Dandysmul coregrafic

Remember reprezintă "înscenarea" unui set de principii specifice dandysmului, pe care se mulează rigorile artei contemporane. Dandysmul devine astfel un factor de anamneză, un complex de amintiri legate de un anumit timp şi de o filozofie de viaţă din care cresc imagini specifice interogaţiilor din arta contemporană. Vă întrebaţi, probabil, cum ar putea exista coerent pe o scenă atmosfera berlineză de început de secol XX, laolaltă cu aerul suprarealist introdus de un diamant uriaş al cărui centru viu devine, la finalul spectacolului, chiar personajul principal, Aubrey de Vere? Cum ar putea să se îmbine eficient imagini dintr-un spital alternate cu secvenţe înfăţişînd căutări de sine printr-un labirint de oglinzi? Răspunsul la a doua întrebare îl deţin fără doar şi poate Răzvan Mazilu, care şi-a conturat ideea regizorală pe astfel de contraste, şi creatorul proiecţiilor video, Dionisis Christofilogiannis. Poate cel mai important cîştig al acestui spectacol este opţiunea lui Răzvan Mazilu de a-şi schimba radical registrul coregrafic şi estetic prin inserarea unor modalităţi surprinzătoare de expresie în chiar universul pe care el l-a impus în spaţiul coregrafic românesc: dandysmul ca generator de substanţă coregrafică. Artistul îşi asumă (cu succes) un mare risc, atunci cînd alege să scurtcircuiteze contextul construit pe rigorile filozofice ale dandysmului, cu o nouă ipostază estetică: aceea a lebedei negre (interpretată de Răzvan Mazilu pe poante şi în cîrje), prezentată ca materializare a unui discurs agonic. Imaginea dandy a lui Sir Aubrey de Vere este trecută într-un plan în care estetismul specific acestui personaj "se topeşte" într-o imagine opusă. Cheia spectacolului este, fără îndoială, cuvîntul "mister". Într-o lume în care dezvăluirile şocante, expunerea completă, incriminarea imaginii publice sînt preocupări de căpătîi ale omului contemporan, Remember ne întoarce la rezervorul de autenticitate pe care îl impune păstrarea misterului. Din taina configurată de Mateiu I. Caragiale care ni-l poate modela pe Sir Aubrey de Vere în orice formă ar dori imaginaţia noastră, Răzvan Mazilu alege o ipostază legată de condiţia artistului. Sir Aubrey este mesagerul care îi arată "domnului M" misiunea artistică. Pentru acest moment al întîlnirii reale dintre cele două personaje este necesar un întreg proces alchimic la a cărui construcţie contribuie toate elementele spectacolului, de la creaţia video a lui Dionisis Christofilogiannis la sound design-ul semnat de Vlaicu Golcea, de la costume la decoruri, de la contrastele coregrafice concepute de Răzvan Mazilu pînă la interpretarea lui Ion Rizea, care îl tranformă pe "domnul M" într-un personaj care ne vorbeşte ca şi cum ne-ar cunoaşte personal pe fiecare dintre noi. Nu e deloc întîmplător faptul că Răzvan Mazilu a optat pentru creaţia lui Wagner ca suport muzical al spectacolului. Nietzsche vedea în muzica lui Wagner posibilitatea renaşterii spiritului tragediei greceşti căruia îi este specific jocul cu limita, discursul agonic pe care se fondează o nouă condiţie umană. Ca în Remember.