Dacă dandysmul a fost o istorie, amazoanele vor fi o poveste - interviu cu Adriana BABEŢI -

Publicat în Dilema Veche nr. 290 din 3 Sep 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Amintirile mă chinuiesc, ca să dau şi eu un citat cultural. Cum mă urmăreşte trecutul, exact cînd mă aştept mai puţin! Şi-mi scoate la iveală episoade pe care nu le reneg, dar de care mi-e o jenă cumplită. Chiar dacă numele meu e pomenit într-o companie excepţională, prozele pentru care am luat nu ştiu ce premiu erau în mod sigur îngrozitor de proaste. Pur şi simplu, nu-mi pot explica de ce şi, mai ales, cum am luat acel premiu. Dar de debutat am debutat mult mai devreme, la 15 ani, într-o publicaţie a elevilor din Timişoara, tot cu proză şi tot jalnică. Mă şi întreb de ce am perseverat să scriu (e drept, nu proză-proză, ci eseu, critică literară şi un fel de publicistică pe care recent am înghesuit-o selectiv între două coperte şi i-am spus Prozac. 101 pastile pentru bucurie). E ceva la graniţa prozei. Deocamdată, atîta pot. Cum e să "restaurezi" poveşti reale care frizează senzaţionalul? Cum să fie? Pînă la un punct, palpitant, iar după aceea, cu destul de multe riscuri. Sînt sigură că întrebarea se leagă de felul în care am tricotat la şase mîini, împreună cu Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş, romanul Femeia în roşu, nu? Dar am avut şi alte experienţe de genul ăsta, pe cont propriu sau în doi; e drept, nu în vreun roman, ci într-un fel de proze epistolare sau de tip jurnal care vor rămîne probabil pentru totdeauna în sertare. Partea lor de senzaţional stă în faptul că au pre-scris, ba chiar au prescris nişte vieţi, oricît de paranormal ar suna ce spun acum. Asta s-a întîmplat şi cu povestea femeii "în roşu" (sau mai exact în portocaliu, pentru că rochia pe care o purta în seara de pomină din vara lui 1934, cînd la cinematograful Biograph din Chicago l-a vîndut FBI-ului pe inamicul public al Americii, John Dillinger, nu era de fapt roşie-roşie). Subiectul ales de noi pentru roman a fost o poveste reală, un fel de mică bombă istorică. Misterioasa trădătoare a lui John Dillinger, Anna Sage, era o româncă din cîmpia Banatului, cu o viaţă incredibilă, care a murit asasinată la Timişoara în aprilie 1947. Am reconstituit " cu o documentare la sînge " tot ce s-a putut recupera şi am restaurat astfel o biografie. Senzaţionalul a apărut însă abia după încheierea cărţii, cînd mare parte dintre persoanele reale pe care noi le-am făcut personaje au sfîrşit tragic. Sigur, romanul a mai şi fabulat pe ici, pe colo. Dar fabulaţionările noastre, în fond, deducţii scriitoriceşti, s-au dovedit a fi mai apoi cea mai pură realitate. De pildă, faptul absolut senzaţional, că bărbatul ciuruit de FBI la Chigaco n-a fost de fapt John Dillinger. Filmul cu Johnny Depp în rolul lui Dillinger, film ce a rulat şi în România, nu ţine cont de acest adevăr. Cine ştie ce ni s-ar mai întîmpla dacă romanul ar fi tradus. Sau, Doamne apără, ecranizat! Cum a fost să scrieţi alături de Mircea Nedelciu şi de Mircea Mihăieş? A fost o imensă şansă şi o imensă bucurie, pentru că lucrul timp de trei săptămîni la cele peste 500 de pagini manuscrise a fost un joc superb între prieteni. Nu ne-am certat niciodată, n-am avut orgolii (deşi eram naturi total diferite), pentru că am făcut totul fără încrîncenare, din plăcere. În fiecare seară, după cîte 10 pagini bătute la maşină (băieţii, mai cu spor, eu, destul de chinuit), ni le corectam fără cruţare, tăiam, scriam pe margine cuvinte nu prea măgulitoare, cinam voioşi şi a doua zi ne puneam pe îndreptat tot ce nu plăcuse celorlalţi. A fost raiul pe pămînt ca experienţă de scris colectiv. Aţi mai porni la un astfel de drum? Sincer, nu ştiu. În tinereţe şi la maturitate munca în echipă m-a prins cu totul: am tradus în doi (cu Delia Şepeţean Vasiliu), am făcut antologii în doi (cu Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş), am lucrat în echipe de cercetare alcătuite din mulţi oameni, iar uneori chiar le-am coordonat. Dar de cîţiva ani am luat-o pe cont propriu. S-a întîmplat aşa