeniile ei.