„Cînd ai baza unei culturi de bună calitate, toată lumea va trăi mai bine“ – interviu cu dirijorul Cristian LUPEȘ

Publicat în Dilema Veche nr. 789 din 4-10 aprilie 2019
„Cînd ai baza unei culturi de bună calitate, toată lumea va trăi mai bine“ – interviu cu dirijorul Cristian LUPEȘ jpeg

Facem un sacrilegiu dacă vorbim, azi, în acest context social românesc, inflamat din toate direcțiile la nivel politic, despre educația muzicală?

Ar trebui să vorbim despre educație, ca ramură a culturii, dar termenul „cultură“ îl definim confuz. Cultura echivalează cu gradul de cunoaștere a unui domeniu artistic, economic sau politic, accesul la nivelul superior arborescenței domeniilor sociale prin fuziunea informațiilor pe care le acumulăm din școală, mediu social în urma politicilor culturale amputate la noi – cum observă Ioana Tamaș si Raluca Pop, al căror discurs mă mobilizează. De ce ne „cultivăm“ în sala de clasă, dacă în afara ei trăiesc în showbiz? Ne raportăm la emisiunile TV, care caută talente muzicale cu jurați care nu știu nici măcar notele.

Profesorii au o misiune ingrată, muzica, desenul și sportul fiind considerate materii „minore“ la care elevii „trebuie“ să aibă note mari, ignorîndu-se faptul că muzica sprijină dezvoltarea proceselor cognitive logice. Teoriile abstracte, servite copiilor, îi îndepărtează de la esență: muzica e un fenomen emoțional în primă fază și, gradual, se încarcă estetic și intelectual.

În afara școlii, lucrurile stau și mai rău. Nu toți părinții își duc copiii la spectacole, motiv pentru care ar trebui să existe proiecte care să faciliteze accesul la artă, dincolo de comercial. Din păcate, autoritățile locale preferă să investească cei 2% (obligatoriu de investit în cultură) în Festivalul berii, al verii, al… pierderii vremii, servindu-ne o tavă unsuroasă de mititei, manele, bere, pseudo-folclor sovietic și mult fum. Banul public e investit cu seninătate și senilitate în show-urile indivizilor care vînd bilete la kitsch-uri de Crăciun la Sala Palatului. Managerii de instituții publice consideră că activitățile educaționale sînt obligatorii, dar de mîna a doua. Imaginăm masa copiilor pregătită din resturi, doar adulții avînd dreptul la gastronomii sofisticate. În paralel, organizațiile culturale din Europa și SUA investesc în spectacole de calitate pentru copii, înțelegînd că astfel îi vor avea plătitori de bilete peste cîțiva ani.

Acum cîțiva ani ați avut inițiativa creării unei stagiuni culturale la Onești. Ce s-a întîmplat?

Cred în rolul misionar al artistului. Onești, orășelul copilăriei mele, care mai demult beneficia de concertele filarmonicii din Bacău și de piese de teatru din București, după Revoluție a trecut printr-o secetă culturală înfiorătoare și acum cîțiva ani m-am hotărît să intervin. Am înființat, împreună cu primarul de atunci, o stagiune culturală cu spectacole lunare alternative, într-o lună un spectacol de teatru, în alta un concert. Setea de cultură era atît de mare, încît cele 300 de bilete se vindeau în zece minute și proiectul se autosusținea. Din păcate, ulterior, autoritățile s-au vrut și manageri culturali, hotărînd să selecteze spectacolele invitate, oferind fără analiză manifestări „facile“ – biletele nu s-au mai vîndut. A fost un experiment social reușit care contrazicea ideea că publicul cere spectacol fără valoare artistică. Publicul a hotărît să nu participe la acest gen de spectacole în care se întîmpla, de fapt, ce vedeau, zilnic, la televizor. „Misionarul“ cultural trebuie să reușească să ofere o fracție calitativă în plus decît cererea publicului. Acest management are nevoie de analiză, selecții, previzionări, toate posibile dacă investim timp și experiență. Ciclicitatea evenimentelor culturale este la fel de necesară ca obiceiul lecturii.

Dar e mai facil să faci bani vînzînd un produs mai slab calitativ…

Strategia pe termen scurt implică doar zona cîștigului personal, ignorînd exteriorul propriei bule, fiind lipsită de consistență și plină de compromisuri. Nu susțin teoria artistului sărac, dar profunzimea are nevoie de timp de coacere și maturizare. România cu aspirații europene nu-și recunoaște lacunele sau lipsa de exercițiu, a muncii susținute și, mai ales, a ordinii și disciplinei. Ne legănăm, spasmodic, între iluzoriile concepte educaționale nordice și nevoia de lider autoritar. Sperăm să ajungem din urmă Occidentul, dar puțini înțeleg că, odată ce l-am ajuns, munca va continua, ca să putem rămîne în joc. Dar ne ferim cu succes de acest pericol.

Sînteți, de altfel, un artist care împinge limitele, care iese din zona de confort – mă refer, aici, și la spectacolul dvs., Planetele.

