"Dansul contemporan nu poate fi izolat de alte arte"

- interviu cu Vava ŞTEFĂNESCU -

Centrul Naţional al Dansului (CNDB) se mută în casă nouă. Instituţia a obţinut, în sfîrşit, un sediu corespunzător, după ce, în urmă cu doi ani, sala de spectacole fusese evacuată din Teatrul Naţional, aflat în reconstrucţie. CNDB e în continuare în criză: în ultima vreme mai ales, dansatorii tineri „au tropăit pe loc“, iar instituţia şi-a văzut bugetul tăiat, în două rînduri. Acum are măcar o sală de spectacole. Ceea ce înseamnă mai multă coerenţă şi stabilitate pentru artişti. Vava Ştefănescu, director artistic al CNDB, e optimistă.

Cum aţi găsit acest nou sediu?

Am început să-l căutăm de-acum vreo doi ani, din momentul în care am fost anunţaţi că trebuie să părăsim incinta Teatrului Naţional. Dar e greu să găseşti un spaţiu echivalent a 3000 de metri pătraţi, în centrul oraşului, care să fie potrivit pentru a servi scopurilor noastre. Am văzut vreo 20 de spaţii: foste teatre, fabrici, depozite, cinematografe etc. La un moment dat, am fost la un pas să şi cumpărăm unul dintre aceste spaţii. Dar am fost mereu urmăriţi de ghinion: de fiecare dată, apărea cîte o chichiţă birocratică, o lege sau o ordonanţă nouă. Acum, în sfîrşit, reuşim să ne mutăm. Într-o fostă ţesătorie de covoare, pe care am transformat-o într-o sală de spectacole cu 100 de locuri; în plus, mai avem un studio pentru repetiţii şi o curte foarte mare, unde sperăm să putem organiza cît mai multe evenimente.

„Publicul ne aşteaptă“

În ce măsură corespunde acest spaţiu cu necesităţile unei săli de spectacole de dans?

Spaţiul nu oferă cine ştie ce posibilităţi tehnice, dar e OK. E un spaţiu neutru. Centrul Naţional al Dansului e creat după o filozofie în care spaţiul ca atare e doar un recipient. Identitatea spaţiului e dată de cei care creează spectacole de dans.

Fără sediu, activitatea instituţiei a fost, practic, blocată, vreme de aproape doi ani. Continuaţi de unde v-aţi oprit sau faceţi un restart?

N-avem cum să uităm ceea ce am făcut deja – inclusiv greşelile. Însă acum o luăm de la capăt. Avem energie, avem experienţă, am învăţat mult. Publicul ne aşteaptă. Primim apeluri telefonice, oamenii ne întreabă cînd deschidem. Trebuie să folosim acest capital dobîndit în cei cinci ani de activitate. Sîntem optimişti.

Ce presupune acest restart, din perspectiva direcţiei artistice? Care sînt primele proiecte?

Pentru 16 mai, lansăm un apel către creatori, ca să refacem Operaţiunea monstru. A fost show-ul de deschidere al CNDB, îl preluăm (sau îl reluăm) şi acum. Fiecare artist care vrea să participe propune o scenă scurtă, care va intra în circulaţia publicului. Va fi un fel de maraton al spectacolelor, pînă dimineaţa. Întotdeauna am crezut că dansul contemporan nu poate fi izolat de alte arte. Aşa că mereu am „cuplat“ dansul cu evenimente din zona muzicală sau din cea a artelor vizuale. Acesta e spiritul în care vom continua. Vom avea grijă în special de debuturi şi de tinerii care, pînă acum, au tropăit pe loc. Şi vom căuta o mai mare deschidere pe plan internaţional.

Apropo de public: cine sînt spectatorii CNDB?

