Cîteva clarificări
Doresc să răspund la articolul Simonei Sora, intitulat Drame à la Bibliothèque Française, publicat în revista dumneavoastră în 26 iulie, aducînd la cunoştinţa prietenilor şi publicului Institutului Francez cîteva clarificări, pentru a corecta în acest fel unele inexactităţi, sau mai curînd aproximaţii, ale autoarei, în ceea ce priveşte Biblioteca Institutului Francez. În nici un caz nu se pune problema reconsiderării sau a distrugerii unui instrument care şi-a dovedit calităţile şi a făcut fericirea intelectuală a mai multor generaţii, inclusiv în timpul anilor grei de oprimare comunistă. Încă şi mai puţin de a distruge cărţile, cum a fost cazul în timpul dramei comunismului… Fondul actual al mediatecii este unic în Europa, şi nu vom distruge astăzi ceea ce am reuşit să colecţionăm de-a lungul anilor, constituind, o repet, o bijuterie a mediatecilor în Europa Centrală şi Orientală. Cei pasionaţi de literatura franceză şi francofonă vor putea totdeauna să vină şi să ia cărţi sau să le consulte pe loc. Dar, din cînd în cînd, este necesară o „triere“ (operaţie normală şi obligatorie într-o bibliotecă care nu are ca misiune conservarea şi este destinată publicului) şi criteriile alese au fost: circulaţia documentului, aspectul său fizic şi dublurile. Operaţia de triere ajută deseori la mai buna punere în valoare a colecţiilor existente sau la reînnoirea lor. În fine, trebuie eliminate anumite documente, pentru a putea face loc noilor achiziţii. În articolul său, Simona Sora pare a fi prizoniera unui concept de bibliotecă astăzi depăşit. Astăzi este necesar să modernizăm acest instrument şi să trecem de la biblioteca de odinioară la o nouă logică, cea a mediatecii şi a centrului de resurse despre Franţa contemporană, capabilă să atragă noi categorii de public şi să facă ţara noastră şi mai atractivă. Şi nu am putea primi această provocare rămînînd ascunşi la etajul doi; ca atare, am decis transferul mediatecii la parter.
O mediatecă nu trebuie confundată cu o bibliotecă de depozitare care ar avea ca vocaţie primirea şi stocarea tuturor cărţilor şi a tuturor cunoştinţelor în franceză. Ea trebuie să evolueze în propunerile sale, în relaţiile sale cu cititorii şi să ţină cont de progresele tehnologice şi culturale.
Unul din semnele de vitalitate ale unei mediateci îl reprezintă nu numărul de volume, ci circulaţia cărţilor sale, numărul de noutăţi şi rata sa de „triere“. Cifra citată este finalmente modestă în condiţii de biblioteconomie normală. Mediateca Institutului Francez rămîne prima mediatecă din reţeaua culturală franceză din Europa, şi se pregăteşte pentru evoluţiile din lumea contemporană. Deja ne-am angajat în postarea online a catalogului ansamblului mediatecilor franceze din Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul creării, de la 1 ianuarie, a noului Institut Francez din România. Între aceste instituţii funcţionează un sistem de împrumut. Pregătim un sistem de consultare al presei pe „tablete“ şi, în final, un acces pentru resurse informatice franceze online, pornind de la o înscriere la serviciile Institutului Francez. Transformările s-au desfăşurat sub îndrumarea unui expert francez în domeniul mediatecilor din lume, dar şi cu o estimare asupra mizelor viitoare.
Ceea ce motivează evoluţiile Institutului este preocuparea faţă de public, perceput nu ca un client, ci ca un utilizator. Consolidarea colecţiilor, începînd cu 2010 – înainte de asta cărţile erau separate de discuri şi de filme, biblioteca pedagogică ocupa un spaţiu distinct –, apoi mutarea mediatecii pentru a permite un acces direct, conectat la celelalte servicii şi echipamente ale Institutului merg în acest sens.
Articolul, care se concentrează pe un element al dispozitivului, pare a uita de amploarea ofertei şi a serviciilor pe care IFR le propune publicului român. Mediateca este de acum înainte legată fizic de Sala „Elvira Popesco“, care a fost integral renovată şi dispune de un echipament informatic modern. Cititorii, care sînt şi spectatori, îşi pot completa experienţa cu ajutorul a diferite suporturi şi echipamente. Cei care învaţă limba franceză pot, între două cursuri, să citească – şi odată redeschiderea parţială terminată (articolul omite să precizeze că transformarea este în curs de desfăşurare, pentru o redeschidere de cîteva zile înainte de vacanţa de vară), atrium-ul Institutului va constitui fără îndoială una din cele mai frumoase săli de lectură din Bucureşti.
Institutul Francez, asemenea Bucureştiului, este un organism viu, în mişcare, care nu întoarce spatele modernităţii, ci integrează schimbările din lume şi nevoile tuturor categoriilor de public. O nouă instituţie există de la 1 ianuarie 2012: este Institutul Francez din România, care posedă astăzi patru direcţii regionale la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, cu competenţe pe ansamblul regiunilor. Acest nou Institut are competenţe extinse şi trebuie să se doteze cu noi instrumente de prim rang, printre care o nouă mediatecă şi un portal informatic. În ceea ce priveşte mutarea şi transferul mediatecii la parter, pot înţelege o anume nostalgie, poate chiar o anume decepţie a publicului care era obişnuit cu etajul doi al clădirii. De fapt, această mutare, pe care noi am dorit-o, reprezintă un plus pentru acest public. Lucrările sînt în curs şi mai este mult de făcut. Reparaţiile din noul local, crearea unor spaţii agreabile pentru lectură (care lipsesc pentru moment, sînt de acord), renovarea mobilierului, punerea la zi a colecţiilor şi formarea personalului sub îndrumarea unor specialişti vor participa la această valorizare. Fără a uita de instalarea de servicii informatice şi de proiectul de împrumut numeric. Bucureştiul s-a schimbat enorm faţă de perioada comunistă. El se dezvoltă cu viteză şi oferă astăzi o faţă comercială şi arhitecturală de vîrf. Va trebui să avem grijă să propunem o formulă inovatoare şi ambiţioasă nu numai pentru mediatecă, dar şi pentru cursuri şi pentru activităţile noii instituţii şi a direcţiilor sale regionale. Este o provocare la care trebuie să răspundem cît mai repede, dacă vrem să rămînem competitivi.
Stanislas Pierret este Consilier de cooperare al Ambasadei Franţei şi Director al Institutului Francez din România.
Răspunsul Simonei Sora
Ce înseamnă, domnule Pierret, un concept de bibliotecă depășit? Un spațiu suficient de aerisit, dar și destul de izolat ca să poți citi liniștit, fără să te simți în mijlocul Bulevardului Dacia? O zonă organizată de oameni care citesc (sau au citit) la rîndul lor cărțile pe care le împrumută altora? Un corp comun pe care nu-l poți amputa (tria, cum ziceți) după criterii strict pragmatice? Dacă asta înseamnă, atunci recunosc, am rămas "prizoniera unui concept de bibliotecă, astăzi depășit", poate de asta mi-a și plăcut noul sediu al Bibliotecii Naționale a Franței proiectat de D. Perrault. Altfel, citesc, vă asigur, la fel ca tinerii dvs. cursanți, pe orice suport, în orice poziție și în cam orice mijloc de transport.
