Cît de nou e noul Sociu
● Dan Sociu, Uau, cu ilustrații de Ioana Drogeanu, Polirom, 2019.
Cîndva prin iarnă, site-ul revistei Vatra găzduia un lung poem de Dan Sociu, pus sub un titlu, Uau, care avea să anticipeze nescontat viralizarea de care urma să aibă parte pe Internet link-ul cu pricina. Va fi fost vorba și de efectul de surpriză, vor fi fost și alte imponderabile la mijloc, nu știu. Ce știu e că, după mine, poemul e excepțional și n-am decît să mă bucur văzînd că nu sînt singurul care gîndește așa. Sînt ani buni de cînd, atrăgîndu-mi destule antipatii, nu încetez să scriu despre Sociu ca despre unul dintre cei mai buni poeți de azi, continuator, în felul său, al tradiției de creastă Arghezi-Stănescu-Cărtărescu.
Cei care l-au catalogat, de la debutul din 2002 încoace, drept mizerabilist, minimalist, biografist ș.a.m.d., conferindu-i grăbit etichete sărăcăcioase, vor fi nevoiți să se împace astăzi cu evidența că, în cele 128 de pagini ale sale, Uau e de-a dreptul o carte mistică. Nu în sens doctrinar, ca în cazurile lui Ștefan Baștovoi sau Marius Ianuș (ambele regretabile), nici în virtutea unei mărunte etici castratoare (deși, din unghi etic, Dan Sociu și-a surclasat contemporanii atunci cînd a refuzat cu nonșalanță un premiu consistent doar pentru că era oferit de guvernul condus de Victor Ponta). Contactul cu transcendentul derivă, aici, dintr‑un cumul de experiențe și sper că nu va comoționa pe nimeni amănuntul că volumul începe sub semnul LSD-ului și al marijuanei pentru a sfîrși în pragul unei biserici ortodoxe. Nu e propriu-vorbind o convertire. Cele două tipuri de transă se amestecă adeseori fără asperități. Protagonistul ia atunci chipul unui „nebun întru Hristos“ care flanează prin cartierele bucureștene. În schimb, atunci cînd ajung să disjungă, o fac în numele logicii „vameș versus fariseu“. Ca în secvența care transcrie reîntîlnirea, peste ani, cu un fost cenaclist, acum călugăr cu har discutabil.
E o nouă față a poetului, aceasta? Fără-ndoială că da. N-aș fi însă la fel de sigur că pentru Dan Sociu teritoriul spiritualului e chiar o preocupare de ultimă oră. În 2005, în cel mai apreciat volum al său de pînă acum, Cîntece eXcesive, în mijlocul unui poem de dragoste și ură, exista o trimitere explicită la pildele lui Solomon. Tot atunci și tot acolo (a demonstrat-o exemplar Eugen Ciurtin într-un paragraf al unui foarte serios studiu introductiv), cele cinci calități atribuite unui personaj rezonează dezinvolt cu micile performanțe spectaculare ale tehnicilor yoga. Și așa mai departe, pînă la volumul Vino cu mine, știu exact unde mergem, care disimulează o formulă din Upanișade. Ce se schimbă acum e intensitatea: pe vremuri, simple innuendos, aceste referințe devin, în Uau, note forte și teme de continuă reflecție.
Se schimbă, de asemenea, și registrele stilistice. De la ritmurile electro-dimoviene, Sociu comută rapid spre sonetul cu ascendență arhicunoscută (nu se poate ca versuri ca acestea „şi ce‑am mai ţinut minte din Veneţia? / că‑acolo lîngă apă se doarme foarte bine / şi că s‑a dus ca‑n somn şi tinereţea / în murmurul îndepărtat de voci străine“ să-i lase inerți pe iubitorii vieții stinse a „falnicei Veneții“) și chiar la glosa pur prozastică și confesivă. Alteori, o ureche expertă va distinge fandările muzicale ale ultimului Daniel Turcea, cel din Epifania: „nu e mai bine să nu fi fost? / ce rost / au avut, ce folos? // cum ce, să le văd eu, să miros / aerul dulce de primăvară / ce prost // stau la laptop / și filozofez / desuet“. Sau îl va regăsi pe vechiul Sociu, cu sensibilitatea lui alertă și, malgré tout, imună la patetism: „m‑am născut să fiu cavaler, poetul războinic / amant desăvîrșit apărătorul celor sfinte / cel care‑i vrăjește și‑i liniștește și‑i stîrnește / și‑i trezește la viață pe toți prin cuvinte / cel în preajma căruia oricine se simte bine și / uită de orice temeri mărunte realistul suprem, care stă liniștit cu / picioarele‑n hău pe vîrful oricărui munte“.
Uau reconciliază, în vremuri haotice, reportajul cu elanul profetic, cotidianul cu magicul difuz, rima cu naturalețea, inteligența cu credința, stările high cu înălțarea religioasă și pe Dan Sociu, poetul de profunzime, cu celălalt Dan Sociu, artizanul spectaculos, il miglior fabbro al unei generații care a dat, totuși, deja cîteva nume de neocolit.
Cosmin Ciotloş este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Humanitas, 2017.
