Bani pentru film – nefericirea cinematografiei germane
Germania se numără printre ţările europene cu cel mai dezvoltat sistem de subvenţii pentru cinematografie. În fiecare an, statul federal şi landurile oferă, prin diverse instituţii de finanţare şi/sau de promovare, în jur de 200 de milioane de euro pentru producţii cinematografice şi audiovizuale locale. Nu toate proiectele obţin finanţare, dar, una peste alta, peisajul e destul de bogat. Anul trecut au apărut în jur de 200 de filme germane (inclusiv coproducţii), deci cam patru filme noi pe săptămînă. Producţia germană a avut o cotă de piaţă de 27% – niciodată, de cînd se fac statistici şi studii de audienţă la nivel federal, filmele germane n-au avut atîţia spectatori. Dar cifrele nu spun adevărul pe de-a-ntregul. Paharul e pe jumătate plin. Sau pe jumătate gol. Depinde cum privim. Cu o săptămînă înaintea lansării pe ecranele germane a filmului Toni Erdmann al regizoarei Maren Ade, revista Die Zeit publică o analiză interesantă despre starea cinematografiei. Întrebarea pe care şi-o pune Kaspar Heinrich e: „De ce oare nu vrea nimeni să meargă la filme bune?“ Sună oarecum cunoscut: nici în România filmele de autor, româneşti sau europene, nu au mare succes la public. (Ştiu, comparaţia e forţată, pentru că în absenţa unei reţele de difuzare ca în Germania nici nu poţi avea aşteptări.) Cum se face, totuşi, că filmele germane de autor nu reuşesc să atingă audienţe mari, în ciuda succesului de critică şi în ciuda eforturilor de promovare?
„Filmul german are în continuare o reputaţie proastă mai ales în ţară. Avem, pe de o parte, un mainstream lipsit de consistenţă şi o artă cinematografică mohorîtă, de cealaltă parte. Între aceşti doi poli – mai nimic“, explică Kaspar Heinrich. Faptul că unele filme cîştigă premii la festivalurile europene importante sau chiar la festivalul de film independent Sundance (SUA) nu încălzeşte pe nimeni. Recunoaşterea internaţională nu e un factor determinant pentru succesul unui film pe piaţa locală.
Subvenţia în sine e un element important în ecuaţia succesului. Banii, atunci cînd sînt, „cumpără“ exact ceea ce producătorii nu şi-ar permite în condiţii concurenţiale, de piaţă. Ei diminuează riscurile asumate de producător şi-i asigură regizorului ceea ce altminteri nu şi‑ar permite. Doar că sistemul în care sînt oferite aceste fonduri (el însuşi concurenţial) obligă la compromisuri inclusiv din perspectivă artistică: a te conforma unei anume teme, a te înscrie pe o line sugerată, nu e oare tot o formă a abandonului? Pe de altă parte – explică Die Zeit –, se întîmplă adesea ca tocmai acele filme independente, de nişă, să fie cu totul excluse de sistem. Nu printr-o cenzură deliberată, ci dintr-o lipsă de perspectivă a politicilor de finanţare. Producţiile low-budget sau (non-budget) care apar în urma unor asemenea excluderi circulă şi ele pe la festivaluri şi uneori chiar în săli, dar nu reuşesc să atingă un public larg. Printre altele şi pentru că mesajul devine prea transparent, ele par să vorbească mai mult despre precaritatea artiştilor şi despre starea cinema-ului decît despre promisiunea iniţială a scenaristului/regizorului. Ele sînt de artă în măsura în care sînt militante.
Dar nu numai absenţa finanţării e o problemă. Şi existenţa ei contribuie, pînă la urmă, la nefericirea filmului german. Sînt prea mulţi bani. Sînt prea multe filme, prea mulţi absolvenţi, prea multe școli de cinema – e de părere Anatol Nitschke, producător şi distribuitor de film. Problema – spune el – e că nimeni nu se mai întreabă cui i se adresează filmul. Este capabilă piaţa să integreze atîtea producţii? Este publicul pregătit să aleagă?
Anul trecut, bugetul statului (al federaţiei) pentru film a fost redus de la 60 la 50 de milioane de euro. Însă instituţii locale au pus la dispoziţia producătorilor aproape 150 de milioane. În schimb, s-a luat decizia ridicării plafonului maxim acordat pentru fiecare proiect cofinanţat. Asta înseamnă mai mulţi bani, dar pentru mai puţine proiecte, în ideea susţinerii utile a calităţii mai degrabă decît a cantităţii. În plus, ministrul Culturii a propus o suplimentare a fondurilor cu 15 milioane de euro pentru dezvoltarea de scenarii.
