Corpul, construct cultural
Un act artistic din sfera dansului primea statutul de creaţie coregrafică numai dacă în cadrul lui se manifesta o motricitate accentuată. Non-mişcarea, aferentă şi unor canoane estetice străine dansului academic, nu putea intra într-un registru coregrafic autentic. Odată cu schimbarea canoanelor estetice în dans, odată cu pătrunderea pe terenul artei coregrafice a interogaţiilor generate de paradigme antropologice, sociologice sau psihologice, discursul coregrafic începe să se poarte în jurul corpului, înţeles nu ca realitate fizică imediată, ci ca un construct cultural. Modul în care un individ se raportează la propria realitate corporală va avea ecouri în structura lui identitară, eul său va fi inevitabil modelat de această relaţie. Prin extrapolare, acelaşi lucru se petrece şi la nivelul comunităţilor. Corpul, aşa cum este el constituit în imaginarul colectiv, va fi, astfel, şi un factor esenţial în construcţia identităţii unei comunităţi. Conceptul identităţii a fost supus interogaţiei prin diverse modalităţi coregrafice: identitatea ancorată în spaţiul public, configurat în conformitate cu anumite convenţii (Mister K, coregrafie şi interpretare Osman Kassen Khelili, Franţa); identitatea văzută prin prisma istoriei personale, în încercarea de a şterge graniţa dintre factorul alienat, individul, şi cel care alienează, spaţiul public (Retrospective Exhibitionist, coregrafie şi interpretare Miguel Gutierrez, SUA, Sad Sam, coregrafia şi interpretarea Matija Ferlin, Croaţia); identitatea elaborată prin raportarea la celălalt, asimilat, paradoxal, prin modalităţi ce intră în registrul vizualului şi identitatea construită prin relaţionarea cu celălalt ca realitate kinestezică (Good News, coregrafia şi interpretarea Triin Reeman şi Silver Elvest, Estonia; Couple-like, coregrafia şi interpretarea Keren Levi şi Ugo Dehaes, Olanda); identitatea construită în funcţie de contextul istoric al României de azi (B 26 Dans, coregrafia şi interpretarea Andreea Novac); identitatea ca regîndire a prezenţei manifestată prin tensiunea dintre iluzie şi concret (Show, coregrafia Alexandra Pirici, interpretarea Mădălina Dan); identitatea fixată în spaţiul memoriei ca loc de reconstrucţie (No Memories, coregrafia şi interpretarea Ana Cătălina Gubandru); identitatea ipostaziată prin regîndirea statutului spectatorului, atît prin prisma participării la actul artistic, cît şi prin interogarea corpului ca substanţă onirică (dreams.land, coregrafia Cosmin Manolescu, interpretarea Camille Mutel şi Litsa Kiousi). Avînd în vedere importanţa pe care corpul o are atît pentru constituirea identităţii, individuale sau de grup, cît şi pentru arta dansului, tema aleasă pentru recent încheiata ediţie a Explore Dance Festival a fost una dintre cele mai fericite.
