Basmul filozofic cu DJ
Actuala stagiune a Teatrului Naţional din Iaşi găzduieşte versiunea scenică a basmului Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, semnată de regizorul şi actorul Teodor Corban. Spectacolul este integrat Proiectului „Thalassa of Myths“, iniţiat de Centre of Higher Education in Theatre Studies din Grecia, şi este finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Partenerul român din cadrul proiectului este Centrul European de Educaţie şi Cultură ARTEMIS din Iaşi.
Spectacolul reprezintă o contemporaneizare a mitului, realizată cu mijloace simple şi eficiente, în primul rînd prin adaptarea limbajului din basm la exigenţele semantice şi argotice ale lumii contemporane. Eroii vorbesc, fără echivoc, „pe limba noastră“.
Începutul spectacolului ne introduce într-un context de teatru în teatru. Membrilor unei trupe de actori li se distribuie rolurile ce urmează a fi interpretate. Cel care îi distribuie îşi va însuşi rolul călăuzei spre ţara visată, în dubla sa ipostază de „spirit“ al calului şi DJ. Tot ceea ce este reprezentat ca teatru în teatru este drumul lui Făt-Frumos spre ţara promisă, dar identităţile tradiţionale din basm sînt transformate conform logicii spectacolului. Făt-Frumos este o regresie în timp şi în vis a unui bătrîn îngrijitor aflat în pragul morţii. Calul este mătura bătrînului. Gheonoaia şi Scorpia sînt două ipostaze feminine erotizate cu ironie, care îl pun pe Făt-Frumos la încercare prin dans (tango şi menuet). Ţara „Tinereţii fără bătrîneţe şi a vieţii fără de moarte“ este o abstractizare, un tărîm simbolizat printr-o femeie cu un corp şi trei capete, care se recomandă: Tinereţe/Viaţă, Bătrîneţe/Moarte şi Fără.
Inspiraţia lui Teodor Corban de a interveni în sensul poveştii printr-un joc la nivelul categoriei gramaticale introduce o modificare semnificativă în structura poveştii, care, de fapt, ne duce spre sensul ei originar: Făt-Frumos alege să fie cu Fără. Alege lipsa. Optează pentru iluzie. Se întoarce acasă, în moarte. Tot prin dans, la fel cum trecuse prin încercările anterioare. Dar este un dans care îl duce spre moarte, un dans cu Fără, după care Făt-Frumos pierde energia de a trăi. La final, personajul Valea Plîngerii îl transformă pe Făt-Frumos din vis în Bătrînul îngrijitor din aşa-zisul plan real.
Vizual, spectacolul este construit pe alternanţe între prezenţe scenice concrete şi umbre, fiind gîndit ca o pendulare între iluzie şi real. Spaţiul de joc este imaginat ca o sinteză între planurile trupurilor şi umbrelor, efectul fiind însuşi jocul de-a iluzia. Un merit important în construcţia spectacolului îl au mişcarea scenică semnată de Marius Manole şi scenografia creată de Rodica Arghir. În momente semnificative ale spectacolului (cum ar fi trecerea lui Făt-Frumos prin Ţara Gheonoaiei şi a Scorpiei, dar şi ajungerea în ţara promisă), substanţa narativă este concentrată, graţie mişcării scenice, prin gesturi elaborate în spiritul poveştii. O versiune scenică a celebrului basm filozofic interogînd, prin dans şi limbajul contemporan, sensurile fundamentale dintotdeauna.
