Cărţi cu vicii ascunse
Prima carte poştală a fost un carton bej inscripţionat cu cerneală neagră şi a apărut la Viena, la 1 octombrie 1869. Englezii şi francezii au fost indignaţi la început că oricine putea citi mesajele de pe spatele cartonului 8,5 X 12 cm. Am aflat acestea din programul expoziţiei "Bucureştii de altădată", deschisă la Palatul Cotroceni pînă în 14 iulie. Pe cărţile poştale de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea istoria mică participă cu un soi de cochetărie la istoria mare. "Sincere felicitări pentru Ziua onomastică", scriu Costică şi Milică pe o ilustrată cu monumentul Grădinei Sărindar, la "20 Maiu 1900", anul în care începe vîrsta de aur a cărţilor poştale, după cum aflăm din prezentarea Mădălinei Niţea, organizatoarea expoziţiei. "Dl. Profesor M. Minovici va începe cursul său la Institutul Medico-Legal Mercuri 6 noembre orele 3 p.m. Va vorbi despre Responsabilitatea Medicală", scrie pe o cartolină reprezentînd Institutul Medico-Legal. Imaginea Gării de Nord însoţeşte un mesaj scurt şi plin de dulceaţă: "Fii cuminte. Te pupică. Papalică." Imaginea Mitropoliei girează următorul mesaj, frumos caligrafiat: "Dragă Ada, Îţi mulţumesc pentru nuvela ce mi-ai dat - cam tîrziu, din pricina esamenului cu care am fost ocupată. Cînd plecaţi la Valea-Călugărească? Te sărut asemenea. Complimente boerului. Cici." Printre cărţile poştale expuse la Cotroceni am găsit şi Ghidul Tramvaelor Bucureşti şi Comunele Suburbane. Şi mi s-a făcut aşa un dor să trimit cărţi poştale. Şi să primesc. Ar fi ca şi cum, în lumea asta grăbită şi doldora de mesaje precise, m-ar căuta cineva numai aşa, să mă întrebe ce mai fac. Dacă pierdeţi expoziţia "Bucureştii de altădată", puteţi vizita expoziţia de cărţi vechi restaurate la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" şi la Muzeul Naţional Cotroceni, care o şi găzduieşte. O să vedeţi cărţi tipărite şi manuscrise, străine şi româneşti, între care Noul Testament de la Bălgrad din 1648, Rime de Francesco Petrarca, o ediţie tipărită la Veneţia în 1764, sau Regine încoronate, volumele I şi II, publicate între 1914 şi 1927, la Editura Adevărul, de Maria, Regină a României. Nu pot să uit cum, într-o librărie de pe Calea Victoriei, am văzut acum doi ani următorul afiş: "Marfa vîndută nu se primeşte înapoi, decît dacă prezintă vicii ascunse." La vernisajul expoziţiei de carte veche restaurată am aflat că există o patologie a cărţilor şi tratamente ce li se aplică ştiinţific, ca să nu mai vorbim de faptul că pe tot parcursul procesului de restaurare pot apărea atacuri biologice. Dacă mergeţi acolo, în sălile medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni, veţi vedea cum hîrtia bătrînă primeşte ca pe-un altoi hîrtia tînără. Şi asta graţie restauratorilor: Aurelian Popescu, Elena Mitrache, Gloria Iordănescu, Constantin Voicu şi Viorel Dobre. Paginile arse ori rupte au căpătat un soi de proteze, făcute din acelaşi material. E-adevărat, nu li s-a putut reda paginilor vechi textul, iar colţurile sau chiar părţi mai mari din ele sînt albe. E ca şi cum mesajul s-ar fi restras, ca şi cum Liturghierele, sau Psaltirea, sau Cartea românească de învăţătură ar fi devenit, după atîta amar de vreme, într-o oarecare măsură, cărţi ale tăcerii, cărţi care se ascund. Fiindcă ce le face să arate din nou ca nişte cărţi sînt tocmai părţile lor albe.
