Dacă aş fi fost compozitor... - despre muzica contemporană clasică

Andrei POGORILOWSKI
Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
Dacă aş fi fost compozitor      despre muzica contemporană clasică jpeg

Mi-am petrecut o bună parte a acestui an promovîndu-mi cartea de teorie muzicală The music of the Temporalists, publicată pe Amazon, în format Kindle, la sfîrşitul lui noiembrie 2011. Am intrat astfel în contact cu o mulţime de muzicieni, majoritatea profesori de teorie muzicală, dar şi compozitori (etno)muzicologi sau specialişti în improvizaţie. O minimă curtoazie mă obliga să aflu cîte ceva despre activitatea celor care îmi cumpăraseră cartea şi se învredniciseră să îmi scrie cîteva rînduri. Din acest motiv am ascultat, după o pauză de aproape treizeci de ani, foarte multă muzică contemporană şi am rămas uimit constatînd cum, cel puţin în percepţia mea inexpertă şi subiectivă, cele trei decenii de relâche (o întreagă generaţie!) nu păreau să fi schimbat nimic esenţial în paradigmele cunoscute ale muzicii care pe „vremea mea“ se chema „nouă“ sau „contemporană“ – acum fiind numită şi „alternativă“ sau „contemporană clasică“.

În lunile despre care vorbesc, am ascultat o mulţime de lucrări ce mi s-ar fi părut la fel de „contemporane“ în 1982, anul în care, dacă îmi aduc bine aminte, am mers pentru prima oară la un concert de muzică nouă. Mi-am spus că aşa ceva nu poate fi cu putinţă şi, într-o zi de septembrie, am început să caut pe YouTube, Vimeo şi SoundCloud creaţii recente ale compozitorilor listaţi pe site-ul „The living composers project“ – la întîmplare. După cîteva ore de audiţii fragmentate, rămăsesem la aceeaşi concluzie – muzica contemporană nu mai e contemporană. Nici o piesă lansată în ultimii cinci ani, dintre cele ascultate, nu mi-a creat impresia că nu aş fi putut-o asculta în anii ’80 cu sentimentul că aparţine acelei perioade. Dar, cum creaţia muzicală delimitează un domeniu în care sita care cerne valorile este împovorător de deasă, mi-am păstrat uluirea, dar am ajuns la concluzia că, sfătuit de cineva care se pricepe, cu siguranţă aş fi putut fi îndrumat către acei compozitori care ilustrează spiritul noului mileniu şi a căror muzică, de îmi va fi plăcut sau nu, nu aş fi putut-o plasa, sub nici un chip, cu trei decenii în urmă. Caz închis.

Apoi, cum paradoxul descris mai devreme nu îmi dădea pace, m-am gîndit ce aş fi făcut eu dacă destinul m-ar fi ajutat iar lenea nu m-ar fi împiedicat să devin unul dintre compozitorii acestor ani (în catalogul Classical Archives sînt listaţi în jur de 16.000). Habar n-am dacă „muzica mea“ din 2012 ar fi sunat asemănător cu lucrările proaspete pe care le ascultam la sfîrşitul copilăriei, dar cu siguranţă m-aş fi străduit să urmez cîteva idei – pe care aş vrea să le împărtăşesc în rîndurile care urmează.

În primul rînd, dacă aş fi compus pentru instrumentele clasice ale orchestrei (şi nu pentru mediile electronice/digitale), m-aş fi gîndit foarte serios dacă nişte instrumentişti şi-ar putea dori să îmi cînte muzica pentru propria plăcere – aşa cum, aproape zilnic, scotocesc eu prin raftul cu partituri şi îmi aleg ceva de citit sau de studiat la pian. Prea multe dintre creaţiile noi pentru pian solo pe care le-am ascultat în această toamnă mi-au insultat, pur şi simplu, bruma de cultură pianistică: par compuse numai pentru literatura care se poate ţese în jurul lor. Cea din urmă este adesea exagerat de consistentă, în vreme ce muzica în sine îţi lasă impresia că, de la Frescobaldi la Hindemith, compoziţiile pentru claviatură nu au ridicat nicicînd ştachete pe care noii compozitori să nu încerce să le depăşească.

