Bucureştiul interbelic: oraşul şi fotografia

Societatea în care trăim nu conteneşte să ne surprindă prin tenacitatea cu care caută să-şi definească valorile, identitatea şi o ordine structurală proprie, cu toate că postmodernă, în raport cu alte perioade culturale şi temporale. Un astfel de reper istoric, mereu surprinzător prin metamorfozele sale, este şi cel interbelic, al unei modernităţi eclectice, pline pînă la urmă de "franjurii" spectaculoşi ai noului şi ai vechiului. O astfel de curiozitate a stat şi la baza unui demers internaţional de cercetare academică, destinat publicului larg, la care a participat, din România, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, care a organizat, în zilele de 15 şi 16 noiembrie, deschiderea expoziţiei internaţionale itinerante "Nicolae Ionescu (1903-1975) - România şi AGFA Gevaert - Belgia" şi colocviul cu titlul "Bucureştiul interbelic: oraşul şi fotografia". Ambele manifestări culturale au urmărit să (re)interogheze modernitatea europeană dintre cele două războaie mondiale, mai ales prin filtrul imaginilor vizuale ale epocii. Cercetările au fost posibile datorită Proiectului Internaţional PHOTHEREL (PHOTographic HERitage Elearning www.photherel.net ), realizat de Centru în colaborare cu instituţii de cultură şi educaţie din Belgia şi Franţa: Maerlant Centrum (Katholieke Universiteit, Leuven, Belgia), Centre de Formation et de Recherche Continue (Université Toulouse 2 Le Mirail, Franţa), Museum voor Photograhie din Antwerpen. Participanţii la proiect au lucrat, timp de un an de zile, la pregătirea şi mediatizarea mijloacelor de conservare şi cunoaştere a patrimoniului fotografic prin intermediul digitizării. Concluzia şi aplicaţiile propuse se bazează pe faptul că mediul electronic reprezintă o soluţie posibilă pentru stocarea informaţiei înregistrate pe suporturi fragile şi perisabile, cum este cel al fotografiei. Acest fapt a fost demonstrat chiar la deschiderea expoziţiei, din 15 noiembrie, în Sala de Expoziţii a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", de către cercetătorii români Marius Purice şi Magda Predescu, prin prezentarea procedurilor de lucru pentru crearea unui ghid de transpunere a imaginilor din format analogic în format digital, destinat unui site comun. Ghidul cuprinde un manual de digitizare, unul de tehnici de analiză a fotografiei şi două expoziţii on-line cu material fotografic din Belgia şi România, accesibile la adresa de web www.photherel.net/exhibitions. Cu aceeaşi ocazie, colaborarea dintre instituţiile româneşti a fost prezentată, cu detalii relevante pentru istoria proiectului, de către Sorin Alexandrescu, director al Centrului şi coordonator al cercetării româneşti, Cătălina Macovei, director al Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române (unde se află colecţia fotografică procesată), ca şi de Emil Barbu Popescu, rectorul Universităţii de Arhitectură, din partea gazdelor. Expoziţia, aflată pe traseul Leuven-Bucureşti-Toulouse-Antwerpen, rămîne deschisă pînă pe 15 decembrie 2005, de luni pînă vineri, între orele 10,00-18,00. Imaginile româneşti aparţin fotografului Nicolae Ionescu (1903-1975), a cărui carieră a fost marcată de două episoade importante: experienţa de operator la studiourile Lumière din Lyon şi întîlnirea cu Nathan Pathé. De formaţie tipograf, un adevărat autodidact în domeniul fotografiei, el i-a dedicat lumii interbelice, cu o pasiune admirabilă, atît timpul, cît şi resursele sale financiare. După război, în plină perioadă comunistă, Nicolae Ionescu a fost declarat persona non grata. Neputînd să-şi continue activitatea profesională, a fost nevoit să-şi vîndă colecţia de fotografii pentru a se întreţine. Ionescu are vocaţie de documentarist, asemenea lui Charles Marville, Hermann Ruckwardt sau Albert Schultz. Fotograf-cronicar al timpului său, şi-a dorit să ofere publicului mărturii despre "prezentul" interbelic, prin documente vizuale, gîndite special pentru a fi introduse în muzee. Lumea sa nu este una omogenă şi tocmai de aceea fotografiile ilustrează atît modernitatea unui peisaj urban în plină metamorfoză - Bucureştiul, cu ţesutul său arhitectonic -, cît