Mulţumim, FILB
Re-writing the map of Europe – acesta e sloganul Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti, probabil cel mai interesant festival literar românesc. Acum patru ani, la prima ediţie, Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca şi Vasile Ernu au pus la cale o întîlnire literară – un eveniment prin care să promoveze cîţiva autori publicaţi la Editura Polirom. A ieşit mai mult decît atît: sloganul propus a dat forţă şi direcţie, autorii invitaţi la prima ediţie au făcut mult mai mult decît să le vorbească, pe ton complezent, cititorilor lor. Atmosfera bună de atunci i-a încurajat pe cei trei iniţiatori să continue şi în anul următor. Fiecare ediţie a fost tot mai „tare“: la fiecare FILB s-au spus lucruri noi, fiecare seară de lectură a adus confirmări şi revelaţii, festivalul s-a transformat într-un soi de forum pe teme politico-literare. Da, ne trebuia acest dialog, simţeam nevoia unei dezbateri cu autorii din ţările vecine (şi nu numai). A (re)scrie harta Europei înseamnă, într-adevăr, mai mult decît a face accesibile aceste cărţi peste tot pe continent. Biografiile – le vécu – contează; fiecare poveste ne-a făcut să ne descoperim unii pe alţii. Au fost nişte seri magice în care – ca să mergem mai departe pe aceeaşi pistă a hărţii europene rescrise – chiar am simţit că ori Europa s-a deplasat, cumva, mai spre Est, astfel încît Bucureştiul să ajungă în centrul ei, ori că oraşul s-a translatat cu totul exact în mijlocul continentului. Am simţit – învăluit de atmosfera caldă a sălii, în care am regăsit numai prieteni – că la fiecare lectură s-au spus lucruri esenţiale, s-au rostit fraze care ar trebui reţinute într-o viitoare istorie a literaturii europene.
Dincolo de acest formidabil impact al festivalului, mi se pare incredibil cum se pot construi evenimente solide şi de durată doar cu entuziasm. FILB se „întreţine“ doar datorită eforturilor celor care l-au „inventat“, cu sprijin minim dinspre institutele culturale, ba, uneori, chiar fără nici un fel de susţinere publică. Un alt mare merit al festivalului e că nu caută neapărat vedetele scenei literare şi nici nu-i evită pe debutanţi. Ba chiar pune autori consacraţi la aceeaşi masă cu scriitori (încă) necunoscuţi. Marginalul devine central prin aplicarea universală a unui criteriu de bun-simţ: calitatea literară. Această abordare decomplexată e un atu al evenimentului. Celălalt e independenţa: departe de orice presiune din partea editorilor sau a criticilor, departe de interese financiare, organizatorii şi-au luat libertatea să construiască festivalul exact aşa cum şi-l doresc.
Şi ediţia de anul acesta – tot de criză – se anunţă promiţătoare. Cantitativ, oricum, le întrece pe toate celelalte: festivalul are, de data aceasta, patru zile; semn că a devenit o destinaţie tot mai interesantă pentru autori, dar şi că a ajuns suficient de puternic încît să rişte, extinzîndu-se. „Extensia“ e o seară de poezie (pînă acum au fost invitaţi doar prozatori). În ultima seară a festivalului (sîmbătă) sînt invitaţi: Daniel Boyacioglu, poet, artist şi dramaturg suedez de origine siriană, cu George Szirtes, poet britanic de origine maghiară, traducător şi profesor de literatură, cu Kei Miller, poet jamaican şi profesor de creative writing, şi cu inegalabilul Mircea Dinescu – unul dintre nu prea mulţii poeţi români traduşi în limbi de circulaţie internaţională. Fiecare dintre ei – promit organizatorii – este o apariţie în sine: artişti spectaculoşi, performeri provocatori.
Jonathan Coe şi Will Self nu mai au nevoie de nici o prezentare: cărţile lor au apărut în traducere cam peste tot în Europa, autorii sînt invitaţi la toate festivalurile importante. Ei sînt cei care deschid miercurea asta festivalul de la Bucureşti. Nu pot decît să aştept, cu încordare, această dezbatere. Căci, la FILB, fiecare întîlnire e prilej pentru o mică sau mare revelaţie. Mulţumim, FILB.
