Cînd taurul violet vine la palat
Artistul timişorean Gheorghe Fikl vine pentru a doua oară în Bucureşti, după ce, în februarie anul acesta, a avut o expoziţie numită "Boi şi candelabre" la Galeria Posibilă. Noul proiect se numeşte XL, este organizat tot de Galeria Posibilă - de data aceasta în colaborare cu Librăria Cărtureşti - şi poate fi vizitat pînă în 20 decembrie. În ceainăria de la Cărtureşti, cinci tablouri imense domină peisajul şi, împreună cu aromele sofisticate ale ceaiurilor şi cu muzica lentă, compun o lume aproape poetică. Ce puteam să fac într-o dimineaţă de sîmbătă decît să mă aşez cuminte la o masă, să beau un ceai cu ghimbir, cardamon şi lapte şi să mă uit, la propriu, pe pereţi. Cu această ocazie aş vrea să subliniez, în dezacordul oamenilor cu picioarele pe pămînt, că uitatul pe pereţi poate fi o activitate complexă, revelatorie chiar, în nici un caz inutilă, şi care implică un efort mai mare decît ne-am aştepta. Depinde doar de pereţi. Căci, pe pereţii unde mă uitam eu, se aflau cinci tablouri ce te trimiteau în lumea asocierilor stranii sau a unei "iraţionalităţi concrete", cum ar spune DalÃ. Tablourile cu pricina se numeau: "Taur violet", "Taur negru", "Femeia cu dantelă", "Cîine cu aripă" şi "Taur XL" şi aparţineau pictorului suprarealist Gheorghe Fikl. În al doilea manifest suprarealist, André Breton vorbeşte de punctul unde contrariile se întîlnesc şi se reconciliază. Tablourile lui Fikl sînt juxtapunerea unor lumi diferite, un colaj al contrariilor care se conciliază şi unde ansamblul iraţional, de factură onirică, este dat tocmai de această suprapunere de lucruri aparţinînd unor regimuri diferite. Ele tratează realitatea după o logică a visului, creînd o coerenţă aparentă, a cărei stranietate vine tocmai din provocarea realului şi împingerea sa către limită. Asocierile contrastante între decorurile somptuoase şi vitalismul lumii animale creează exact spaţiul intermediar unde opoziţiile se anulează. Impresia de grandios, de lux, de dominare estetică şi de eleganţă impunătoare este dată atît de dimensiunile tablourilor, cît şi de aparenta lor clasicitate, prin tonurile închise şi puternice şi prin reprezentarea unor fiinţe (tauri, cîine, femeie) care, în context, devin fabuloase. Tensiunea generată de alăturarea subiectivă a unui taur violet cu un decor fastuos de palat sau a unui cîine cu o aripă plutind neverosimil în faţa sa revelează o dimensiune necunoscută a ceea ce percepem ca fiind real. Interesantă este şi metoda folosită de Gheorghe Fikl pentru a realiza tablourile. Schiţele sînt create iniţial pe computer, acolo unde se nasc asocierile, ideile, formele transpuse ulterior în pictură. Negăsind un catalog al expoziţiei, o broşură sau un pliant cu informaţii, am citit într-un elegant caiet mov, scrise cu pix alb, cîteva dintre părerile privitorilor. Sper că mi se va ierta indiscreţia de a cita, în încheiere, două dintre ele: "Dacă efectul trebuia să fie izbitor, atunci reuşita e maximă, dacă efectul trebuia să fie forţa, din nou reuşita este maximă". Peisaje care amintesc - scrie altcineva în caietul mov -, de Toamna patriarhului, cînd animalele cuceresc palatul...
