David Duchovny, Acumulare, traducere de Iulia Gorzo, Curtea Veche Publishing, 2023 - fragment

10 iunie 2023
image

Atunci cînd obsesiile citadine și singurătatea apăsătoare își dau mîna, un newyorkez constată că mișcările îi sînt urmărite. În acest joc periculos de-a viața și de-a moartea, descoperim ce înseamnă izolarea extremă și care sînt consecințele unei pandemii, totul într-o frescă proas-pătă a lumii în care trăim. David Duchovny scrie un roman cît o respirație, un thriller camusian în care personajul principal își caută sensul, însă mintea începe să îi joace feste. Pe măsură ce misterul se adîncește, asistăm la o călătorie spre sine în care micile momente iluminate ascund adevărate capcane.

„Un thriller à la Hitchcock inspirat de viața în pandemie.“ – The Village Voice

„Ușor de citit, imposibil de uitat.“ – The Pavlovic Today

DAVID DUCHOVNY este un renumit scriitor, actor, regizor, cîntăreț și compozitor de origine americană. Are o carieră în actorie care însumează mai bine de treizeci de ani de activitate, cu roluri marcante care l-au consacrat, cum ar fi detectivul Fox Mulder din Dosarele X sau scriitorul Hank Moody din serialul Californication, pentru care a și fost premiat cu două Globuri de Aur. Ca muzician, a lansat trei albume de studio: Hell or Highwater, Every Third Thought și Gestureland. După ce a terminat studiile la Princeton, apoi la Yale, a publicat cinci cărți și a ajuns în topul de bestsellere New York Times. Este cunoscut pentru stilul caustic, plin de umor negru. Acumulare este cea mai recentă apariție editorială și un bun exemplu pentru întreaga sa operă.

***

Oamenii ca oamenii, dar era așa de plăcut să fie din nou afară, în natură. Mă rog, cel puțin în acea versiune urbană restrînsă, răsumblată. O, New York, de fapt Manhattan, cu inima sa centrală verde, înmi­resmată. În acea zi, parcul depopulat de pandemie i se părea un memento al lucrurilor pierdute, cucerite și îmblînzite; și începu să filozofeze de zor în timp ce trecea agale pe lîngă Strawberry Fields, care zăcea în părăsire, jucîndu-se cu această idee – parcul ca un fel de monument viu al victoriei noastre supreme asupra Naturii. Am cîștigat. Am închis-o pe Mama Natură aici, în acest parc, ca pe duhul din sticlă cel din povești, cu gratii de asfalt în est, vest, nord și sud, pentru ca Natura Umană să poată zburda pe străzi liberă, neîmblînzită. Orașul său dădea tonul pentru întreaga Lume Nouă, vestitorul conștiinței orașu­lui ca parc de distracții – acea obsesie egocentrică a speciei față de destinul omului mai presus de orice altceva, butonul ultim, fatal, ierarhic din vîrful pira­midei –, Natura Umană cea măruntă, grandioasă, mai presus de Mama Natură. Brusc, Central Park îi apăru ca o piatră de mormînt uriașă a trecutului primăvăratic și-și dori să compună pentru înmor­mîntare un discurs dojenitor, plin de emoție, uni­ficator, care să transforme conștiința lumii și să le arate oamenilor că se înșelaseră.

„O, de ce nu poți tu să mai și taci, să trăiești momentul și să te bucuri de parcul ăsta al dracului de mișto, Ridley?“ se întrebă el cu voce tare, oprindu-se puțin și constatînd că tot cam așa vorbea și fosta lui soție. O, Ridley, de ce nu poți să te distrezi și tu o dată-n viață? Să se distreze. Ridley clătină din cap și rîse trist, aproape jenat, de propria incapacitate de… a se bucura. Să fi fost vina lui? Posibil. Chiar nu-și dădea seama. Și chiar dacă parcul era doar un memento cumințit al vechiului haos, era adevărat și că de fiecare dată cînd hoinărea prin el, Ridley vedea obligatoriu ceva nou, ceva ce nu mai obser­vase pînă atunci, vreun semn sau iz de autenticitate primordială. În plus, auzise recent povești alarmist despre animale sălbatice care recuceriseră o parte dintre teritorii, în timp ce oamenii se retrăseseră din parc de frica virusului și hibernau în bîrlogurile lor confortabile de acasă. Ratoni care căpătau tot mai mult curaj de la o zi la alta. Gîște care se adunau ca niște oștiri trîmbițînde și găinățînde. Pisici și cîini sălbăticiți. Șobolani care se revărsau noaptea ca pîraiele, în timp ce escadrile de șoimi se repezeau asupra prăzii ușoare. Chestii ca Diamond Dogs, dar pe bune, își spuse el. In the year of the scavenger, the season of the bitch. „În anul hienelor, în anotimpul cățelei.“ Vers din melodia „Diamond Dogs“ a lui David Bowie.Parcul evadat din închisoare, duhul scăpat din sticlă. Tare-i subțire poleiala civi­lizației, ca hîrtia. Specii care nu s-au mai văzut de generații se întorc. Vulturi? Urși? Pume? Mama Natură se scoală de pe patul de moarte și ripostează. O mică mostră de apocalipsă chiar acolo, în propria bătătură!