şi pe cea a unei fresce umane, surprinse sub aspectele ei cele mai pitoreşti. Lentila aparatului de fotografiat se opreşte adesea asupra marginalului şi a alterităţii (etnice sau sociale), plasate în zonele periferice, de tranzit, dar şi de interacţiune a diverselor arii culturale. Piaţa, tîrgul, strada, magazinele sînt zone ce compun spaţiul captat cu predilecţie de imagini. Multe dintre acestea au valoare antropologică şi documentară, datorită faptului că prezintă tipologii umane, meserii şi practici aproape dispărute din viaţa contemporană: vînzătorul de pîlnii, saleparul, stelarul sînt doar cîteva ilustrări ale interesului arătat de fotograf pentru dimensiunea exotică, pentru "senzaţionalul" existenţei cotidiene. Spre deosebire de insolitul lumii lui Ionescu, partea belgiană a expoziţiei conţine imagini publicitare realizate în perioada interbelică de firma AGFA Gevaert şi care au ca subiect scene de viaţă privată, portrete şi peisaje urbane standard, destinate unui public mediu burghez. O temă importantă a fotografiilor belgiene o constituie ilustrarea modului de petrecere a timpului liber, corelat statutului social al individului. Alte serii de lucrări sînt constituite din portrete - imagini clasice pentru fotografia interbelică - şi din peisaje, urbane şi naturale, adevărate invitaţii la turism şi călătorie de plăcere. Noile cercetări asupra operei lui Nicolae Ionescu au prilejuit şi organizarea, pe 16 noiembrie, a unui colocviu ştiinţific interdisciplinar, cu tema "Bucureştiul interbelic: oraşul şi fotografia", la care au fost prezenţi specialişti din diverse domenii: arhitectură, artă fotografică şi filmică, literatură, sociologie, istorie şi chiar publicitate. Dezbaterile s-au intersectat în special pe terenul fotografiei documentare şi de artă. Spre exemplu, arhitectura modernistă a Bucureştiului ne apare ca un insert într-un oraş încă medieval în secolul al XIX-lea, construit după "model" balcanic, aşa cum a demonstrat Anca Brătuleanu, în intervenţia sa. Abia dezvoltarea tîrzie a burgheziei orăşeneşti, către începutul veacului următor, va duce la schimbarea imaginii identitare a oraşului. O altă perspectivă asupra fenomenului arhitectonic interbelic, datorată Mihaelei Criticos, a propus fenomenul local al decorativismului ca expresie a dinamicii societăţii bucureştene orientate către integrarea în curentul major european. Arhitectura şi urbanismul, redate de fotograf ca elemente de noutate ale oraşului, au fost discutate, în relaţie cu mentalitatea lumii interbelice, de diverşi istorici ai perioadei, printre care Sorin Alexandrescu, Adrian Silvan Ionescu, Mihai Sorin Rădulescu. Analizele au plecat de la fotografii de epocă, mărturii absolut elocvente ale caracterului cosmopolit atît al aristocraţiei româneşti, cît şi al peisajului urban. Dimensiunea literară şi filosofică a artei vizuale interbelice a interesat discursul Ioanei Pârvulescu, prin studierea raportului dintre textul literar şi imaginea plastică sau fotografică, în timp ce Radu Toma a propus o abordare filosofică a relaţiei dintre Timp şi fotografie, surprinse în "încercarea" acesteia de a capta pe peliculă devenirea şi totodată ireversibilul. În după-amiaza colocviului, Ioana Popescu, Francisc Mraz, Victor Velculescu s-au oprit asupra anumitor dimensiuni particulare ale construcţiei imaginii, ale structurii fotografiei sau ale problemei "viziunii de autor". De asemenea, alocuţiunile Ioanei Tudora, Emanuel Bădescu, precum şi ale unor tineri cercetători, printre care Magda Predescu şi Laura Sima, au prilejuit abordarea unor subiecte diverse ale culturii vizuale interbelice, precum peisagistica, sociologia spaţiului şi chiar publicitate românească. În perioada 1850-1950, Bucureştiul trece printr-un val de schimbări foarte importante pentru istoria sa, în parte determinate de competiţia mai multor modele sociale, culturale, estetice sau economice, fiecare căutînd să-şi impună supremaţia în procesul de modernizare, sub influenţă occidentală. În acest timp, înfruntarea nu mai are loc între ce e nou şi ce e vechi, ci între "noul", devenit foarte repede "vechi", şi capacitatea de rezistenţă a elementelor tradiţionale.