Cuvinte interzise
Cuvîntul „ţigan“ are o conotaţie depreciativă, peiorativă – susţin mai multe organizaţii care reprezintă etnia romă. Unele dintre ele au cerut Academiei să actualizeze în acest sens Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) şi condamnă folosirea cuvîntului „ţigan“ în discursul public. De fapt, e mai degrabă o chestiune culturală decît una strict lingvistică – ea trebuie tratată în cercul mai larg, mai încăpător al ştiinţelor umaniste, nu doar de către filologi.
Inaugurarea, la Berlin, a unui memorial al Holocaustului împotriva populaţiei sinti şi rome redeschide această veche controversă culturalo-lingvistică. Avem voie, măcar în contextul onorant comemorativ, să vorbim despre „ţigani“? Putem pronunţa acest cuvînt de vreme ce a căpătat, cu timpul, o rezonanţă injurioasă? – se întreabă Die Welt. Şi: „sînt victimele antiţigănismului naţional-socialist parte a Holocaustului, la fel cum au fost evreii?“ Interogaţii de acest tip au făcut ca înălţarea unui monument dedicat populaţiilor sinti şi rome lichidate de nazişti să dureze douăzeci de ani – căci atîţia au trecut de cînd guvernul federal a luat această hotărîre, menţionează cotidianul german. Vreme de două decenii s-a discutat despre ce se scrie şi ce nu se scrie pe monument, despre cum ar trebui să arate memorialul şi, mai ales, despre ce anume ar trebui să ne aducă aminte. Recenta inaugurare a memorialului de la Berlin a fost un prilej pentru istorici şi reprezentanţii etniei rome să critice politicile culturale ale Germaniei de pînă acum. Un editorial din Frankfurter Allgemeine Zeitung le aminteşte cititorilor că „e ruşinos pentru politicile memoriale germane faptul că de abia în 1982 s-a găsit un cancelar care să spună răspicat că moartea celor peste o sută de mii de ţigani în vremea naziştilor a fost urmarea unui genocid“, şi că „a mai fost nevoie de încă treizeci de ani pînă cînd acestor victime ale rasismului naţional-socialist să li se dedice un memorial“. Este sigur – scrie autorul articolului – că această întîrziere de neiertat se datorează discriminării în formă continuată.
Paradoxul e că nu a existat, de fapt, un dezacord la nivel politic pentru cinstirea acestor victime. A existat – tocmai din grija paroxistică de a nu discrimina – o polemică total aridă şi, pînă la urmă, inutilă, despre cuvintele ce ar trebui înscrise pe monument.
În limba germană, cuvîntul „Zigeuner“ desemnează atît o denumire generică a unei etnii (în care mai intră romii şi sinti), cît şi un grup etnic mai mic, o subdiviziune a populaţiei acestei etnii. Categoriile nu au fost definite foarte precis de antropologi & sociologi – motiv pentru care există şi atîtea confuzii. Romii săraci, provenind din Balcani, care au venit în valuri succesive în Germania de prin anii ’90, sînt „Zigeuner“ – sau, cel puţin, aşa le zic nemţii pe stradă, cu sau fără conotaţie peiorativă. Cuvîntul „de import“ (din limbajul instituţiilor europene) „Roma“ e folosit mai rar; printre altele şi pentru că nu prea poate fi declinat în limba germană. „Sinti“ e o populaţie mai veche, astăzi pe cale de dispariţie – aşa că termenul care o denumeşte aproape că nu e folosit în limbajul curent.
Proiectul memorialului este semnat de un artist israelian, Dani Karavan. Monumentul, situat la Tiergarten, în imediata vecinătate a Reichstag-ului, e un bazin circular cu apă, placat cu piatră cenuşie. În mijlocul acestui bazin e o insulă mobilă pe care se găseşte o floare. În fiecare zi, insula se scufundă în adîncuri şi reapare, purtînd în locul florii ofilite de ieri o floare proaspătă. Adîncurile cenuşii ale bazinului simbolizează istoria neagră a nazismului, floarea reprezintă ciclul vieţii şi al morţii – o metaforă reuşită care ţine loc de orice discurs politic. Pe marginea bazinului e gravat un poem de Santino Spinelli, cantautor de origine romă: „Eingefallenes Gesicht / erloschene Augen / kalte Lippen / Stille / ein zerrissenes Herz / ohne Atem / ohne Worte / keine Tränen.“ (Chipul încremenit / ochii stinşi / buzele reci / linişte / o inimă zdrobită / fără suflare / fără cuvinte / fără lacrimi“. Bine, măcar, că oamenii politici fără cuvinte au găsit forţa să construiască acest memorial.
