Ce vor romii din Franţa

Acum doi ani, vestea că Franţa a luat decizia expulzării colective a mai multor comunităţi de romi originari din România făcea valuri în Europa: libertatea de circulaţie e una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene – orice cetăţean al unui stat membru are dreptul să meargă şi să se stabilească oriunde pofteşte. Guvernul de la Paris a fost nevoit să dea explicaţii. S-a spus atunci că nu e vorba de „expulzări colective“, ci de „repatrieri individuale“, „la cerere“; că, de fapt, familiilor de romi li s-a propus să se întoarcă acasă în schimbul unor sume avansate de statul francez. Măsuri de acest fel nu constituiau o noutate – ele mai fuseseră aplicate şi în trecut cu acelaşi (in)succes. De data asta însă, expulzările (sau repatrierile) au bătut la ochi, căci au vizat sute de persoane, într-o perioadă de timp destul de scurtă. Comunităţile de romi care trăiau la periferiile marilor oraşe deveniseră miză politică în campania electorală. Guvernul de dreapta aflat la putere trebuia să arate că face ordine – aşa că autorităţile s-au apucat de vînat romi. Au avut presă bună, cel puţin într-o primă fază. Apoi, după ce societatea civilă a denunţat abuzurile şi a arătat clişeele pe care s-au construit politicile de expulzare (sau de repatriere), cetăţenii şi-au dat seama că, de fapt, romii sînt doar ultima şi cea mai vizibilă dintre comunităţile de imigranţi din Franţa, nicidecum cea mai numeroasă sau cea mai prost integrată. (Cei aproximativ 15.000 de romi din România reprezintă o comunitate de imigranţi mult mai puţin numeroasă decît cele provenind din statele africane – foste colonii.) S-a speculat de către autorităţi că există o legătură între creşterea infracţionalităţii în mediul urban şi apariţia acestui val recent de imigranţi – însă statisticile nu susţin această concluzie.

Pînă la urmă, comunitatea internaţională a condamnat guvernul francez pentru măsurile abuzive; iar metoda de a „scăpa“ de romi s-a dovedit, oricum, un eşec: banii primiţi pentru a pleca nu i-au împiedicat pe romi să se reîntoarcă în Franţa.

În România, impasul guvernului de la Paris a fost privit cu ironie şi condescendenţă. Tocmai Franţa, care pînă nu de mult dădea României lecţii de democraţie şi care ne învăţa cum e cu toleranţa şi cu multiculturalismul, nu reuşeşte acum să integreze cîteva mii de romi. O perspectivă revanşardă, dar lipsită de orice dimensiune constructivă...

Căci România este statul cu cea mai mare populaţie de etnie romă din Uniunea Europeană: între 600.000 şi 2 milioane de romi trăiesc aici. Romii, la fel ca (aproape) toate comunităţile etnice, sînt reprezentanţei în Parlament; există instituţii antidiscriminare; ba chiar şi politici de discriminare pozitivă şi acţiune afirmativă în favoarea romilor. E greu să cuantificăm efectele acestor politici – cert e că romii sînt, în continuare, cei mai săraci în rîndul populaţiei oricum paupere a României. Migraţia romilor în ţările Europei occidentale are în primul rînd cauze economice – şi nu politice, aşa cum au încercat să arate autorităţile franceze, invocînd discriminarea la care ar fi supuşi romii în România.

Un studiu publicat recent de Centrul Român pentru Politici Europene (www.crpe.org) analizează în profunzime mobilurile cetăţenilor români de etnie romă din Franţa. Studiul are la bază 500 de interviuri realizate sur place în rîndul celor mai mari comunităţi de romi din Hexagon (Paris, Marseille, Montpellier, Aix-en-Provence, Toulon). Trei concluzii se desprind din acest studiu – ele ar trebui să se constituie în premise pentru politicile de integrare a romilor în Franţa, dar şi în România: 1) Romii merg în Franţa din raţiuni strict economice: cîştigă jumătate din salariul minim pe economie de acolo, dar de opt ori mai mult decît ar cîştiga în România; 2) Romii vor să muncească şi caută să-şi formalizeze relaţiile cu angajatorii, dar sînt discriminaţi; 3) Romii nu sînt imigranţi în Franţa şi doar solicitarea permisului de sejur nu poate justifica folosirea termenului de emigraţie: majoritatea romilor trimit regulat bani acasă – adică în România – şi se întorc, periodic, în ţara de origine. Interviurile realizate în cadrul acestui studiu sînt mai grăitoare decît toate imaginile (clişeizate) transmise, obsesiv, de televiziunile franceze şi româneşti.

Foto: L. Muntean