„Cu toţii sîntem în situaţia să luptăm pentru literatură“ – interviu cu Antje CONTIUS, directoarea TRADUKI

Reţeaua TRADUKI împlineşte 10 ani. A început ca un program de finanţare a traducerilor între ţările de limbă germană şi ţările Europei de Sud-Est şi a devenit o reţea de cooperare europeană care acordă rezidenţe pentru scriitori şi traducători şi organizează întîlniri între actorii literari din ţările în care activează, între care şi România. Directoarea TRADUKI, Antje Contius, a fost recent la Bucureşti pentru a marca această aniversare.

Cum a început povestea TRADUKI?

Totul a început în 2008, cînd cîţiva parteneri ne-am adunat şi ne-am hotărît să sprijinim traducerile din Europa de Sud Est în germană, din germană înspre Europa de Sud-Est şi între ţările din Europa de Sud-Est. Partenerii sînt Ministerul de Externe german, Institutul Goethe, Ministerul de Externe austriac, KulturKontakt, ProHelvetia şi fundaţia iniţiatoare, S. Fischer. Practic, toţi actorii importanţi din cele trei ţări de limbă germană.

De unde interesul în Germania pentru literatura care se scrie în Estul Europei?

Vorbim de spaţiul de limbă germană, adică Germania, Austria şi Elveţia, şi fiecare din aceste ţări are relaţii de tradiţie cu literatura est-europeană. De aceea ne-am adunat. Austria are un interes care datează, după cum bine ştim, de mult timp, pentru zona fostei Iugoslavii. La fel şi Germania. Împreună cu Elveţia, cu toţii urmărim de ani de zile ce se întîmplă în această parte a Europei.

Cum funcţionează programele TRADUKI?

Iniţial a fost un program de sprijinire a traducerilor. Editurile sînt cele care aplică pentru finanţare. Deci este un proiect care nu propune, ci primeşte cereri din partea editurilor din acest spaţiu. Traducerile se fac din germană în limbile sud est europene ale spaţiului TRADUKI, din limbile sud-est europene în germană şi între aceste limbi cuprinse în spaţiul TRADUKI. Există de două ori pe an sesiuni de jurizare, în primăvară şi la sfîrşitul anului, şi ce e specific sistemului nostru este că din fiecare ţară vine un delegat, pe principiul one partner, one vote. Nimeni nu are o greutate mai mare decît ceilalţi în sistemul de votare. Se adună aceste cereri de finanţare şi în cele două sesiuni anuale se hotărăsc traducerile. Pe lîngă sesiunile de jurizare, avem proiecte legate de traducere, avem nouă rezidenţe pentru traducători, în nouă oraşe din acest spaţiu pe care-l acoperim. Sperăm să avem, în sfîrşit, şi în România posibilitatea să oferim o rezidenţă. Şi mai sînt şi alte evenimente pe care le organizăm în tot decursul anului.

De ce este nevoie ca instituţii private să finanţeze traduceri?

Fundaţia S. Fischer a mobilizat parteneri pentru acest proiect, dar, în afară de noi, de TRADUKI, şi Tîrgul de Carte de la Leipzig, toţi ceilalţi sînt, cum spuneam, instituţii de stat, precum ministerele de Externe, Institutul Goethe sau KulturKontact. Deci trei sferturi dintre finanţatori sînt totuşi instituţii de stat. Ce n am putut să prevedem şi, din fericire, s-a întîmplat este că pe parcurs am cîştigat parteneri din ţările pe care le-am arondat, parteneri de stat, cum ar fi Ministerul Culturii din România, Ministerul Culturii din Slovenia şi alte instituţii care se ocupă de carte. Şi amestecul acesta de instituţii private şi instituţii de stat ne dă o flexibilitate care e partea cea mai bună în sistemul nostru de funcţionare.

Ce impact au avut programele TRADUKI în ţările unde funcţionează?

La început, în primii doi ani, a fost vorba doar de cele trei ţări de limbă germană. Dar foarte repede am avut prima reacţie din afara spaţiului de limbă germană, din Slovenia. Şeful agenţiei de carte de acolo ne-a întrebat cum ar fi dacă şi ei ar intra în reţeaua noastră ca parteneri ne-germani. Şi acest domn ne-a spus că voia să intre în reţeaua noastră fiindcă, fireşte, voia să promoveze scriitori sloveni pe piaţa germană, dar mi aduc aminte că argumentul lui cel mai puternic a fost că vrea ca literatura slovenă să fie cunoscută în Estul Europei şi, ca exemplu, a spus că ar vrea ca literatura română să fie cunoscută în Slovenia, iar în România să se cunoască literatura slovenă. Există între timp şi o tentă politică în reţeaua noastră, care a apărut în mod firesc, pentru că am reuşit să conectăm toate aceste ţări care pur şi simplu nu se cunoşteau între ele şi noi le-am pus faţă-n faţă.

