Contactul dintre noi şi tăcere*
Ne-am readunat, în ’90, patru prieteni, trei de aici şi unul care plecase de mult. Era întîia vară liberă şi la exterior (interior am fost liberi mereu) şi ne-am gîndit să asociem întîlnirea noastră de atunci cu libertatea dimprejur. Iar pentru asta, scrisul ni s-a părut că ar putea fi calea. Am scris aşadar împreună un fel de poem cvadrivocal, care a apărut, aproape imediat, într-un număr al revistei Contrapunct, din 27 iulie 1990. Îl readuc la vedere în acest august, cînd poezia lui Gellu Naum împlineşte o sută de ani. (D. S.)
(Sebastian Reichmann)
Această nouă vindecare în umbra cernelii distante în căutarea blocului compact de beton
al noii zile al fiecărei zile la numărătoare
descoperindu-se ea însăşi şi mirată
într-o mlaştină de cuvinte
ţesătură pe porii Adevăratului Vînător
Şi deschis: nu doar poetizarea contradicţiei
apăsarea pe una dintre pedale
totuşi în linişte nu vom găsi decît cutii de linişte goale
şi în pace doar pace uzată
preţul unei victorii imediate
este aproape o plată ruşinoasă prietene
(Gheorghe Rasovszky)
La hotarele acestei lumi acolo unde terra este mai subţire
un cîine face piruete exact ca-n filme
se crede în praful arenei şi gloria îi colorează saliva cu firişoare de sînge cald
Luna împrumută locurilor culoarea nedefinită a Regnului Fanatic
(un fel de stare de asediu sfidează treptat mareele pulsului)
(Dan Stanciu)
Eram aici Cu o noapte în urmă poate nu m-ar fi prins rapida aia de guler Să-mi ceară ceva negrăit de negru o smulgere din sinea mea mirată de apelurile dulci ale sirenelor cu foc continuu Ploua cu lopata M-am înfăşurat în trepte şi mi-am zis
(aş dori să laud un pic felul în care cauzele aparent cele mai condamnate la o sufocare lentă în miasmele egalităţii fac să ţîşnească din cîteva frunţi un entuziasm durabil Asta în vreme ce baza şi vîrful piramidelor împrăştiate de horcăitul Ălor Mari pe nişte hărţi murdare sînt la fel de corect erodate)
Apoi mă rezem de voi şi mestec zidul
(Gellu Naum)
Vorbesc fireşte ca o piatră sau ca o plantă oarecare
despre legături pierdute şi (pentru cîtă vreme)
uşor active încă
în plus mai pot să spun că m-am pierdut eu însumi
fără un ban în buzunar pe un aeroport cînd Nana
sora celor mai mici maimuţe mi-a fost trimes prin
mesagerul ei ţigări şi băuturi răcoritoare precum
şi cheia unei camere pentru odihnă
iar în dezordinea familiară unde privirile mărturiseau
acorduri fie şi iluzorii
abia dacă avea vreo importanţă amintirea numelui
Comana, 7 iulie 1990
* Acest text nu are o istorie şi, cu atît mai puţin, o geografie: s-a ivit dincolo de pragul unde se oprise uzuala comunicare verbală. Este fotografia a patru prieteni în clipa cînd tac. Mai precis, vedem într-un gest ca acesta una dintre concretizările speranţei într-o minune pe care o putem face să devină a fiecărei zile.
