Dictările şi emisiunile erau complementare - interviu cu Bernard PIVOT
Bernard Pivot este fără îndoială cel mai cunoscut jurnalist cultural din Franţa. Intelectual implicat şi iubitor împătimit al literelor, a marcat istoria televiziunii cu emisiunile sale de succes Apostrophes (lansată în 1974) şi Bouillon de culture, realizată şi prezentată de el din 1990 pînă în 2001, emisiuni la care au participat invitaţi de marcă ai literaturii franceze şi internaţionale. Bernard Pivot a fost în acelaşi timp implicat şi în presa scrisă, în care s-a lansat prin articolele publicate în revista Figaro Littéraire, apoi ca editorialist în revista Lire şi cronicar pentru revista Le Point. Publicul francez a avut ocazia să-l întîlnească şi în perioada în care a organizat campionatul Dicos d'or (Dicţionarele de aur) şi campionatul mondial de ortografie a limbii franceze. Iubitor necondiţionat al limbii lui Molire, nu a încetat niciodată să transmită dragostea şi pasiunea sa pentru litere prin volumele: 100 mots à sauver, 100 expressions à sauver. Bernard Pivot este şi primul membru al Academiei Goncourt care nu este scriitor.
L-am întrebat despre rolul cultural al televiziunii.
Televiziunea a fost asociată imediat unei emisiuni literare. Atunci cînd a fost creată televiziunea franceză, la finele anilor ’40 şi la începutul anilor ’50, programul conţinea un jurnal televizat, o emisiune de varietăţi şi o emisiune literară. Francezii considerau că unui canal de televiziune nu trebuia să îi lipsească emisiunile culturale. Tradiţia a fost perpetuată şi în anii care au urmat şi au fost create emisiuni literare, printre care se număra bineînţeles şi emisiunea mea. Am realizat o emisiune literară şi culturală timp de 28 de ani şi apoi au venit succesorii mei de azi. Chiar dacă alte televiziuni străine au în program foarte puţine emisiuni culturale, televiziunea publică franceză a dat exemplul prin introducerea în programele sale şi a emisiunilor culturale. Din păcate, acestea nu sînt totdeauna programate la orele potrivite. La început, eu am avut norocul de a realiza emisiuni difuzate la orele 21,30, însă emisiunile culturale de azi sînt difuzate mereu la orele 23. Deşi consider că sînt foarte tîrzii, mă bucur că au încă şansa de a exista.
Bernard Pivot nu este numai un om de televiziune, jurnalist şi scriitor, ci şi un militant pentru conservarea limbii franceze şi promovarea acesteia. Una dintre preocupările sale a fost mereu susţinerea literaturii şi a scriitorilor care au promovat prin literatura lor o limbă franceză curată.
A apăra literatura înseamnă în acelaşi timp apărarea limbii franceze. Aceste două lucruri sînt indisociabile. Bineînţeles că nu sîntem obligaţi să facem emisiuni literare şi imediat apoi să dăm dictări, aşa cum am făcut-o mai bine de douăzeci de ani. Însă nu există o mare diferenţă în ceea ce priveşte fondul: a apăra scriitorii înseamnă pînă la urmă a apăra unealta cu care ei se exprimă, adică limba franceză. De altfel, limba franceză nu aparţine numai scriitorilor francezi, ci şi celor care sînt traduşi în franceză. De exemplu, scriitorii români au tot interesul ca traducerile cărţilor lor să fie făcute corect, într-o limbă franceză exactă şi fără greşeli de ortografie. În concluzie, am gîndit întotdeauna că munca de prezentator de emisiuni literare la televiziune cît şi cea de apărător al limbii franceze prin dictările pe care le-am făcut erau activităţi complementare.
Cum percepe un îndrăgostit al literelor şi al limbii franceze declinul ortografiei în Franţa?
Da... din păcate, ortografia se degradează. Toată lumea constată acest lucru, şi mai ales profesorii. Vedem foarte bine această situaţie în toate lucrările de la bacalaureat, chiar şi în lucrările de licenţă sau în tezele de doctorat, unde limba franceză este folosită destul de prost. În ziua de azi, ortografia nu este considerată ca fiind o valoare importantă, ci mai degrabă ca una facultativă, ornamentală, de prisos. Am trecut de la o extremă la alta. Acum cincizeci de ani, atunci cînd eram tînăr, ortografia era o valoare absolută, ceea ce din punctul meu de vedere era stupid. Faptul că astăzi ortografia este considerată o valoare ornamentală este tot atît de aberant. Aşadar, adevărul este pe undeva pe la mijloc. Cred că ortografia nu reprezintă calitatea esenţială a unui text. Dacă autorul nu are talent, nimeni nu va putea să-l ajute, în timp ce dacă acesta are talent, însă scrie cu greşeli, va exista mereu cineva care să-l sprijine cu corecturile. Această lipsă actuală de respect faţă de ortografie este într-adevăr un pic îngrijorătoare. Din nefericire, lumea începe să conştientizeze acest lucru destul de tardiv. De exemplu, vedem cum patronii întreprinderilor se alarmează din cauza redactării proaste a rapoartelor concepute de cadrele lor, de angajaţi. Din acest motiv sînt nevoiţi să ofere, personalului din întreprindere, cursuri de ortografie. Este totuşi puţin ciudat! Cine şi-ar fi putut imagina că o să se ajungă aici? Aşadar, cred că astăzi, în sfîrşit, lumea începe să conştientizeze cît de importantă este ortografia şi deja e un pas înainte. Sarcina de a rezolva această problemă le revine totuşi profesorilor. Aceştia trebuie să accepte că dictarea nu este o metodă perimată. Cred că este important să îi iniţiem pe oameni în domeniul literelor prin lectură, descoperirea sensului cuvintelor, prin scrisul corect, dîndu-le un dicţionar să prindă gustul cuvintelor şi să le transmitem astfel dragostea pentru cuvinte.
Sînt mereu uimit de părinţii care vin să-mi spună că, deşi citesc, copiii lor scriu incorect. Cred că nu este suficient să citească. Ei trebuie să scrie acele cuvinte. Evident că trebuie să ai puţin curaj ca să aşterni pe o foaie cuvintele pe care tocmai le-ai citit. Însă memorăm mai bine cuvintele atunci cînd le scriem. Pentru a rezuma, cred că lumea şi-a dat seama de starea decadentă a ortografiei. Sper că această conştientizare a situaţiei va fi şi primul pas către modernizarea învăţămîntului, dar şi ocazia de a-i reconcilia pe francezi cu limba lor.
Este sau nu o dilemă raportul dintre patrimoniul cultural ancestral şi noile forme culturale în Franţa anului 2012?
Modernitatea nu este contrară patrimoniului, inovaţia nu este contrară memoriei. Cred că este o eroare, o idee falsă să credem că avangarda, ceea ce este modern, noile tehnici etc. sînt incompatibile cu conservarea memoriei colective şi individuale. Adică memoria scriitorilor, pictorilor, arhitecţilor, muzicienilor nu este periclitată de ce este nou. Cred că există o istorie a culturii aşa cum există o istorie politică şi una economică şi că istoria se perpetuează astfel încît, în zece, douăzeci, cincizeci, o sută de ani, vor exista inovatori şi creatori care vor avea cel mai mare respect pentru ceea ce facem noi azi, ceea ce tinerii artişti din prezent oferă publicului în momentul de faţă. Atunci, cei de azi vor reprezenta şi ei, ca şi cei din trecut, o parte din patrimoniul cultural.
a consemnat Ilinca SANDU