şi prin natura profesiei, şi poate pentru că am dobîndit ceva mai multă încredere în mine. Însă roman nu ştiu dacă aş mai avea cum şi cu cine să scriu la şase mîini. Experienţa noastră de atunci, din 1986, a fost unică şi irepetabilă, cu atît mai mult cu cît Mircea Nedelciu nu mai e printre noi de zece ani. "Filfizoni, spilcuiţi, sclivisiţi" Dandysmul a trecut în mai toate zonele culturale " muzică, cinematografie, literatură... Credeţi că dandysmul, practicat ca modalitate de a gîndi şi simţi, de cultivare a minţii, poate deveni o materie şcolară? Da, pentru că ar fi " cred " extrem de atractiv pentru generaţiile tinere (am văzut asta în multe împrejurări şi m-am mirat, dar nu foarte tare), apoi pentru că ar fi un bun prilej de a vorbi despre eleganţă şi stil, trecînd prin toată cultura, într-o lume plină de prost gust şi mitocănie. Ar fi o soluţie de a-i cîştiga pe cei foarte tineri de partea bunului gust. Evident că, transformat în materie de tocit ca oricare alta, şi-ar pierde şi rostul, şi farmecul. Dar dacă ar apărea într-un context mai larg, ca un capitol dintr-o istorie a culturii concepută inteligent şi atractiv, ar fi valabil. Baudelaire spunea că "pentru dandy-ul perfect, strălucirea excesivă a hainelor, precum şi calitatea lor nu reprezintă decît un simbol al superiorităţii aristocrate a minţii". Ce a dus la golirea dandysmului de sensul său autentic şi l-a transformat în ceva frivol? În ziua de azi, a fi dandy nu e tocmai un compliment... Dar aşa a fost încă de la început, de cînd dandysmul a apărut ca fenomen istoric, consemnat şi recunoscut ca atare (deci de la începutul veacului al XIX-lea). Pentru marea majoritate, a fi dandy era aproape întotdeauna echivalent cu a fi frivol, agăţat doar de suprafaţa lucrurilor, de vestimentaţie, de pildă. Să ne amintim de cuvintele româneşti care îi desemnau pe aceşti bărbaţi acum 150, dar şi acum 50 de ani: filfizoni, spilcuiţi, sclivisiţi. Era mereu o distanţă încărcată de uimire iritată, dispreţuitoare între cei copleşiţi de gust comun, banalitate, conformism şi aceşti contestatari soft, plini de eleganţă. Alteori dandysmul a trecut în tabăra cinismului " dacă ne gîndim la G. Meredith, care punea egalitate între cinism şi dandysmul intelectual. A avut vreun rol negativ factorul feminin în această luptă a aparenţelor şi esenţialului? Cred că ar mai trebui să scriu o carte ca să pot răspunde complet acestei întrebări, din care aş scoate rapid epitetul "negativ" aşezat lîngă "rol". Da, felul în care un dandy se poziţionează în relaţia cu diferitele tipuri de feminitate (el însuşi avînd o marcată componentă feminină) a jucat un rol important în lupta cu pricina. Dar în cîteva capitole din cartea mea despre dandysm am insistat asupra faptului că nu operez niciodată cu judecăţi de valoare morală, atunci cînd descriu şi analizez acest fenomen. Deci nu dau bile albe sau negre unui rol. Expun lucrurile pur şi simplu, pentru că într-un studiu de asemenea factură cea mai corectă atitudine mi se pare obiectivitatea. Varianta feminină a unui dandy era o dandyess sau dandizette. Se ştiu mai puţine lucruri despre femeile dandy, decît despre bărbaţi. Există vreo explicaţie? Explicaţia e simplă: pentru majoritatea covîrşitoare a dandylogilor de ieri şi de azi, dandysmul e un fenomen strict masculin. Şi eu cred că aşa este, chiar dacă unele variante de feminitate (pe care unii, cam grăbiţi, le analoghează amazonismului) au ceva dandy. Dar numai parţial. Cum ar fi, de pildă, un anume tip de eleganţă vestimentară, aşa cum propunea o expoziţie extraordinară din 2008, intitulată "Dandysme 1808-2008, de la Barbey d’Aurevilly la Christian Dior", organizată şi deschisă la Muzeul Dior din Granville. Un prilej minunat pentru a celebra două personalităţi ale acestei regiuni din vestul Franţei, pe Barbey, autorul primului tratat despre dandysm, şi pe marele Dior. Ei, bine, cine trona pe toate cataloagele, afişele? Nimeni alta decît Giselle Bundchen, în chip de Doamna Dandy, de-o eleganţă uşor masculinizată. Voil

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.