Ridley trase adînc aer în piept, privi prudent peste umăr și regăsi un vag sentiment de venerație. Venerația e simpăticuță, își spuse el. Sînt un simpatic. Știa că lumea sălbatică indigenă mai are cîțiva ași în mînecile ei verzi.

Se pomeni în scurt timp, fără să fi plănuit, aproape de strada unde estimase că se afla clădirea cu semnalul luminos. Clădirea ca o menoră miracu­loasă. Se orientă, privind înapoi peste oraș în direc­ția apartamentului său, unde reuși să deslușească vag propria fereastră sau locul în care ar fi trebuit să fie fereastra. Ieși din parc și găsi o bancă de lemn în capătul de vest al Fifth Avenue, chiar în fața obiectu­lui fascinației sale. Își cumpără un hotdog, un suc și niște nuci caramelizate de la un vînzător stradal care purta mănuși de plastic, ca un chirurg. Un lucrător esențial, un doctor al crenvurștilor din prima linie. Poate că tipul vindea souvlaki și covrigi sfidînd interdicțiile guvernului, ei, și? La fel ca micii lăstari verzi care răsăreau în fiecare primăvară, neplantați și nedoriți, printre dalele de ciment de pe terasa lui, fără pic de pămînt, la etajul douăzeci, viața nu putea fi oprită – se strecura printre crăpături. Viața găsea o cale. Nomadul ăsta care vindea hotdogi era un model pentru noi toți, ce naiba. Nuci caramelizate bune și bunul Dumnezeu, oftă Ridley, fremătînd de speranță. Era ca o duminică de pe vremuri; aproape că-și simțea inima ușoară. Era afară, la aer curat, și nu trebuia să se ducă nicăieri. Trase un pumn în aer, în semn de bucurie și protest.

Mîncă entuziast, strigîndu-i vînzătorului că are marfă de soi. Poate că i se adresă chiar cu „dragul meu“. O, era o zi în care radia bună dispoziție în toate direcțiile. Viața era grozavă – mă rog, nu, deo­camdată viața era interzisă, se gîndi el, dar avea să fie iar grozavă. Privi în sus la ferestre și încercă să le numere, ca să identifice cu precizie portalul său mis­terios. Poate că avea să găsească o soluție aritmetică. Eu stau la etajul douăzeci și unu, ori atîtea tavane de trei metri pe etaj, ținînd cont de unghiul orizontului din perspectiva mea, de la o distanță de 800 de metri, aplicînd cutare sau cutare formulă, plus linia dreaptă și refracția, se creează următoarea iluzie prismatică… ei, abureli. Rîse pe seama lui. Știa că e unul dintre acei membri ai tribului de ipocriți care cred cu reli­giozitate în știință, fără să aibă de fapt habar de ea.

Știința, acea hidră cu două capete de pe vremea liceului – chimie și fizică –, deși prin definiție empi­rică, era de fapt o chestiune de credință pentru un absolvent umanist ca el, cu o educație lejeră (altfel spus, mai degrabă ignorant). Căci ce să fie nume­rele, formulele și predicțiile sale de nepătruns, spe­cula el, altceva decît limba preoțească, rugăciunile și profețiile unicului Dumnezeu adevărat care-i nimicise pe toți ceilalți zei și le îngropase altarele primitive, fumegînde, într-o avalanșă de ecuații și teoreme scrise pe tablă?

Dacă-l luai la întrebări, Ridley n-ar fi putut explica deloc convingător cum îi funcționează tele­vizorul, sau avioanele, sau curenții din ocean și de pe cer, Big Bangul și nici… gravitația, epidemiologia, sinusul și cosinusul, fotosinteza, becul electric, tele­fonul/aplicațiile/internetul din mîna sa (o, de cîte ori încercase în zadar fiică-sa să-l lumineze pe mar­ginea acestui subiect) și tot așa… la drept vorbind, nici măcar afurisitul său de creier, sau corpul, sau sîngele. Lista lucrurilor pe care se baza orbește în fiecare zi și despre care nu știa, practic, nicio iotă era nesfîrșită, iar dac-ar fi stat prea mult să se gîndească la propria ignoranță senină și încredere infantilă, s-ar fi descurajat de-a dreptul. Ce însemnau pentru el denumirile din tabloul periodic, atomii, electro­nii, neutronii cu tot neamul lor, dacă nu ipostaze ale îngerilor, demonilor și zeilor, cu puteri înspăimîntă­toare, absolute, cosmice?

Poster orizontal 14 12 2023 Craciun jpg
4 CONCERTE SPECIALE DE CRĂCIUN, LA SALA RADIO
„Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, în aranjamentul inedit în ritmuri de jazz conceput de Dave Wolpe.
1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.