Ce se ştie în Germania despre literaturile din Sud-Estul Europei?

Pînă am apărut noi se ştiau, desigur, anumite lucruri despre literatura din Europa de Sud-Est, mai ales despre cea din ţările fostei Iugoslavii, se ştia cîte ceva şi despre literatura română, dar se ştia mult mai mult în sens invers, adică toate aceste ţări din Estul Europei erau deja destul de conectate la literatura de limbă germană. Era, deci, un dezechilibru, şi tocmai asta ne-am propus: să echilibrăm balanţa, să ducem autori din Est. Ca exemplu recent menţionez prezenţa României la Tîrgul de Carte de la Leipzig din primăvara asta, prezenţă care a însemnat foarte mult.

TRADUKI colaborează cu Tîrgul de Carte de la Leipzig, unde România a fost anul acesta invitata de onoare. Ce ecouri a avut în Germania acest eveniment? A crescut interesul acolo pentru literatura de aici?

Cunosc Tîrgul de Carte de la Leipzig foarte bine, de 25 de ani, şi pot să spun că ce s-a întîmplat anul ăsta a avut un ecou mediatic fără precedent, mai ales că înainte de derularea propriu-zisă a tîrgului deja se scrisese foarte mult. Apoi au urmat recenzii ale cărţilor apărute, ale traducerilor din autorii români, recenzii foarte multe şi foarte elogioase. Drept urmare, librăriile au devenit interesate în achiziţionarea titlurilor şi la noi, în reţea, au apărut cereri de subvenţionare a traducerilor din literatura română în germană, deja au depus edituri din cele trei ţări de limbă germană. Deci este o reuşită şi se întrevede pentru viitor păstrarea acestui interes.

Care a fost cel mai mare succes TRADUKI în aceşti zece ani?

Răspund foarte personal, pentru că îmi amintesc că proiectul fusese stabilit să se deruleze pe o perioadă de trei ani şi ăsta mi se pare succesul nostru de bază: sîntem acum 17 parteneri din 11 ţări care lucrăm împreună. Există un spirit comun, în ciuda ambiţiilor foarte diferite, a intereselor foarte diferite. Deci existăm şi funcţionăm mult după data pe care ne o propuseserăm iniţial.

Care sînt cele mai mari dificultăţi cu care v-aţi confruntat?

N-aş folosi cuvîntul „dificultate“. Aş zice că este o provocare şi rămîne provocarea noastră cea mai mare să aducem mai multe voci literare din Estul Europei în spaţiul de limbă germană, fiindcă nu sînt suficiente. De exemplu, Albania este încă o terra incognita, în ciuda eforturilor. La asta mai lucrăm.

Cum pot deveni literaturile din zonele marginale ale Europei mai vizibile, mai importante pe piaţa mare de carte?

În condiţiile actuale, cînd pierdem cititori – în Germania s-au pierdut în ultimii ani 7,5 milioane de cititori, deci este o piaţă centrală şi tot e afectată –, aş spune că, în general, cu toţii sîntem în situaţia să luptăm pentru literatură. Iar relaţia margine-centru am învăţat, de cînd eram în Finlanda, să o privesc mult mai relativ, uneori marginea şi centrul se apropie foarte mult. Aşa că noi, cei din reţeaua TRADUKI, sîntem optimişti, îi aşteptăm şi îi sprijinim pe editorii şi pe traducătorii din Europa de Est care sînt curajoşi şi care înţeleg această provocare, îi aşteptăm, îi sprijinim şi îi aducem spre centru.

Ce v-aţi propus iniţial prin TRADUKI şi ce vă propuneţi acum, la zece ani de la înfiinţare?

Sîntem acum într-o fază interesantă, ce e important este că existăm. Şi provocarea noastră de-acum este să ne consolidăm pe toate planurile pe care activăm, să sprijinim traduceri bune, de calitate, să facem evenimente care să le promoveze, să oferim aceste rezidenţe de creaţie, să consolidăm reţeaua. În ceea ce priveşte conţinutul cărţilor, în ultimii doi-trei ani am observat cereri din partea editurilor de a traduce literatură pentru copii şi tineri, e un semnal de care vom ţine seama. Există interes asupra lumii tinerilor din ţările sud-est europene. Un alt accent pe care vrem să-l punem este pe cărţile de specialitate, pe zonele de istorie, sociologie, de evoluţie a societăţii şi, fireşte, în zona politicului.

a consemnat Adela GRECEANU