Şi astfel am ajuns la dimensiunea sportiv-acrobatică a muzicii. Dacă aş fi fost compozitor, cred că m-ar fi preocupat intens să produc nişte structuri de sunete şi pulsaţii despre care să fiu convins că numai eu aş fi putut să le născocesc şi care – mai ales – să se apropie cît mai mult de hocus-pocus. Mi-aş fi dorit să echivalez cumva talentul lui Bach de a suprapune/juxtapune polifonic (în „Matthäus-Passion“), cu aparentă uşurinţă, două coruri mixte, arta lui Bruckner de a scrie mişcări de 25-30 de minute (e.g. „Adagio“ din Simfonia nr. 8) care să pară structural solide, ca un cub de pavaj. La fel: darul lui Alban Berg de a te iluziona că asculţi muzică tonală cînd în partitură numai aşa ceva nu există, al lui Prokofiev de a transforma pianul în instrument de percuţie, sau talentul lui Şostakovici şi al altor titani de a expanda un motiv compus din trei sunete în ample mişcări simfonice. Aşa cum de la un fotbalist talentat mă aştept să îl văd driblînd legiuni de fundaşi, făcînd foarfeci impecabile la doi metri deasupra solului sau dînd gol cu efect peste un zid de muntenegreni rămaşi cu gurile căscate – la fel, dacă aş fi fost compozitor, cu siguranţă mi-aş fi evaluat cu atenţie măsura în care sînt în stare să impresionez, şi cu astfel de trucuri şi tehnicalităţi.

În ultimul rînd, dacă aş fi fost bucătar, în nici un caz nu aş fi servit în restaurant lucruri care pur şi simplu nu sînt de mîncare. Sînt convins că există ingrediente care fac palatabil praful de cărămidă, talaşul sau frunza de oţetar, dar nu cred că aceasta este menirea artei culinare, cu toate că, în principiu, putem experimenta băgînd în gură orice – de la motorină la tocătură de nipluri. La fel, există în muzica pe care am „monitorizat-o“ în această toamnă incredibil de multe lucrări ale căror ingrediente, cred eu, pur şi simplu nu sînt pentru ascultare. Am petrecut o bună parte a anilor 1995-2008 adunînd informaţii pentru alcătuirea cărţii pomenite la începutul acestui articol şi am fost nevoit să citesc tot felul de studii de psihologie experimentală şi muzicologie cognitivă (unele pe cît de folositoare, pe atît de indigeste) care mi-au întărit convingerea că, într-adevăr, ca să ne placă, muzica trebuie să fie asemenea mîncării. Cu siguranţă, există gusturi care se formează în timp (acquired tastes), după cum există muzici alcătuite după nişte reţete care nu sînt pe placul prea multor oameni, dar – cum spuneam – în nici unul dintre cazuri „praful de cărămidă“ nu are ce căuta în farfurie.

Ţin minte că am citit în cartea lui Noel Malcom George Enescu – Viaţa şi muzica o mărturisire a maestrului care rejecta muzica serial-dodecafonică spunînd că menirea compozitorilor este să comunice „de la inimă la inimă“. Deşi nu cred deloc că muzica lui Schönberg, Webern sau Stravinski (cea de după după 1955) ar fi lipsită de suflet, am putut asculta în această toamnă destule lucrări despre care nu puteam spune nici măcar că pot comunica de la creier la creier. Poate nu ar fi rău ca viitorii compozitori să fie iniţiaţi în muzicologia cognitivă, aşa cum se întîmplă deja în cîteva mari centre universitare (McGill – Canada, University of Amsterdam – Music Cognition Group, Ghent University – Institute for Psychoacoustics and Electronic Music, Ohio State University – Cognitive and Systematic Musicology Laboratory sau University of Leeds). Ar afla astfel că, asemenea unui stomac (despre care ştim că nu poate digera orice), şi creierul uman este definit, printre altele, de propriile limite perceptual-cognitive, pe care compozitorii, dacă vor să le încalece, măcar să o facă în cunoştinţă de cauză. 

Andrei Pogorilowski este teoretician muzical şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Cartuşe, Editura Cartea Românească, 2012.

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Motanul-vedetă de pe Muntele Ceahlău. Portocală cutreieră cabanele la 2.000 metri altitudine. „E mai tare decât caprele negre“ FOTO
Portocală, un motan botezat de turiști cu acest nume după culoarea blănii, pare că-i la el acasă pe Muntele Ceahlău, fiind întâlnit prin preajma cabanelor.
image
Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”
Piața imobiliară dă semne de declin în București și în marile orașe ale țării. Pe lângă prețurile imense și problemele cauzate de lipsa finanțării bancare, cei care vor să-și cumpere un apartament riscă să se confrunte și cu o nouă problemă, greu de imaginat până de curând
image
Hagi „fierbe“: Ianis, amenințat cu excluderea de la Euro 2024! Declarațiile care nasc o situație explozivă
Selecționerul Edward Iordănescu e „mut“ după calificarea la Campionatul European. În schimb, tatăl său tocmai l-a băgat într-o situație delicată, nominalizând jucătorii care n-ar merita să fie la turneul final, date fiind situațiile lor actuale la echipele de club.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.