Ceva între copie şi original
La 21 de ani devine maestru al ghildei pictorilor din Anvers. Doi ani mai tîrziu pleacă să lucreze în Italia. La 26 de ani este ambasador la curtea Spaniei. La 29 de ani se întoarce la Anvers ca pictor de curte. Sîntem la începutul secolului al XVII-lea. Deja este atît de renumit, încît în Europa circulă numeroase cópii gravate după picturile sale. Cópii mai mult sau mai puţin reuşite. Izbuteşte cu mari eforturi să obţină exclusivitate asupra reproducerilor după operele sale, un fel de copyright, pentru şapte ani. Atunci începe Pieter Paul Rubens să lucreze cu cei mai buni gravori ai epocii. La Muzeul Naţional de Artă al României mai sînt încă expuse 28 dintre lucrările maeştrilor gravori din atelierul lui Rubens. S-a întîmplat, de-a lungul istoriei acestei arte, ca gravura, în funcţie de atelierul unde era executată, să se apropie mai mult sau mai puţin de original şi să-şi cîştige uneori un statut superior decît acela de simplă reproducere. Este cazul unui autoportret al lui Rubens care, deşi nu a fost accesibil publicului fiindcă era în proprietatea regelui Angliei, este, totuşi, cel mai cunoscut dintre autoportretele sale. Şi asta datorită unei gravuri după celebra pînză executată de principalul artist din atelierul lui Rubens, Paulus Pontius. La Muzeul Naţional de Artă al României poate fi văzută o copie a copiei acestui autoportret, semnată de Carlo Gregori. Astfel, gravura este în cele din urmă ceva între cópie şi original. Expoziţia de la MNAR este găzduită de două săli mici şi este organizată pe temele ce definesc în mare creaţia lui Rubens: religie, mitologie, portret, peisaj. Binecunoscuta expresie "forme rubensiene" poate fi folosită cu brio şi în legătură cu îngerii, dar şi cu Silen beat, cu Hercule, dar şi cu Helena Fourment şi fiul său, toate - figuri ce apar în expoziţie. Cît am vizitat cele două săli m-am întrebat ce-ar fi fost Rubens dacă s-ar fi născut în zilele noastre? M-am întrebat şi ce anume din arta lui răzbate pînă la noi. (Nu mă pot abţine, trebuie să spun cum o doamnă care vizita expoziţia i-a spus celei care o însoţea: "Dar ce lambriuri frumoase, dragă!"). Poate un detaliu, un gest mărunt... Greu de găsit. Asupra detaliului se răsfrînge ceva din măreţia personajelor principale. Aici totul e adus în faţă, pompat în ochii vizitatorului. Nimic subtil, nimic lăsat la voia întîmplării. Totul e clar, riscul de a nu pricepe e minim. Dacă mai ştii şi puţină mitologie, citeşti fără efort mesajul pe de-a-ntregul. Arta plastică e privire. Rubens cuprinde în aceeaşi privire sumedenie de detalii care astfel capătă aceeaşi valoare pe pînza lui. Ca şi cum totul ar fi în prim-plan. Ce-i mai spune astăzi Rubens privitorului obişnuit? Că atunci arta era limpede şi-l punea pe om în centrul universului. În ceea ce-l priveşte, arta lui începe şi se termină cu el, chiar dacă l-au continuat maeştrii gravori. Cred că Rubens înseamnă azi doar Rubens. Nici mai mult, dar nici mai puţin.