Cred că actul cultural se bazează pe binomul antinomic: creație confirmată și experiment-risc. Cum atragi publicul către experiment? Planetele a fost o astfel de tentativă. Alături de Vlad Zografi, care a scris scenariul pentru Suita simfonică „Planetele“ de Gustav Holst, și de Marcel Iureș, care l-a interpretat, a fost un experiment reușit. Am generat un fenomen teatralo-simfonico-cinematografic, din nevoia de a prezenta publicului larg orchestra, acest mecanism uman în care relaționează diferite grupe de muzicieni prin omofonia sau polifonia vocilor, a planurilor sonore, a strategiei comune.

Acest misionarism despre care vorbiți a dat roade, și mă refer, din nou, la inițiativa stagiunii culturale pe care ați avut-o, acum cîțiva ani, la Onești. Care au fost ecourile?

Ana Arhip, o elevă din Onești, a mobilizat un grup de 300 de elevi din oraș, care au semnat o petiție cerînd Primăriei noi concerte simfonice în orașul lor. Acesta este un exemplu de rezultat al educației muzicale nonformale, care nu formează doar gustul, ci și reperele identitare culturale. Ulterior petiției, am ajuns la Onești cu turneul meu „100 x Enescu“, iar o parte dintre acei tineri au venit la concert însoțiți de noi „adepți“ care asistau la primul concert live – în timpul audiției Octuorului lui Enescu au lăcrimat, emoționați. Imaginați-vă standardul de concert cu care pleacă ei mai departe!

Vorbind despre repere, cît se mizează azi, în România, pe muzica contemporană?

Fenomenul contemporan în România are deocamdată înfățișarea unui balaur cu mai multe capete: muzică, teatru, dans, arte vizuale, literatură etc. O parte s-a coafat și pieptănat în timp. Teatrul și dansul au beneficiat de tratamente cosmetice reușite mai ales în București. Dar artele vizuale (cu exceptia vernisajelor pișcotărești) și muzica (fără excepție) rămîn înfricoșătoare. Oare de unde acest gust conservator? Din educație, din anchilozarea comunistă a învățămîntului vocațional? Afișul turneului „100 x Enescu“ îl înfățișează pe Enescu la 19 ani, cu ochelari de soare, în blugi și tricou imprimat. A fost expus pe net și la zece săli de concert din țară, inclusiv la Palatul Cotroceni. Singura instituție care nu a acceptat acest manifest conceptual, care-l scotea pe Enescu de pe bancnota de 5 lei modernizîndu-l, a fost Universitatea Națională de Muzică din București, motivînd că „standardele academice ale instituției nu permit afișarea respectivului poster în facultate“. Acel mediu ar trebui să ne ofere o avangardă a soluțiilor artistico-manageriale. Reacția „ultraortodoxă“ a instituției ne-o relevă ca fiind creatorul acestui conservatorism cronic. Patapievici a supărat cu Omul recent, Afrim e prea curajos, Gorzo, repudiat etc.

Coordonez artistic festivalul Zilele Muzicii Contemporane de la Bacău, festival apărut în 1986, care ne demonstrează preocuparea și nevoia de nou, pe care a simțit-o acum 33 de ani compozitorul Liviu Dănceanu. Reîncepem să călătorim la Berlin cu diligența sau preferăm avionul? Reascultăm la infinit în loop aceeași simfonie de Mozart sau îi interogăm pe Dediu sau Mac Millan? Nu ne permitem în România să ne mai fie lene. Adoptăm toate pseudo-artele de dragul socializării superficiale și, ajungînd să zbierăm sau să hăulim sălbatic imnul, înainte de a-i învăța cinstit melodia și versurile, criticăm orice informație pe care nu o posedăm, dosindu-ne astfel propria ignoranță.

În finalul acestei „predici“ muzicale vă invit la Sibiu, pe 4 aprilie, la un concert-eveniment. La Sala Thalia voi dirija Orchestra Filarmonicii de Stat avînd în repertoriu Simfonia a 4-a de George Enescu. Simfonia a fost „dezgropată“ de către compozitorul Pascal Bentoiu pe un soi de șantier arheologic pe care l-aș asemăna chiar și cu munca de DTP-ist abil în Photoshop. Bentoiu a descoperit că o parte dintre manuscrisele acestei simfonii erau scrise cu mai multe culori, succesiv pe aceeași pagină. Nu știm de ce Enescu, terminînd de scris o pagină, nu începea alta, ci schimba culoarea creionului și o lua de la capăt pe aceeași filă, dar Bentoiu a înțeles ce înseamnă toate aceste culori, le-a separat și ne-a oferit simfonia integral. Vă invit, așadar, să o ascultați în concertul de pregătire pentru vizita pe care Orchestra din Sibiu și cu mine o vom face în septembrie la Festivalul George Enescu, în ciclul de concerte „Muzica secolului 21“. Acolo vom cînta piesele zilelor noastre și ale zilelor viitoare. De asemenea, pe 15 septembrie, la Sala Radio: Dan Dediu – Elegia minacciosa, Francesco Tristano – Island Nation Free Piano Concerto, Jörg Widmann – Violin Concerto (Michael Barenboim, solistul, este chiar fiul marelui dirijor Daniel Barenboim), iar, în final, Constantin Basica – Concerto for Conductor and Orchestra (primă audiție, un experiment).

Căutarea noului este un concept care lipsește societății românești contemporane, acesta fiind motivul pentru care avem incultura de a ne lăsa păcăliți de falși artiști, inconștiența de a nu mai vota și indolența de a ne lăsa conduși de pușcăriabili.

a consemnat Stela GIURGEANU

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.