N-am făcut, încă, un profil foarte riguros. Ştim, însă, că fiecare coregraf are propriul public, în funcţie de temele care îl preocupă. Programul „Amprenta“, din 2007-2009, exact asta a arătat: că spectatorii sînt diferiţi în funcţie de mesaj, în funcţie de spiritul artistului. Publicul e, deci, foarte divers. Şi aş fi înclinată să spun că sînt foarte mulţi spectatori tineri, ceea ce e şi adevărat, însă asta ar falsifica, de fapt, răspunsul, căci spectatorii sînt de foarte multe feluri. Cert e că sînt mulţi spectatori care caută spectacole de dans.

În 2003, cînd s-a încheiat activitatea Centrului MultiArtDans (MAD), am fost invitată la galele de dans de la Teatrul Odeon. Tot publicul nostru de la MAD a migrat la Odeon. Cred că aşa s-a întîmplat şi acum. Publicul CNDB, rămas fără spectacole, s-a mutat acolo unde a găsit ceea ce îşi dorea. Anul trecut am văzut în jur de cinci spectacole de dans, de la cel realizat de Gigi Căciuleanu pînă la unele show-uri regizate de tineri absolvenţi de coregrafie. Producţii bune există, doar că ele trebuie susţinute şi adunate, coerent, în aceeaşi pagină.

Rezidenţe pentru artişti

Care sînt cele mai interesante iniţiative în dans contemporan din afara Bucureştiului?

Există proiecte valabile şi în ţară. Primul care-mi vine în minte e Festivalul „Temps d’images“ de la Cluj. Tot acolo, Fabrica de Pensule – un centru cultural foarte puternic – susţine diverse proiecte de dans contemporan. E un fenomen foarte interesant, mă bucur că rezistă şi că se dezvoltă. O să avem şi noi un proiect acolo, în colaborare cu Ground Floor Group şi cu Temps d’images. E vorba de un spaţiu de rezidenţe. Tocmai pentru că nu aveam un spaţiu adecvat, am realizat aceste rezidenţe în parteneriat. Am reuşit să obţinem şi sprijin din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional. În iunie, lansăm apelul la candidaturi pentru aceste rezidenţe.

„Mai mult o speranţă decît o promisiune“

În ce măsură există, în România, o tradiţie în spectacolele de dans?

CNDB a avut un proiect de cercetare a istoriei recente a dansului. Am derulat, la un moment dat, şi un proiect intitulat „Sertar“, care aducea în prim-plan persoane care puteau să vorbească despre coregrafi şi dansatori din trecut. Am fost stupefiaţi să aflăm că, între 1920 şi 1945, au existat în jur de 40 de studiouri de dans în Bucureşti. Erau mici studiouri independente, ca să zicem aşa, unde evoluau Floria Capsali, Trixi Checais etc. Noi, cei care am făcut şcoală de dans de la 9 ani, pînă la terminarea liceului, nu le-am aflat niciodată din programa şcolară. Ceea ce mi se pare inadmisibil. Sînt foarte multe personalităţi ale dansului românesc despre care nu se ştie, din păcate, mai nimic. Acum, Şcoala de coregrafie se numeşte „Floria Capsali“. E o încercare de recuperare.

Cînd se vor relua finanţările de proiecte?

Cum se ştie, anul acesta e sărac. Toate instituţiile de spectacol din subordinea Ministerului Culturii au fost vitregite. Tuturor li s-a tăiat bugetul. Nici noi n-am scăpat. Am fost nevoiţi să facem o alegere: să continuăm să finanţăm proiecte sau să folosim banii pentru plata sediului. Credem că acest spaţiu aduce un plus de coerenţă şi stabilitate lumii coregrafice contemporane Am ales, deci, să investim în sediu. Sîntem optimişti că pe la jumătatea anului în curs o să putem relansa sesiunea de finanţări. E mai mult o speranţă decît o promisiune.

Vava Ştefănescu e coregrafă şi dansatoare. Este director artistic al Centrului Naţional al Dansului Bucureşti.

a consemnat Matei MARTIN